UPDATE. Oficial de la IPJ Carambol rutier în municipiul Constanţa. Unde a avut loc şi ce s-a întâmplat. O victimă (galerie foto+video)

Un grav accident a avut loc, în urmă cu câteva minute pe strada Portiţei, în municipiul Constanţa.
 
În evenimentul rutier sunt implicate trei autoturisme printre care şi un taxi.
 
Una din maşini, un BMW, era parcată.

Potrivit informaţiilor noastre tamponarea a avut loc între o Skoda Fabia şi un taxi după care una dintre ele a izbit şi BMW-ul parcat pe stradă.

Şoferul uneia din maşini, cu numere de Bucureşti a fost preluat de ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean pentru continuarea investigaţiilor medicale de specialitate.  

UPDATE. Oficial de la IPJ Constanţa:

La data de 8 decembrie a.c., ora 21.00, un tânăr, de 19 ani, a condus un autoturism pe strada Merișor din municipiul Constanța, iar la intersecția cu strada Portiței, e fondul nerespectării semnificației indicatorului rutier Oprire, a pătruns în intersecție fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat,  în vârstă de 64 de ani.

 În urma impactului, al doilea autoturism a fost proiectat către stânga pe strada Merișor unde a intrat în coliziune cu un autoturism parcat. 

În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală ușoară a primului  conducător auto.

Sursa foto si video: ZIUA de Constanta
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier în Constanța! Implicată o ambulanță privată (FOTO+VIDEO)

31 Jan 2024 1824

UPDATE Accident rutier pe strada Portiței din Constanța! O mașină, răsturnată (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Jul 2023 4480

Accident rutier în Constanța! Un Bentley a intrat în curtea unei case (FOTO+VIDEO)

08 Aug 2022 11121

Mașină intrată în stâlp, pe strada Portiței din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Jul 2022 4997

Accident în Constanța! O victimă la intersecția străzilor Portiței cu Merișor (galerie foto)

14 Sep 2021 2460

Accident rutier pe strada Portiței din Constanța. O mașină a intrat într-un imobil. Șoferul era băut

22 Dec 2019 3599

Accident rutier cu victimă pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu din Constanţa. Două autoturisme implicate

30 Nov 2019 2263

Accident rutier pe strada Răsuri din Constanța. O victimă. A intervenit ambulanța (galerie foto)

14 Feb 2019 2560

Imagini de la eveniment Carambol pe strada Portiţei din Constanţa. Două maşini, făcute praf. Un ATV implicat (galerie foto+video)

27 Oct 2018 6381

Accident în Constanţa. Pe strada Portiţei intersecţie cu Frunzelor. Impact extrem de violent. O maşină a intrat în zidul unui imobil (galerie foto+video)

03 Jul 2017 7516

UPDATE Accident rutier cu 3 maşini pe strada Portiţei din Constanţa. Pasagera unui taxi primeşte îngrijiri de la un echipaj SMURD (galerie foto + video)

31 Aug 2016 6249

UPDATE. Accident în cartierul Coiciu din Constanţa. Două victime. Şoferiţa este începătoare

18 Oct 2015 3271

UPDATE. Pensionară lovită pe trecerea de pietoni de o şoferiţă neatentă !

29 Apr 2015 2084

Accident produs de un şofer neatent, în cartierul Coiciu (galerie foto)

30 Sep 2014 2178

Accident rutier în Coiciu Două maşini implicate, o victimă

29 Sep 2014 3045