„Bomba” procurorilor DNA „ticăie” în continuare în cazul lui Valentin Preda

Mâine se împlineşte o lună de la mediatizarea dosarului instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în care sunt urmăriţi penal Dan Emil Manolachi, ofiţer de poliţie judiciară al DNA, fost lucrător al Poliţiei Medgidia, şi Răducu Valentin Preda, din Constanţa, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

Potrivit comunicatului oficial nr. 129/VIII/3 al DNA, din data de 19 februarie, Manolachi este acuzat de folosire, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la asemenea informaţii, infracţiunea de divulgare a secretului care periclitează siguranţa statului şi infracţiunea de favorizare a infractorului în legătură cu fapte de corupţie. În sarcina lui Preda, procurorii DNA au reţinut infracţiunea de complicitate la folosirea, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la asemenea informaţii în legătură cu fapte de corupţie şi infracţiunea de deţinere, în afara îndatoririlor de serviciu, a unui document ce constituie secret de stat. În urmă cu o lună, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie informau că în perioada noiembrie 2012 - 18 februarie 2013, „învinuitul Manolachi Dan Emil, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară angajat la Direcţia Naţională Anticorupţie, a transmis unor persoane neautorizate informaţii confidenţiale şi date care constituie secrete de stat din dosare penale la care avea acces în virtutea atribuţiilor de serviciu, în acest fel zădărnicind cursul unor anchete penale aflate în instrumentare la DNA”. „În acelaşi interval de timp, cu ajutorul lui Manolachi Dan Emil, învinuitul Preda Răducu - Valentin, secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, a beneficiat de o serie de informaţii confidenţiale şi secrete de stat conţinute în dosare penale aflate în instrumentare la DNA, pe care le-a valorificat în scop personal sau în folosul unor alte persoane din anturajul său”, potrivit DNA. La data de 19 februarie, celor doi învinuiţi li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, ulterior procurorii dispunând măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru 30 de zile. DNA a ţinut atunci să facă precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. Tot mâine se împlineşte o lună de când Victor Ponta, premierul României, l-a demis din funcţie pe Preda. La data de 20 februarie, Direcţia Naţională Anticorupţie a încetat raporturile de serviciu cu Dan Emil Manolachi, care este naşul comisarului-şef Valentin Burlacu, fostul şef al Poliţiei Judeţene Constanţa, actual ofiţer de poliţie judiciară în DNA.    
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

radu

18 Mar, 2013 10:04

la puscarie toti din psd-pdl-pnl

Articole asemanatoare

Averea și interesele lui Nicolae Toancă, șef serviciu la Direcția Județeană de Statistică Constanța (DOCUMENTE)

13 Dec 2023 778

Horoscop pentru vineri, 08 decembrie 2023. Se anunță etape profesionale noi pentru una dintre zodii

08 Dec 2023 973

#ConstanțaEsteBine 25 septembrie 2023. Zi de balanță, de echilibru, de început de săptămână cu potențial de a merge în orice direcție posibilă

25 Sep 2023 809

Concurs la Direcția Control Intern din Inspectoratul General al Poliției Române! Ce funcție este vizată

12 Apr 2023 1508

A recunoscut tot la DNA Condamnare pentru Mădălina Cliante, fost inspector superior al Direcției pentru Cultură Constanța!

25 Mar 2023 6166

Colegiul Prefectural Constanța. Rapoarte pe anul 2022, prezentate de mai multe instituții constănțene

01 Mar 2023 1291

Inspector superior din Direcția pentru Cultură Constanța, acord de recunoaștere a vinovăției la DNA! Când se va pronunța tribunalul

25 Feb 2023 2773

Constanța. Amenzi pentru cei care călătoresc fără bilet, cu mijlocul de transport în comun

10 Jun 2022 4311

Premieră la DNA Constanța! Prima condamnare pentru trafic de droguri

04 Apr 2022 8138

Procurorii nu renunță și cer, în continuare, arestarea preventivă a lui George Fulina, de la Confort Urban

28 Feb 2022 2028

Percheziție la o direcție a Primăriei Constanța! Angajat de la Confort Urban SRL, reținut pentru mită

25 Feb 2022 7191

Horoscop pentru luni, 13 decembrie 2021. Ce zodie va primi bani sau cadouri

13 Dec 2021 1327

Constanța Se continuă lucrările de toaletare și corecție a arborilor

28 Oct 2021 1480

AstroCafe.ro Horoscop pentru miercuri, 20 octombrie 2021

20 Oct 2021 2239

centrulnatura.ro Școala la domiciliu, o metodă modernă de educație

16 Jul 2021 3778