Eveniment

Becali, pus în libertate de judecătoarea Nermin Apzait „Nu mă mai interesează viaţa publică, vreau mântuire!“ (motivare)



George Becali a fost eliberat din penitenciarul Poarta Albă! Ieri, judecătoarea Nermin Apzait, din Tribunalul Constanţa, a respins contestaţiile procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa formulate împotriva eliberării condiţionate a omului de afaceri.
 
În faţa penitenciarului, Becali şi-a cerut iertare, public, de la toţi cei pe care i-a supărat şi a reafirmat că se retrage din viaţa publică. Mai mult decât atât, George Becali a spus că celebritatea i-a adus necazuri şi că vrea să se înconjoare de duhovnici. „Voi ieşi din viaţa publică. Vreau să împlinesc dreptatea Domnului. Să mă împac cu toţi cei pe care i-am supărat: judecători, procurori, jurnalişti. De aici mi-am dat seama că am crescut în dragoste. La început aveam un alt sentiment. Acum, în ultimul timp, nu mai vreau rău la nimeni, eu la rugăciune mă rog şi pentru duşmani. Sunt unele persoane care, probabil, mi-au făcut rău în viaţă. (...) Eu vă spun lucruri importante. Nu mai facem circ. Pe mine nu mă mai interesează viaţa publică, vreau mântuire. Din dragoste stau aici cu voi. Puşcăria am primit-o cu dragoste. Pentru că suferinţa este postul sufletului“, a mai spus Becali.
 
Potrivit unor surse avocăţeşti, una dintre interdicţiile lui Becali va fi aceea de a vota.
 
Citeşte şi 
George Becali, eliberat condiţionat. Iată motivarea judecătorilor (document)

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gigi Becali ar putea fi, de azi, liber!

03 Apr 2015 1003

Becali, la Tribunal „Am stat 30 de zile în închisoare din cauza contestaţiei depuse de procurorii DNA Constanţa“

01 Apr 2015 1241

Emoţii duble pentru Becali DNA încearcă să anuleze cele două mandate de punere în libertate

30 Mar 2015 1019

Pierde operaţia din Germania Cine este judecătorul care va decide libertatea lui George Becali (rechizitoriu+document)

13 Mar 2015 1406

Libertatea lui George Becali, decisă pe 20 august

14 Aug 2014 980

Gigi Becali vrea "liber" de ziua lui

21 Jun 2014 1248

Viorica Dancila inițiaza o declarație scrisa PE privind eforturile UE de combatere a despaduririi

27 May 2010 1064