Eveniment

Ce a declarat ieri Decebal Făgădău Constanța. Autovehiculele parcate neregulamentar vor fi ridicate. Cine se va ocupa de acest serviciu (document)

Ieri, la finalul ședinței ordinare a Consiliului Local Constanța, Decebal Făgădău, primarul Constanței, a făcut o scurtă referire la mașinile parcate neregulamentar pe raza municipiului. Mai precis, edilul-șef a precizat că Primăria a achiziționat o autospecială de ridicat autoturisme, acestea urmând să fie tractate și depozitate într-un loc special amenajat. În acest context, reamintim că de ridicarea autovehiculelor parcate neregulamentar pe domeniul public al municipiului Constanța se va ocupa Confort Urban.
 
În Constanța, de serviciul de transportare și depozitare a mașinilor parcate neregulamentar s-a ocupat, până la data de 1 aprilie 2015, SC Litoral Connect SRL.
 
De menționat că la nivel național este în vigoare hotărârea pentru „completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006“, document ce face referire la ridicarea automobilelor parcate neregulamentar. Există posibilitatea ca în municipiul Constanța să fie reintrodus acest serviciu.
 
Potrivit hotărârii, se interzice staționarea voluntară a vehiculelor:
​- în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
- în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația „Staționarea interzisă“ și a marcajului cu semnificația de interzicere a staționării;
- pe drumurile publice cu o lățime mai mică de șase metri;
- în dreptul căilor de acces care deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice;
- în pante și în rampe;
- în locul unde este instalat indicatorul cu semnificația „Staționare alternantă“, în altă zi sau perioadă decât cea permisă, ori indicatorul cu semnificația „Zonă de staționare cu durată limitată“ peste durata stabilită.
 
Mai departe, conform documentului publicat pe site-ul MAI, „ridicarea vehiculelor nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează, în cazul în care:
a) în vehicul este vizibilă prezența unor persoane;
b) vehiculul aparține unei instituții dintre cele prevăzute la art. 32, alin. (2), lit. a) și b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare“.
 
Transportul vehiculului ridicat la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la inițierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul autoturismului se prezintă la locul ridicării și este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate. În acest caz, se achită contravaloarea operațiunii de ridicare.
 
Depozitarea se face numai în spații corespunzătoare, special amenajate de către administratorul drumului public. Pe perioada depozitării, vehiculele ridicate se află în paza administratorului drumului public. Acesta răspunde pentru eventualele avarii cauzate vehiculului ca urmare a efectuării operațiunilor de ridicare, transport și depozitare, în condițiile prevăzute de lege.
 
Vehiculul ridicat se restituie după ce se face dovada achitării tarifului aferent operațiunii/operațiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea ori deținerea legală a acestuia. Programul de restituire a vehiculelor depozitate în spațiile special amenajate se asigură prin serviciu continuu, pe durata a 24 de ore.
 
Hotărârea pentru „completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006“ poate fi citită integral accesând secțiunea „Documente“.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Ionut

29 Dec, 2017 06:08

A uitat sa declare cam in ce an va mai construi parcari etajate sau subterane. O sa o ia in barba si cu masina asta precum si cu alte proiecte la fel de proaste si negandite. In loc sa trimita oamenii din primarie sa desemneze locuri unde sa poata construi parcari etajate, e mai usor sa cumpere masina si puna politia locala sa amendeze si sa ridice masinile. E la mintea lui si vad ca nu poate deloc sa inteleaga ca exista locuri intre blocuri, cam in toate cartierele, unde erau vechile centrale, locurile unde erau amplasate vechile garaje de beton, si sa puna sa faca investitii directe sau sa concesioneze terenurile si sa ridice altii cladirile astea. Sunt convins ca ajutat putin si cu o lege (regula), fiecarui posesor de masina ii convine sa isi lase masina in parcarea etajata (e mai protejata de raufacatori, de razele soarelui, de ploaie si vant, o gaseste mai curata) ca sa nu mai vorbim ca se vor decongestiona si trotuarele. Oricum cei care stau la bloc isi platesc locul de parcare, de ce nu l-ar plati ca sa isi parcheze masina in bloc. Stim cu totii ca romanul e modest, chiar daca sta la curte si are parcare interioara, tot in strada isi lasa masina, dar toate chestiunile astea se rafineaza in timp. Dar daca legile si mana asta intinsa nu vine de sus si cu solutii reale, tot cauta primarul sa carpeasca cumva bugetul primariei cu solutii ieftine ca asta cu masina de ridicat masini !?!?! Face el ce face si tot mai inventeaza cate o taxa si o amenda mai mai o face bani, dar nu ii lumineaza Domnul gagauta aia a lui ca sa faca investitii pe termen lung si care sa vina in sprijinul cetateanului, fie e posesor de masina ori simplu pieton. Sa dea Domnul poate l-o lovi in 2018 cu vreo idee ca asta !

Articole asemanatoare

Ministrul Turismului promite că agenţii economici vor fi consiliaţi Problemele turismului de pe litoral, analizate într-o şedinţă cu uşile închise, la Constanţa

24 Apr 2018 629

Ambasadorul Austriei, primit de autoritățile locale din Constanța. Ce teme au fost analizate (galerie foto)

18 Apr 2018 575

Este oficial. Cinci hectare de la MApN, transferate la Consiliul Local Constanța Proiectul cartierului social a picat - Decebal Făgădău spune că aici ar putea fi construit un CET sau un parc fotovoltaic (document)

17 Apr 2018 5703

Ţara arde, babele se piaptănă… Despre ce a discutat primarul Decebal Făgădău cu agenţii economici din staţiunea Mamaia?

16 Apr 2018 1161

“Tomitans” Clasic Cars a pornit astăzi într-o călătorie istorică spre Sanremo!

06 Apr 2018 604

Marea aventură începe Doi constănţeni, Gabriel Bălan și Costel Racu, vor participa la Raliul din Sanremo

06 Apr 2018 1143

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, într-o ipostază neobișnuită. Edilul a adunat gunoaie de pe plaja Modern

04 Apr 2018 1443

Imagini de la eveniment Primarul Decebal Făgădău a premiat vârstnicii din Constanţa (galerie foto)

04 Apr 2018 589

Dopo „festival“, opoziția reacționează „Primăria Constanța este organizată haotic și nu ia în serios autoritatea Consiliului Local Municipal!“

24 Mar 2018 565

Propunere Viitoarele ședințe ale CLM Constanța vor începe cu intonarea imnului României și celui al Dobrogei

23 Mar 2018 613

CLM alocă finanțări pe bandă rulantă. PNL va organiza o dezbatere publică menită a genera criterii clare de susținere a sportului constănțean de masă și de performanță

23 Mar 2018 618

Un pensionar va dona lemnul de pe două hectare de pădure pentru simbolul oraşului Făgădău - „Până la Ziua Dobrogei, Cazinoul din Constanţa va fi conservat“

16 Mar 2018 1622

Dezvoltare haotică în Constanţa şi staţiunea Mamaia. Construcţii autorizate de Primărie pe spaţiul verde din faţa restaurantului hotelului Flora Ce i-a scris senatoarea USR Ramona Dinu primarului Decebal Făgădău (documente)

16 Mar 2018 7035

UPDATE. Se caută planuri pentru salvarea Cazinoului din Constanța. Asociația ARCHÉ și organizatorii festivalului Neversea se implică în proiect

15 Mar 2018 627

Decebal Făgădău şi Consiliul Local Municipal îşi încearcă norocul şi cu Viorica Dăncilă Complexul Sportiv „Badea Cârţan“ şi Baza Sportivă „Triunghi“ revin în actualitate

15 Mar 2018 1903

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, la ceas aniversar. Împlinește 45 de ani

14 Mar 2018 1199

Scrisoarea primarului a ajuns în cutiile poştale ale constănţenilor. În 2018, Decebal Făgădău ne cere să avem răbdare. La schimb, ne va oferi evenimente care vor marca Ziua Dobrogei şi Centenarul! (document)

28 Feb 2018 4379

Constanța continuă parteneriatul cu Banca Mondială. Decebal Făgădău, prezent la evenimentul Orașe pentru Oameni

26 Feb 2018 641

Părinţii de la Colegiul de Marină ar fi preferat, în locul Şcolii nr. 15, să facă naveta la Colegiul „Tomis“

24 Feb 2018 1826

Eveniment emoționant. Cu cine se va întâlni primarul Constanței Decebal Făgădău

19 Feb 2018 750

Sondaj de opinie Credeţi că Primăria Constanţa trebuie să se împrumute cu 10 milioane de euro pentru a reabilita Cazinoul?

19 Feb 2018 1769

Făgădău recunoaşte „Nu ştiu cine e preşedinte la organizaţia municipală a ALDE. Coaliţia PSD-ALDE, inexistentă la nivel de municipiu!“

16 Feb 2018 1374

Cazinoul ar putea fi preluat din nou de municipalitate şi reabilitat printr-un credit de 10 milioane de euro. Constănţenii sunt chemaţi să decidă soarta şi funcţiunea clădirii-simbol! (documente)

16 Feb 2018 994

Update. Iată sondajul! Soarta Cazinoului Constanța decisă printr-un sondaj demarat de Primăria Constanța. Ce a declarat primarul Decebal Făgădău

15 Feb 2018 802

Dezbatere publică la Primăria Constanța! Când va avea loc și despre ce se va discuta

14 Feb 2018 499

Este stabilitate în PSD Constanţa. Ce oameni importanţi din fruntea organizaţiei spun asta

08 Feb 2018 1602

Când va avea Constanţa toate străzile asfaltate Decebal Făgădău - în 2018 se vor asfalta 17 străzi din municipiu

06 Feb 2018 998

Municipiul Constanţa nu renunţă, nu plăteşte Ce spune Decebal Făgădău despre procesul cu Asociaţia Culturală „Mişcarea Teatrală“

06 Feb 2018 763

Curtea de Conturi a obligat Primăria Constanţa să recupereze bani de la vecinii din Consiliul Judeţean, respectiv Prefectură

01 Feb 2018 983

Deficit de 300 de milioane! Făgădău a tăiat-o din buget. Piaţa Griviţei nu va mai fi modernizată în 2018

31 Jan 2018 1658

Primarul Făgădău are un consilier nou. Cine este Dan Dobrescu, de unde vine şi ce atribuţii are? (document)

23 Jan 2018 5131

OficialÎn septembrie Constanța va avea Liceu Militar

19 Jan 2018 1137

Mesaj de condoleanţe al primarului Decebal Făgădău după decesul prof. univ. dr. ing. Garabet A. Kümbetlian

03 Jan 2018 981

În atenția șoferilor Primăria Municipiului Constanța a achiziționat o autospecială care va ridica autoturismele parcate neregulamentar

28 Dec 2017 4892

Decebal Făgădau face precizări importante - ”Constanța este rău văzută de constănțeni și bine de restul românilor”

28 Dec 2017 6875

A fost dezbatere publică, dar au avut loc și proteste de stradă. Consiliul Local Municipal votează astăzi taxele și impozitele constănțenilor pentru 2018

28 Dec 2017 1357

Consilierii Locali Municipali votează mâine salariile funcţionarilor din Primăria Constanţa. Nu sunt deloc de lepădat! (document)

27 Dec 2017 1530

Impozit majorat cu 500% de Primăria Constanţa pentru o firmă cipriotă. Iată despre ce este vorba (document)

26 Dec 2017 1495

Decese Constanța, 16 decembrie 2017

16 Dec 2017 1799

Au primit termene de rezolvare. Ce i-au solicitat taximetriştii primarului Decebal Făgădău?

14 Dec 2017 811

Protestul taximetriştilor, amânat. O delegaţie se va întâlni astăzi cu primarul Constanţei

13 Dec 2017 674

Iată de ce nu a fost luată nicio măsură preventivă! Cine este procurorul care instrumentează dosarul Decebal Făgădău - Radu Mazăre

06 Dec 2017 3331

Primarul Municipiului Constanța, Decebal Făgădău „Să ne gândim la Regele Mihai I ca la un reper moral, o personalitate remarcabilă a istoriei nostre contemporane“

05 Dec 2017 1042

Radu Mazăre şi Decebal Făgădău, urmăriţi penal de procurorii Anticorupţie. Detalii din sala de judecată (document)

05 Dec 2017 4395

Detalii exclusive din dosarul în care Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanţa, este urmărit penal de DNA

04 Dec 2017 3388

Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, urmărit penal de procurorii DNA. În acelaşi dosar este anchetat şi fostul edil, Radu Mazăre

04 Dec 2017 4869

În acest moment, sunt sistate Lucrările la Pasajul Cumpenei vor fi finalizate în proporţie de 95 la sută până vara viitoare

04 Dec 2017 2044

Licitaţia pentru achiziţionarea noilor autobuze ale RATC, în linie dreaptă. În competiţie au rămas patru companii

28 Nov 2017 1426

„Din punct de vedere al persoanelor fizice, doar o uşoară ajustare“ Primarul Decebal Făgădău despre taxele şi impozitele constănţenilor

28 Nov 2017 2152

UPDATE. Cetăţean de onoare al Constanţei Ce a răspuns Ilie Floroiu, întrebat dacă i s-a propus să devină consilier al primarului Decebal Făgădău

27 Nov 2017 1417