Eveniment

Câini morţi, ridicaţi din Biobaza Constanţa pentru analize

Lucrătorii Secţiei 5 de Poliţie Constanţa au ridicat ieri, în vederea cercetării, o serie de documente de la clinica destinată câinilor fără stăpân, cunoscută şi sub denumirea de Biobază, situată pe strada Vârfu cu Dor numărul 5, din municipiul Constanţa. Acţiunea poliţiştilor constănţeni vine în urma sesizării depuse de reprezentanţi asociaţiei Save the Dogs din Milano, joi dimineaţă, conform cărora unul dintre medicii Biobazei ar fi eutanasiat 40 de câini, fără a avea acoperire legală. Declaraţia celor din Milano este însoţită şi de mai multe înregistrări video.

Mai mult decât atât, oficialii secţiei de poliţie spun că Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa a preluat două dintre cele 40 de animale eutanasiate dimineţile trecute. Ţinând cont de faptul că nu am avut cu cine discuta de la DSVSA, în condiţiile în care Ion Ţolea (lăsat la comandă de şeful instituţiei Gheorghe Dincă, aflat în concediu) nu a dorit să discute cu noi, nu se cunosc aspecte importante din anchetă. Spre exemplu, am fi fost interesaţi să aflăm cine a ales câinii ce urmează a fi examinaţi şi mai ales condiţiile în care s-a făcut selecţia. „Azi (n.r. ieri) am terminat solicitarea către Direcţia Sanitară Veterinară pentru ca aceştia din urmă să efectueze analizele. Dacă spusele celor de la Save the Dogs din Milano se confirmă, cei vinovaţi de moartea animalelor pot primi o pedeapsă cu închisoarea ce variază de la şase luni la trei ani, ori pot primi amendă de la 1.000 de lei la 10.000 de lei“, ne-au mai spus poliţiştii Secţiei 5. Laurenţiu Vasilescu, reprezentantul legal în România al asociaţiei Save the Dogs din Milano a susţinut că „angajaţii Biobazei prind câinii cu ajutorul unor cârlige din metal, care sunt interzise, îi apropie de gard, moment în care sunt injectaţi cu o substanţă letală“. „Legea spune că pot fi eutanasiaţi câinii care suferă de boli incurabile, constatate de medicul veterinar. Există doar două astfel de boli, ambele prezentând nişte condiţii absolut speciale, turbarea fiind una dintre ele. (..) Este scump să hrăneşti un câine, este scump să ai grijă de el. Scopul lor este profitul. De fapt, este o afacere, domnii nu vor să cheltuiască bani pe îngrijirea animalelor“, a mai declarat Vasilescu, joi, în faţa Biobazei. În tot acest timp, Mihai Purentea, administratorul SC Alfomob Exim SRL, firmă care deţine Biobaza, se apără spunând că toată activitatea unităţii pe care o reprezintă este legală şi că respectivele patrupede au fost eutanasiate pentru că sufereau de boli incurabile. După cum am precizat şi în ediţiile anterioare, pe data de 27.12.2007, municipalitatea a atribuit contractul pentru serviciul de prindere, transport şi gestionare a câinilor fără stăpân de pe domeniul public firmei Alfmob Exim SRL. La acea dată, societatea comercială avea sediul în localitatea Ovidiu, pe strada Delfinului nr. 69. La
această adresă îşi are domiciliul actualul şef al Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, Adrian-Mihai Mînăstireanu. Acesta a figurat ca unic asociat al Alfmob Exim. Firma a raportat în 2007, cu 18 angajaţi, o cifră de afaceri de 589.566 lei şi un profit brut de 3.066 lei. În 2008, numărul salariaţilor a scăzut la 15, iar cifra de afaceri a fost 991.281 lei şi un profit de 138.297 lei. În 2009, Alfmob Exim, cu 16 angajaţi, a avut o cifră de afaceri de 1.262.497 lei  şi un profit brut de 130.751 lei.


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

neOM

20 Sep, 2010 18:16

In sfarsit s-a gandit cineva sa se infrunte cu cei de la asa-zisa biobaza...culmea a animalelor fara stapan. Este absolut ceva ce depaseste limitele, din toate punctele de vedere, ceea ce fac cei din biobaza, si intr-adevar este o afacere de unde trebuiesc scosi bani, nicidecum un ajutor pentru noi si pentru bietele animale, care, sa fim seriosi, tot din vina noastra au ajuns pe strazi si au ajuns in numar asa de mare. De ce nu face primaria un parteneriat cu cabinetele veterinare pentru sterilizare, si in acest mod s-a reduce numarul lor daca nu chiar ar disparea in cativa ani. Munca cea mai mare trebuie avuta cu noi...cei care ne numim...oameni...si care desi se spune ca suntem inzestrati cu ratiune, nu scapam prilejul sa demonstram contrariul, astfel incat, noi, ....oamenii.... lasam pui de caini sau chiar caini maturi pe strada. Daca fata cainele.... ce sa facem...caci suntem oameni...si ne "exprimam" ratiunea...prin a arunca animalele (puii) pe strada... asta e cand ai ratiune.... mai bine nu am mai avea... caci poate am gandi putin si cu sufletul...poate am mai acorda atentie si planului spiritual al eu-lui nostru... de care ne-am cam indepartat si care ne va duce spre...pieire in cativa ani. Dar asta tine de optiunea fiecaruia....de calitatile lui de OM sau poate mai bine de neOM. Cifrele oficiale ale societatii care administreaza biobaza...cred ca va dati seama... nu sunt reale... profitul fiind mult mai mare... dar ce sa-i faci ... ei sunt rationali... deci sunt oameni. Sincer, chiar nu se mai preste niciodata teroarea animalelor ajunse in biobaza mortii???? Mult...muult noroc celor de la Save the dogs... si daca ajung in instanta ...ar fi bine sa nimereasca un complet care sa fie mai putin rational...mai putin...OM

Articole asemanatoare

Poze rare. Starul săptămânii la „Goluri istorice“ În urmă cu 26 de ani, Gică Hagi marca de trei ori în Real Madrid - Athletic Bilbao 5-0 (galerie foto)

19 Apr 2018 836

Alegeri prezidenţiale. 70 de cetăţeni ruşi sunt aşteptaţi să voteze la Consulatul din Constanţa

18 Mar 2018 637

Rușii își aleg președintele. Secție de votare, deschisă și la Constanța

15 Mar 2018 787

Ciprian Coadă, judecător la Curtea de Apel Constanța, sancţionat cu diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 5 % pe o perioadă de două luni

14 Mar 2018 1338

Incendiu în Secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia. Două cadre medicale rănite. De la ce a pornit focul

10 Mar 2018 322

Şefi noi în Poliţia Constanţa! Lalu Manuel la mascaţi, Carmen Şerbanescu la Logistic, Răzvan Mocanu la Secția 1, Aurelian Boboc la Secția 5

01 Mar 2018 1502

Zeci de utilaje din cadrul DRDP Constanța au acționat în cursul nopții pentru deszăpezire

23 Feb 2018 365

Judecător nou în Tribunalul Constanţa

14 Feb 2018 1185

Unde acționează utilajele DRDP Constanța. Apropare 400 de tone de sare, împrăștiate

11 Feb 2018 502

Poliţia Locală. Acţiuni de igienizare şi dezafectare a unor adăposturi improvizate din municipiul Constanţa. Ce au găsit pe Valea Portului

26 Jan 2018 706

Gigi Cristian Ruşescu, de la Secţia 5 Poliţie Constanţa, rămâne sub control judiciar

23 Jan 2018 814

Judecătorii vor analiza astăzi situaţia poliţistului Gigi Cristian Ruşescu

19 Jan 2018 903

Judecătoria a respins acordarea personalității juridice pentru Asociația Centrul de formare, informare, și incluziune a romilor Constanța

13 Jan 2018 712

Intervenție dificilă în apropierea localității Greci, județul Tulcea pentru salvarea unui adolescent. Unde a rămas acesta blocat (galerie foto+video)

07 Jan 2018 2909

Ancheta se complică în cazul bărbatului care ar fi agresat sexual doi copii într-un lift din București. Sunt mai multe victime ale suspectului

07 Jan 2018 1111

Judecătoria Constanța a aprobat acordarea personalității juridice pentru Asociația Baricada Lex Honor 2017. Alte două asociații sunt în așteptare

19 Dec 2017 989

A curs sânge, azi noapte, înt-un bar din Constanța. Ce spune, oficial, Poliția Constanța

19 Nov 2017 9502

Exclusiv Avem decizia mult aşteptată. Ce se întâmplă cu tablourile de milioane de euro din muzeul de la Topalu

07 Nov 2017 1087

Alegerile din judeţul Constanţa, monitorizate de observatori acreditaţi. Ce concluzii au tras

07 Nov 2017 631

Iată lista preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare din Pantelimon, Bărăganu şi Mereni

31 Oct 2017 616

Incendiu în localitatea Greci, judeţul Tulcea. Pompierii chemaţi în ajutor (galerie foto)

29 Oct 2017 985

Militari din Constanţa şi judeţ participă la Festivalul "Iaşii în Carnaval". Gazdă este Cercul Militar din localitate

19 Oct 2017 1175

Judecata s-a terminat! Tablouri de milioane de euro în muzeul de la Topalu. Când va avea loc pronunţarea

19 Oct 2017 506

Bărbat arestat preventiv după ce şi-a băgat soţia în spital

17 Oct 2017 917

Post vacant la Spitalul Clinic C.F. Constanța. Când va avea loc concursul

11 Oct 2017 1423

Poliţistul Gigi Cristian Ruşescu, de la Secţia 5, rămâne sub control judiciar

06 Oct 2017 1119

Maşină făcută scrum în urma unui incendiu la Tulcea (galerie foto)

03 Oct 2017 716

Poliţia municipiului Constanţa are un nou şef! Vine din Serviciul de Informații

21 Sep 2017 4683

Judecată pe tablouri de milioane de euro aflate în muzeul de la Topalu. Judecătorii redeschid azi dosarul

19 Sep 2017 669

Mai multe femei din București atacate în scara blocului sau în locuințe de un individ. Suspectul a ajuns după gratii

14 Sep 2017 793

Pompierii se luptă cu flăcările ce au cuprins peste 6 hectare de teren în apropiere de Măcin (galerie foto)

14 Sep 2017 707

Obligat de CNSC să achite o sumă către Zip Escort SRL, Spitalul Municipal Mangalia s-a adresat instanţei

07 Sep 2017 709

Activitate rutieră Mai multe nereguli descoperite în traficul constănţean

06 Sep 2017 851

Accident de muncă la DRDP Constanţa. Un angajat de 56 de ani a luat foc la locul de muncă

08 Jul 2017 2037

Tablouri de milioane de euro la Topalu. Hotărâre definitivă la Curtea Supremă

16 Jun 2017 1590

Control judiciar şi măsuri asigurătorii - dosar privind mită președinte LPF

07 Jun 2017 1265

Cătălin Toader - „Fotbalul, o bucurie” Poliţişti şi jandarmi, printre jucătorii echipei Voinţa Săcele, din Liga Old-Boys

27 May 2017 4392

Lucrările rămân la Topalu, momentan Judecată pe tablouri de milioane de euro! Ce a decis Curtea Supremă

25 May 2017 1084

DNA deschide un dosar important. Ce se întâmplă cu directorul general al RDS & RCS

17 May 2017 931

Cutremurător Trei victime ale accidentului de ieri de la Hârşova, în stare gravă

28 Apr 2017 4441

Cum a pierdut Primăria Constanţa procesul cu Polaris M Holding. Cine va achita aproape 100 de milioane de euro

28 Apr 2017 6273

Pronunţarea în dosarul Turimobil SRL amânată de magistraţii Tribunalului Constanţa

11 Apr 2017 661

Proces cu o miză de milioane de euro! Cine a pierdut în prima instanţă? Curtea Supremă a amânat judecata privind colecţia de artă de la Topalu

03 Apr 2017 995

Schimbări la SC Carmen Silva 2000 SA! Creditorii societăţii sunt convocaţi în şedinţă

22 Mar 2017 1012

Proces important pentru Constanţa! În joc este Colecţia de artă de la Topalu în valoare de 2,5 milioane de euro

20 Feb 2017 1373

Foştii administratori ai CN ACN Aurelian Popa şi Cristian Ianca dau în judecată instituţia! Ce au solicitat

07 Feb 2017 1806

Condamnat trimis în spatele gratiilor, după ce a fost prins de poliţişti

31 Jan 2017 628

Judecătoria Constanța. Asociația EUROCULT a obținut personalitate juridică

26 Jan 2017 1032

Mara Construct SRL, firma care s-a ocupat de restaurarea Cetăţii Capidava, datorii de peste 43,5 milioane de lei

26 Jan 2017 1260

Oana Schmidt-Hăineală, Constantin Sima și Sofia Mariana Moț, propuși secretari de stat în Ministerul Justiției

11 Jan 2017 1167