Ce avere şi interese are procurorul general al Constanţei (documente)

Grecu_Elena_Camelia_Grecu_2.jpgCe se poate spune despre şeful Parchetului Curţii de Apel este că oficial deţine un teren şi o casă în Eforie Nord, un autoturism Toyota, iar interesele sale sunt practic inexistente

Desemnată câştigătoare a concursului pentru ocuparea funcţiei de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa în vara anului trecut, magistratul Camelia Elena Grecu, şeful Parchetului suprem constănţean, a avut încă de la început o atitudine mai retrasă decât predecesorii săi, refuzând constant întâlnirile cu presa. Fire oarecum izolată, procurorul general al Constanţei şi-a păstrat atitudinea distantă, context în care magistratul este puţin cunoscut constănţenilor. Ce se poate spune, însă, despre şeful Parchetului Curţii de Apel, este că oficial deţine un teren şi o casă în Eforie Nord, un autoturism Toyota, iar interesele sale sunt practic inexistente.

Informaţiile acestea sunt cuprinse în declaraţiile de avere şi de interese completate de procurorul general al Constanţei la sfârşitul anului trecut şi afişate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii. De menţionat că ambele documente au fost completate la un interval de circa trei luni de la debutul magistratului Grecu în funcţia de procuror general al Constanţei. Astfel, în declaraţia de avere, procurorul Elena Grecu a menţionat faptul că este proprietara unui teren intravilan situat în localitatea constănţeană Eforie Nord. Pământul respectiv are o suprafaţă de 150 de metri pătraţi şi a fost dobândit de magistrat în anul 2004, în urma încheierii unui contract de vânzare - cumpărare. Tot în Eforie Nord, şeful Parchetului suprem din Constanţa mai deţine şi o casă de locuit cu o suprafaţă de 99 mp, dobândită tot în 2004, printr-un contract de vânzare-cumpărare. De asemenea, magistratul mai deţine şi un autoturism Toyota Corolla fabricat în 2008 şi achiziţionat de la Reprezentanţa Toyota.

Nu tu bijuterii, nu tu datorii..

Fără „bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal", a căror valoare însumată să depăşească suma de 5.000 de euro, procurorul general a menţionat, totodată, că nu deţine niciun fel de active financiare. În acelaşi timp, este de precizat şi faptul că, potrivit declaraţiei de avere, Elena Grecu nu a înstrăinat în ultimele 12 luni niciun fel de bun imobil, şi nici nu deţine „bunuri mobile a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare". Fără „plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate" de peste 5.000 de euro, magistratul nu are în schimb niciun fel de datorii şi nici nu a realizat vreun venit din eventuale cadouri, servicii sau avantaje primite cu titlu gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă. În ceea ce priveşte venitul realizat în ultimul an fiscal încheiat (adică în 2009, înainte de a deveni procuror general), procurorul Elena Grecu a menţionat suma de 84.194 de lei, ceea ce ar însemna un salariu lunar de aproximativ 7.000 de lei, adică 70 de milioane de lei vechi, încasat de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa.

Procuror lipsit de interese

În ceea ce priveşte eventualele interese ale procurorului general al Constanţei, situaţia pare să fie clară: magistratul nu are niciun interes. Cel puţin, aceasta este concluzia care se desprinde din declaraţia completată la sfârşitul anului trecut şi afişată, astfel cum am menţionat anterior, pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii. În acest sens, este de precizat că procurorul a menţionat că nu îndeplineşte condiţiile de „asociat sau acţionar la societăţi comerciale, companii/societăţi naţionale, instituţii de credit, grupuri de interes economic, precum şi membru în asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale". De asemenea, procurorul general nu are nici „calitatea de membru în organele de conducere, administrare şi control ale societăţilor comerciale, regiilor autonome, companiilor/societăţilor naţionale, instituţiilor de credit, grupurilor de interes economic, asociaţiilor sau fundaţiilor sau al altor organizaţii guvernamentale". Au primit răspuns negativ din partea procurorului Grecu şi întrebările legate de eventuala calitate de membru în cadrul asociaţiilor profesionale şi/sau sindicale, dar şi întrebarea care făcea referire la calitatea de membru în organele de conducere, administrare şi control, retribuite sau neretribuite, deţinute în cadrul partidelor politice - aspect unde trebuia menţionată, dacă era cazul, şi funcţia deţinută şi denumirea partidului politic. Nu în ultimul rând, este de precizat faptul că şi ultimul capitol din declaraţia de interese a fost completat negativ. Acesta făcea referire la „contracte, inclusiv cele de asistenţă juridică, consultanţă şi civile, obţinute sau aflate în derulare în timpul exercitării funcţiilor, mandatelor sau demnităţilor publice finanţate de la bugetul de stat, local şi din fonduri externe ori încheiate cu societăţi comerciale cu capital de stat sau unde statul acţionar majoritar/minoritar". Magistratul Elena Grecu a câştigat concursul pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa în luna iulie 2010, obţinând media 9,13.

 

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Kove

09 May, 2011 13:38

Daca, profesional, nu s-a remarcat cu nimic,macar d-na PG sta bine la declaratia de avere. Nu conteaza nici ca subalternii isi fac de cap iar parchetele constantene nu ies in fata cu nimic. Pentru CV merita sa ocupi o astfel de functie. In rest liniste si pace.

csm

09 May, 2011 10:56

sa vedeti la valentin stefan-masini lux ultimul tip bmw seria 7 si jeep audi q7 ptr sotie...vile lux pe mal lac mamaia linga hotel royal terenuri etc pe numele cetateni kurzi -bagat in mallul de pe str bratianu cartier pals al unor turci-unde sint dosarele penale ale turcilor -evaziune de milioane euro-revenim

Articole asemanatoare

Polițistă din cadrul IPJ Constanța, medaliată cu aur la Campionatul național de tenis de masă al MAI

20 Apr 2024 387

Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02311 Constanța angajează! Ce post este scos la concurs

20 Apr 2024 477

Caută un loc de muncă? Liceul Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, județul Constanța angajează

19 Apr 2024 590

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia scoate la concurs un post vacant. Detalii

19 Apr 2024 408

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 629

Spitalul Municipal Mangalia, județul Constanța angajează asistent medical pentru Secția Obstetrică ginecologie

18 Apr 2024 479

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 570

Angajări Constanța Ce post scoate la concurs Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord

18 Apr 2024 531

LIVE TEXT Elevii de la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța susțin concursul de istorie Ion Moiceanu, aflat la prima ediție (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 551

Angajări Constanța Spitalul Orășenesc Cernavodă scoate la concurs un pot vacant. Iată ce trebuie să faci

17 Apr 2024 409

Locuri de muncă Constanța Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Detalii

17 Apr 2024 427

Lista câștigătorilor la faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar 2024 la pentatlon și tetratlon (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 573

Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța scoate la concurs un post vacant. Iată ce trebuie să faci

15 Apr 2024 780

​Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța angajează paznic. Detalii

15 Apr 2024 505

Muzeul de Artă Populară Constanța angajează. Ce post este scos la concurs

15 Apr 2024 696