Becali, la Tribunal „Am stat 30 de zile în închisoare din cauza contestaţiei depuse de procurorii DNA Constanţa“

Judecătoarea Nermin Apzait, din Tribunalul Constanţa, a analizat, ieri, contestaţia procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie formulată împotriva eliberării condiţionate a omului de afaceri George Becali. Omul de afaceri a fost apărat la Tribunalul Constanţa de Aurica Grigorescu, fosta avocată a lui Shyti Blenis, albanezul condamnat la detenţie pe viaţă în dosarul triplului asasinat de la Mangalia. Aurica Grigorescu a apărat-o pe Elvie Ghibăldan, mama Larei Şaban, după ce Eray Ekrem Arda ar fi formulat o plângere împotriva sa pentru lipsire de libertate, dar şi pe Giani Deli-Iorga, condamnat la 28 de ani de închisoare pentru dublul asasinat de la Cernavodă.
 
Nadia Zlate, procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, a solicitat ca George Becali să rămână în spatele gratiilor, motivând că lucrările scrise de omul de afaceri nu sunt ştiinţifice, astfel că nu se poate vorbi despre micşorarea pedepsei pentru publicarea cărţilor. La rândul său, Becali a spus că nu reprezintă un pericol social şi că Dumnezeu l-a luminat cât a stat în puşcărie. Cât despre susţinerea Nadiei Zlate, conform căreia lucrarea scrisă de Becali în închisoare nu este una ştiinţifică, omul de afaceri a replicat că o lucrare devine ştiinţifică atunci când este publicată de o editură ştiinţifică. „Nu am scris cărţile doar ca să scap de închisoare, le-am scris cu inima, mă trezeam noaptea la ora 2.00, 3.00, şi îmi aşterneam ideile. Am stat încă 30 de zile în închisoare din cauza contestaţiei depuse de procurorii DNA. Am donat 30 de milioane de euro oamenilor aflaţi la nevoie şi alte 3 milioane de când sunt în închisoare. Pot eu să fiu pericol public?!“, a conchis Becali.

Citeşte şi

George Becali, eliberat condiţionat. Iată motivarea judecătorilor (document)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Emoţii duble pentru Becali DNA încearcă să anuleze cele două mandate de punere în libertate

30 Mar 2015 1864