Ce are „în dotare" Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv

ZIUA de Constanţa continuă prezentarea structurii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului cu Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, unde comandant este comisarul-şef Corneliu Buzărnescu. Din informările oficiale reiese că acest centru „organizează şi execută serviciul de pază şi supraveghere, activităţile de escortă şi transfer", asigură „respectarea regimului legal de deţinere", precum şi „drepturile şi libertăţile pentru persoanele aflate în arestul poliţiei".

Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa „asigură măsurile specifice de pază şi supraveghere a persoanelor deţinute în arestul poliţiei, efectuează activităţi de escortare şi prezentare a persoanelor private de libertate în faţa organelor judiciare pentru derularea procedurilor specifice procesului penal şi efectuează activităţi de transfer a persoanelor private de libertate în penitenciar, precum şi în vederea derulării procedurilor specifice de extrădare către autorităţile judiciare ale altor state", după cum se arată şi în datele oficiale. Mai mult decât atât, subalternii comisarului-şef Corneliu Buzărnescu asigură legalitatea executării măsurilor privative de libertate de către persoanele aflate în arest şi respectarea drepturilor şi libertăţilor garantate acestora prin lege.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul dreptei unite pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 211

ZIUA LIVE Costin Răsăuțeanu, candidat PSD la Consiliul Local - „Îmi doresc să reușim să schimbăm abordarea atitudinii administrației în raport cu cetățenii “ (VIDEO)

24 Apr 2024 808

UPDATE- Ce spune fostul city manager Felicia Ovanesian câștigă la Tribunal procesul cu Primăria Constanța! Ce a obținut (MINUTA)

24 Apr 2024 833

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Ce planuri are pentru județul Constanța? (VIDEO)

24 Apr 2024 624

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 617

#ConstanțaEsteBine 24 aprilie 2024. S-a schimbat energia

24 Apr 2024 378

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Ilonei – Irina Dragoe, secretar general, UAT Valu lui Traian. Este acționar în Conpet SA (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 387

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Cum dorește să câștige cursa electorală?

23 Apr 2024 634

ZIUA LIVE Autoritățile locale au obligația să intervină în susținerea persoanelor aflate la risc de sărăcie sau cu probleme de sănătate!

23 Apr 2024 483

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 576

ZIUA LIVE Gabriel Cateliu, candidatul USR pentru Primăria Tortoman județul Constanța - „La alegerile din 2016 am pierdut Primăria la doar 6 voturi“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 506

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 15 23 aprilie 2024 Vârful valului de energie, zi de Sfântul Gheorghe

23 Apr 2024 360

“Înființarea unui centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar în orașul Negru Vodă, județul Constanța“

23 Apr 2024 305

Declarații avere Constanța Averea și interesele Ionelei Adriana Sava, secretar general, UAT Horia (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 410

Biblioteca Județeană Constanța Ziua Pământului, sărbătorită la Ludotecă (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 328