Carambol pe autostradă! Două autocamioane s-au ciocnit şi au ricoşat în patru autoturisme. Victimele, transportate la spital (galerie foto)


14 persoane au fost rănite după ce două autocamioane s-au ciocnit şi au ricoşat în patru autoturisme, pe Autostrada A1 Deva – Nădlac.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier se desfasoară îngreunat, pe a doua bandă, pe sensul către Bucureşti al Autostrăzii A1 Deva – Nădlac, la kilometrul 443, în zona localităţii Mănăştiur, judeţul Timiş, unde un autocamion s-a defectat în mers şi a rămas blocat pe banda de urgenţă.

După aproximativ 40 de minute, conducătorul unui alt autocamion nu a observat vehiculul blocat şi a intrat în coliziune faţă-spate cu acesta.

După impact, alte patru autoturisme, care se aflau în coloană, au fost implicate într-o coliziune, pe fondul nerespectării distanţei regulamentare a celui de-al patrulea conducător auto.

Evenimentul s-a soldat cu rănirea a trei persoane, acestea fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Se estimează ca traficul să fie reluat, în condiţii normale, în 30 de minute.

UPDATE: ISU Timiş transmite că în accident au fost implicate două autotrenuri, un microbuz, o camionetă şi două autoturisme. În total au fost implicate 14 persoane dintre care cinci persoane au necesitat îngrijiri medicale și au fost transportate la spital. Din cele cinci victime două au fost încarcerate.

La locul intervenției s-au deplasat două autospeciale de intervenție cu apă și spumă și modul de descarcerare, un echipaj SMURD, un ATPVM (Autospecială de transport personal și victime multiple), 16 pompieri şi trei echipaje SAJ.


Sursă foto: ISU Timiş

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trei români, răniți într-un accident în Ungaria. Peste 40 de mașini implicate! (FOTO)

12 Mar 2023 1357

Carambol rutier în județul Argeș. Sunt implicate două camioane și două autoturisme (GALERIE FOTO)

22 Mar 2022 1284

UPDATE Carambol rutier cu patru mașini și un TIR pe autostrada A2, pe sensul de mers spre București (VIDEO)

25 Feb 2022 3098

Un bărbat a murit, alte 3 persoane sunt rănite după un carambol între 4 TIR-uri. Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 Nov 2021 2223

Carambol cu basculante uriașe Șoferi care circulă haotic prin județul Constanța. Șicane cu autoturisme. Camioane distruse (galerie foto)

22 Jul 2021 7614

Bacău Carambol rutier soldat cu 11 răniți printre care și copii

28 May 2021 1700

Carambol rutier în județul Suceava. Patru mașini implicate printre care și un Touran de Constanța (galerie foto)

13 Mar 2021 2531

Carambol rutier grav pe Centura Capitalei. Patru răniți, dintre care doi încarcerați. Circulația pe sensul către A2, întreruptă

27 Mar 2020 1550

Trafic întrerupt pe DN 6 Un microbuz cu pasageri, un microbuz de marfă și un TIR, implicate într-un carambol

02 Feb 2020 1711

Carambol la ieșire din Constanța, spre Valu lui Traian. O persoană rănită

15 Nov 2019 1854

Carambol între două autoturisme, un tir şi o platformă. Mai mulți răniți

18 Oct 2019 1821

Carambol produs între două autoturisme și un autocar, în Brăila. Traficul rutier este blocat

14 Oct 2019 1689

Carambol între un TIR și două autoturisme, în județul Argeș. O persoană a decedat

26 Sep 2019 1457

Carambol pe DN 7. Trei autoturisme implicate în eveniment

03 Aug 2019 1730

UPDATE. Carambol rutier în județul Suceava. Două TIR-uri și un autoturism au fost implicate. Un bărbat a decedat (galerie foto)

28 May 2019 2794