Body-guard mort la Sibioara

Doi agenţi de pază au fost victimele unui accident rutier petrecut ieri seară pe drumul care leagă localitatea Piatra de Sibioara. 

După ce a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un copac, şoferul maşinii a decedat, iar pasagerul din dreapta a fost transportat, în stare gravă, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Accidentul s-a petrecut ieri seară, în jurul orei 17.15. Gheorghe Ciubotaru, de 50 de ani, se afla la volanul unui Renault Scenic, cu numărul B 52 IJJ, şi se întorcea din Tulcea. La un moment dat, într-o curbă, conducătorul auto a încercat o depăşire periculoasă. Soarta, însă, nu a fost de partea lui. Omul a pierdut controlul maşinii, care a ieşit de pe carosabil şi s-a înfipt într-unul din cei trei pomi de pe marginea drumului. În urma impactului, atât Gheorghe Ciubotaru, cât şi Aurel Buzea, pasagerul din dreapta, au rămas prinşi între fiarele maşinii. Până la sosirea echipelor de intervenţie, aceştia au fost scoşi de martorii evenimentului. Ciubotaru a decedat pe loc, în urma unui stop cardio-respirator. Pentru el, medicii nu au putut face nimic, decât să constate decesul. La rândul său, Aurel Buzea a fost transportat la spital în stare gravă, fiind diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral grav şi traumatism toracic.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 600

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 836

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 858

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 592

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 750

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 642

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 851

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1478

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 700

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 512

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 746

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1284

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 453

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 1069

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1091