Cadavru descoperit într-un bloc pe bulevardul Tomis, din Constanța (video)



Tragedie într-un bloc de pe bulevardul Tomis, din Constanța.

O persoană a fost găsită decedată astăzi, 4 octombrie 2020, în ghena blocului, în urmă cu scurt timp.

La fața locului s-au deplasat echipajele SMURD și cele ale Poliției Constanța.

Ancheta este în curs de desfășurare, pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Potrivit unor surse neoficiale, se pare că victima, un bărbat, ar fi căzut prin culoarul dintre cele două scări, acolo aflându-se și ghena.

În Galeria Foto puteți vedea mai multe imagini de la eveniment.

UPDATE

Iată datele oficiale transmise de Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța legat de acest caz:

Astăzi, în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Secției 2 au fost sesizați, de către un bărbat, despre faptul că s-ar fi auzit un zgomot puternic pe casa scării a unui imobil din municipiul Constanța, iar în momentul în care apelantul a verificat cele întâmplate ar fi observat o persoană căzută la sol (în dreptul culoarului de trecere între cele două scări de bloc). 


Polițiștii au stabilit identitatea persoanei în cauză, fiind vorba despre un bărbat, de 32 de ani, din municipiul Constanța, pentru care, din păcate, medicii au declarat decesul.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anchetă în județul Vaslui după descoperirea unui cadavru carbonizat. Victima, un tânăr de 27 de ani

09 Nov 2022 1418

Descoperire macabră într-un apartament din Iași. O femeie și fiul ei, găsiți decedați. A fost deschisă anchetă

24 Apr 2019 1610

Șocant. Trupul neînsuflețit unui nou născut a fost găsit în apropierea unui bloc. Polițiștii au deschis o anchetă

05 Feb 2019 1627

UPDATE.Trupul unui bărbat, scos din subsolul unui bloc Pompierii, solicitaţi pe bulevardul Tomis

12 Jan 2015 1829

Nu a lăsat boala să îl răpună Un bătrân din Constanţa s-a aruncat de la etaj

12 Aug 2014 2043