04 Sep, 2020 09:26
4362
Emilian ANDREI
- Accident pe DN 2 la ieșire din localitatea Movilița spre București.
În această dimineață, în jurul orei 07:00, pe DN 2 la ieșire din localitatea Movilița spre București s-a produs un accident de circulație cu implicarea a 4 autoturisme, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
Potrivit IPJ Ialomița. din verificările efectuate la fața locului a reieșit faptul că în timp ce un bărbat de 29 de ani din județul Buzău, conducea un autoturism pe DN2, sensul de mers Urziceni - București, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers într-o curbă la stânga, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un TIR care circula regulamentar din sens opus.
În urma impactului, motorul autoturismului a fost proiectat într-un alt autovehicul care circula dinspre Movilița către București.
Cel de-al treilea autoturism implicat a ricoșat într-o mașină staționata pe marginea drumului.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a primului șofer, care a fost transportat la spitalul Municipal Urziceni pentru îngrijiri medicale.
Toți cei patru conducători auto au fost testați cu aparatul Drager, rezultatele indicând valori negative.
S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa foto: IPJ Ialomita
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: