Bărbați din Vaslui, cercetați pentru pornografie infantilă și viol

  • Persoana vătămată a fost predată în custodia reprezentanților D.G.A.S.P.C. Vaslui, pentru evaluare și consiliere.

La data de 15 aprilie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T.  - Serviciul Teritorial Iași, au desfășurat o acțiune operativă, în județul Vaslui, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii  infracțiunilor de pornografie infantilă și viol.
 
Cauza privește producerea și distribuirea unui material video cu un pronunțat caracter pornografic, prin intermediul mai multor aplicații.
 
Întrucât la momentul începerii cercetărilor nu se cunoștea identitatea persoanei care a produs și distribuit materialul pornografic și a persoanei vătămate, în cauză au fost demarate investigații complexe.
 
Identificarea persoanelor implicate s-a realizat prin utilizarea sistemului de recunoaștere facială pe baza imaginilor, de specialiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași-Serviciul Criminalistic.
 
Ca urmare a administrării de probe, au fost puse în executare 3 mandate de aducere, fiind ridicate 5 telefoane mobile.
 
Procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Iași a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a doi bănuiți, unul minor și unul major.
 
La data de 16 aprilie a.c., aceștia au fost prezentați Tribunalului Iași, instanța dispunând măsura arestării preventive pentru 30 de zile pentru unul dintre aceștia, iar pentru celălalt plasarea în arest la domiciliu.
 
Persoana vătămată a fost predată în custodia reprezentanților D.G.A.S.P.C. Vaslui, pentru evaluare și consiliere.

 
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Vaslui, Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași - Serviciul Criminalistic.
 
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ VasluiActivități pentru combaterea faptelor ilicite de comerț și a altor fapte cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului

23 Apr 2024 225

Percheziții Baia Mare Tânăr, reținut după ce a constrâns o minoră de 12 ani să-i trimită imagini pornografice

19 Apr 2024 414

Fostul lider PSD Dumitru Buzatu, plasat în arest la domiciliu. Ce interdicții au fost instituite (DOCUMENT)

15 Apr 2024 536

Grădiniță sancționată de polițiști după ce doi copii de 3 ani au plecat fără să fie observați de educatoare

14 Apr 2024 488

IPJ VasluiPoliția Orașului Murgeni a pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea

09 Apr 2024 258

Președintele PSD, Marcel Ciolacu „Nu ştiu dacă voi candida pentru funcţia de preşedinte al României“

05 Apr 2024 572

Un imobil de pe strada Rubinului, supraetajat cu trei nivele Jones Lake Building SRL, obligată de Primăria Constanța să elaboreze un PUZ

05 Apr 2024 679

Poliția RomânăPoliția Română a adus în țară 11 persoane

05 Apr 2024 335

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 05 aprilie 2024

05 Apr 2024 505

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 230 de elevi au participat la faza județeană a Concursului naţional „Educaţie pentru sănătate”, ediţia a XV-a

01 Apr 2024 892

Expoziția „Dobrogea Otomană în documente și artefacte de epocă” este găzduită de Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui. Cine a adus contribuții din partea MINA Constanța

31 Mar 2024 512

Etapa județeană a Concursului naţional Educaţie pentru sănătate, desfășurată la Liceul Teoretic ”George Călinescu” Constanța (GALERIE FOTO)

30 Mar 2024 1078

IPJ VasluiTâlhărie în comuna Crețești

29 Mar 2024 329

Rezultate CSM Constanța Rareș Ștefan, 14 goluri în victoria handbaliștilor juniori 1 cu LPS Vaslui (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 695

Handbal Juniorii 3 de la CSM Constanța, a doua victorie în Grupa Speranță 1. Revenire spectaculoasă cu CSO Negrești Vaslui (GALERIE FOTO)

22 Mar 2024 595