București Doi oameni au murit și alți patru au fost răniți în timp ce consolidau un drum care duce la Biblioteca Națională

  • Un mal de pământ s-a prăbușit, ieri, peste cinci muncitori, în fața Bibliotecii Naționale, în Capitală, în apropiere de Ministerul Culturii
Trei au fost îngropaţi până la talie, reuşindu-se scoaterea lor, iar doi au fost complet acoperiţi cu pământ. Cei doi au fost căutaţi mai multe ore, ultimul fiind găsit după mai bine de patru ore.
 
Cele două persoane decedate au vârste de aproximativ 50-55 de ani. Dintre cei trei muncitori îngropaţi până la talie în pământ, doi au fost transportaţi la Floreasca, având vârste de 33 şi 34 de ani, în timp ce al treilea, cu vârsta de aprox. 50 de ani, a fost dus la Universitar.

Pompierii au asigurat malul de pământ şi au început să sape pentru a scoate ultimul muncitor de sub pământ.

„Prin intermediului unui buldoexcavator se continuă acţiunile pentru căutarea ultimei persoane surprinse de prăbuşirea malului, în zona indicată de către constructor”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov.
 
Cei cinci muncitori lucrau la consolidarea acestui drum dar, se pare că nu au asigurat corespunzător malurile.

La un moment dat s-a spart o conductă de apă şi acela a fost momentul în care au fost acoperiţi de pământ.

Poliţiştii şi inpectorii ITM au demarat cercetări pentru a ancheta incidentul.
 
 
Sursa foto: ISU Bucuresti-Ilfov

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Patru zile de fascinație filatelică. Eveniment la Biblioteca Națională a României

13 Apr 2024 470

LIVE TEXT Vernisaj despre fotografiile lui Virgil Nicolau la MINA Constanța (FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 768

Ziua Națională a Lecturii, marcată la Tulcea

18 Feb 2024 542

Bugetul Bibliotecii Naționale a României suplimentat cu suma de 900 000 lei

23 Jan 2024 534

Expoziție despre cartografierea Mării Negre la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

15 Dec 2023 785

De Ziua Națională a României, în județul Constanța Celebrarea istoriei și patriotismului la Liceul Teoretic Murfatlar

30 Nov 2023 771

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Biblioteca Națională a României, veritabil centru cultural și reper arhitectural al Bucureștiului (FOTO)

30 Nov 2023 1217

Născută la Constanța Sultana Craia, personalitate aromână dedicată scrisului

16 Oct 2023 1085

Biblioteca Națională a României se închide din cauza ploșnițelor! Când se redeschide prestigioasa instituție

12 Jul 2023 1026

Imaginează-ți cum ar fi să devii marinar militar! Explorează oportunitățile la Biblioteca Naţională a României

24 Sep 2022 1093

UPDATE Alertă la Biblioteca Centrală Universitară din București. Intervin mai multe echipaje de pompieri (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Jul 2022 1797

Expoziția de DVD-uri și CD-uri „Vive la France!”, la Biblioteca Județeană Constanța

14 Jul 2022 1162

25 iunie - Ziua globală a Beatles

25 Jun 2022 1241

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, acuzat de ucidere din culpă, după moartea a doi muncitori pe șantierul de la Biblioteca Națională

05 May 2022 1507

Biblioteca Națională a României menține deschise sălile de lectură, de Paște

22 Apr 2022 1220