Capitală Un nou marș pentru fetele ucise la Caracal

Familiile Măceşanu şi Melencu au organizat, duminică, un nou marş de protest.”Marşul vizează aflarea ADEVĂRULUI în cazul  Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu”, au transmis organizatorii, transmite realitatea.net.

Protestul a început la ora 12:00, în Piaţa Universităţii, şi a continuat în faţa Parchetului General.

Marşul s-a încheiat pe Dealul Patriarhiei unde participanţii s-au rugat împreună pentru cele două fete, dar şi pentru toţi copiii României, traficaţi, violaţi, abuzaţi de persoane şi clanuri lăsate în libertate.

„Cele două familii vă adresează dumneavoastră, cetăţenilor României, rugămintea de a veni alături de noi, pentru a determina din partea instituţiilor statului o atitudine responsabilă faţă de viitorul şi siguranţa copiilor dumneavoastră. Acum a fost cazul nostru. Mâine poate fi al oricărei familii din România. De asemenea, adresăm rugămintea tuturor românilor de a organiza proteste spontane în localităţile în care trăiesc, din mediul urban sau rural. Nu este important numărul participanţilor, ci semnalul civic pe care îl putem transmite împreună: «STOP TRAFICULUI DE PERSOANE şi NEPĂSARII INSTITUŢIILOR STATULUI FAŢĂ DE COPIII NOŞTRI. În mediul rural, este suficient să vă adunaţi în faţa sediului postului de Poliţie. Poate fi şi un singur român în fiecare localitate prin protest, în faţa postului de poliţie din comună. Majoritatea abuzurilor şi nedreptăţilor au loc în mediul rural şi vă rugăm să aveţi curajul de a lupta alături de noi. Caracterul protestului este unul paşnic şi fără violenţă, însă prin ieşirea din casă în faţa autorităţilor, transmitem un mesaj clar: «AŞA NU SE MAI POATE»”, a fost mesajul transmis de organizatori.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lucrări de aproape 180.000 de lei cumpărate de Spitalul Clinic CF Constanța. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

13 Feb 2024 761

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 64

31 Jan 2024 355

Un pompier în timpul liber a salvat un pescar căzut în apele înghețate ale unui lac din Caracal

29 Jan 2024 648

Scandal într-un local public! Poliția intervine

28 Jan 2024 1107

Oficial de la CFR SA Poartă de gabarit ruptă de un autotren pe DN 6, între Roșiori și Caracal. O femeie a murit (GALERIE FOTO)

23 Jan 2024 658

Tragedie în județul Olt! O femeie a murit după ce un indicator rutier a căzut peste o mașină (GALERIE FOTO)

23 Jan 2024 1128

Atenție șoferi! Pe drumurile din două județe din țară se circulă în condiții de ceață

21 Jan 2024 787

Atac violent într-o societate comercială din Olt!

21 Jan 2024 750

CFR Circulația feroviară pe secția Caracal – Craiova a fost reluată pe un singur fir

20 Jan 2024 646

CFR Lucrări în stația CF Leu pentru redeschiderea circulației feroviare între Craiova și Caracal

19 Jan 2024 632

Circulație feroviară închisă în continuare între Craiova și Caracal, urmare deraierii și răsturnării a 11 vagoane din compunerea unui tren privat de marfă (GALERIE FOTO)

17 Jan 2024 584

CFR Circulație feroviară restricționată între Craiova și Caracal, din cauza deraierii unor vagoane

16 Jan 2024 760

Un bărbat a murit într-un incendiu ce a cuprins o locuință din județul Olt!

03 Dec 2023 778

Fostul manager al Spitalului Municipal Caracal, trimis în judecată de procurorii DNA

22 Nov 2023 717

Centrul Infotrafic Accident rutier mortal, pe centura Caracal. Traficul restricționat

06 Nov 2023 1554