Carnaj spre Constanţa! Urmările celui mai grav accident din istoria autostrăzilor din România - patru morţi şi peste 40 de răniţi (galerie foto)

Magistraţii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară derulează, sub coordonarea prim-procurorului Liliana Bănescu, cercetări specifice în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanţelor care au dus la producerea celui mai grav accident rutier din istoria Autostrăzii Soarelui, Bucureşti - Constanţa! În cauză, procurorii au audiat peste 20 de şoferi implicaţi în acest eveniment rutier. 
 
Ilie T., instructor auto de profesie, primul şofer implicat în tragedia rutieră, a declarat că, din cauza ceţii, a redus viteza, după care a aprins luminile de avarie. „Aveam toate luminile aprinse. (...) După cinci secunde de când am intrat în peretele ăla de ceaţă, m-a lovit cineva din spate, care a venit cu cel puţin 80 de km/h. Nu mă simt de vină cu absolut nimic, eu am respectat ce am învăţat”, a mai spus Ilie T., potrivit Antena 3.
 
Doi copii răniţi în accident au fost duşi de urgenţă la spitale specializate. Elicopterele nu au putut interveni din cauza ceţii.
 
Secretarul de stat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, spune că în accidentul rutier produs pe Autostrada A2, la km 67 al Autostrăzii A2, pe sensul de mers Bucureşti - Constanţa, în zona Lehliu Gară, au fost implicate 29 de maşini, dintre care două microbuze care transportau persoane şi un camion.
 
„În accident au fost implicate 60 de persoane, dintre care patru victime au decedat, 41 au fost transportate la spitale, iar alte 16 au refuzat transportul. Persoanele care acuzau afecţiuni medicale au fost transportate de urgenţă la spitalul din Lehliu şi la unităţi medicale specializate din Bucureşti (Spitalul Floreasca, Spitalul «Sf. Pantelimon», Spitalul «Bagdasar - Arseni», Spitalul «Sf. Ioan», Spitalul Universitar, Spitalul «Elias» şi Spitalul Judeţean Ilfov)“, au mai spus reprezentanţii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
 
Secretarul de stat Raed Arafat a precizat că, „pentru gestionarea situaţiei, imediat după anunţarea evenimentului (ora 8.37), la nivelul judeţului Călăraşi a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, fiind alertate echipaje specializate din zona de competenţă, precum şi de la ISU Bucureşti - Ilfov, Ialomiţa şi Constanţa”. „Totodată, au fost pre-alertate spitalele care deţin unităţi de primiri urgenţe din Bucureşti, pentru a fi în măsură să primească răniţii“, a spus acesta.
 
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă mai arată că „la faţa locului au acţionat 94 de pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (ISU Călăraşi, ISU Bucureşti - Ilfov, ISU Ialomiţa şi ISU Constanţa) şi nouă medici de la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi de la Unităţile de Primiri Urgenţe Călăraşi şi Ialomiţa, fiind implicate 12 echipaje de prim ajutor SMURD, o unitate de terapie intensivă mobilă SMURD, trei pentru descarcerare, un spital mobil, cinci autospeciale de transport personal şi victime multiple, o autospecială de stingere cu modul de prim ajutor şi zece ambulanţe ale Serviciilor de Ambulanţă din judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Bucureşti - Ilfov“.
 
În contextul accidentului de sâmbătă, Poliţia Română precizează că, „atunci când vizibilitatea este sub 100 de metri în condiţii de ceaţă, ploi torenţiale, ninsori abundente sau când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă ori dacă este alcătuită din piatră cubică umedă, conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara localităţilor“.
 

„Atenţie însă! Pot apărea situaţii în care rularea chiar cu aceste viteze constituie un pericol. Aşadar, viteza trebuie adaptată în funcţie de condiţiile meteo-rutiere. Au fost multe cazuri (spre exemplu ieri, pe A2 Bucureşti - Constanţa) în care unii conducători auto circulau cu viteză redusă, adaptată, însă alţii i-au lovit din spate pentru că viteza lor era mult prea mare. Pe lângă mărirea distanţei de siguranţă în mers, o măsură preventivă suplimentară este folosirea luminilor de avarie atunci când autovehiculele încheie o coloană care încetineşte sau opreşte brusc“, conform Poliţiei.

Citeşte şi 

Ce spune primul şofer implicat în tragedia de pe A2

Accident pe A2

Aproximativ 20 de şoferi, audiaţi


UPDATE 18. Șoferii, audiaţi. Numărul morţilor a urcat la patru!
Accident grav cu zeci de maşini pe A2. Starea victimelor (galerie foto + video)


Accident pe A2
Cei doi copii care au ajuns la Spitalul „Gr. Alexandrescu“, externaţi


Director adjunct al Direcţiei Rutiere
„Este cel mai grav accident de când a fost deschisă autostrada A2”
 
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa, Facebook
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Motociclist implicat într-un accident rutier la intrare în Constanța dinspre Lazu (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 1553

Accident rutier în Constanța la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân cu Nicolae Iorga (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 1182

Infotrafic. S-a reluat circulația rutieră pe autostrada A2 București-Constanța

31 Mar 2024 434

Circulația rutieră este oprită, pe autostrada A2 București-Constanța (kilometrul 192) din cauza unui accident rutier

31 Mar 2024 935

UPDATE. Accident rutier pe A2, sensul de mers București-Constanța! Primele informații

24 Mar 2024 1406

Accident în Constanța UPDATE. O mașină a intrat în parapet, după ieșirea de pe bd. I.C. Brătianu spre Agigea

24 Mar 2024 1129

UPDATE Accident rutier mortal pe autostrada A 2 București-Constanța!

16 Mar 2024 1400

Știri Constanța Două șoferițe implicate într-un accident rutier la intersecția dintre DN39 și Autostrada A4

08 Feb 2024 1127

Un șofer fără permis a fost implicat într-un accident pe A2 Constanța-București! Autoutilitara pe care o conducea era furată

02 Feb 2024 919

Porniți la drum? Aflați cum se circulă în această dimineață pe autostrada A2 București-Constanța

01 Feb 2024 719

Atenție șoferi! Circulația rutieră este oprită pe autostrada A2 București-Constanța. Ce s-a întâmplat

06 Dec 2023 1077

UPDATE! Accident rutier pe autostrada A2 București-Constanța! Un ansamblu auto s-a răsturnat

06 Dec 2023 1129

7 ani de la producerea celui mai grav accident din istoria Autostrăzii Soarelui, București – Constanța!

06 Nov 2023 1230

DRDP Constanța, în doliu în urma decesului motociclistului de pe A4- „Rămane pentru totdeauna în conștiință puterea lui de muncă, grija firească de copii și familie“

01 Nov 2023 3247

Trafic aproape blocat la bariera de la Fetești, din cauza unui accident (VIDEO)

01 Nov 2023 1477