Ce averi au angajatele de la Finanţe duse la arestare de procurorii DIICOT (documente)

Mioara Gache (fostă Jagura), Nicoleta Mitrică (fostă Butan, fostă Alexandru), Yucetaş Nusret, Lilian Ştefan şi Filip Ion Pop, duşi la arestare
 
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Constanţa continuă cercetările specifice în dosarul în care mai multe persoane sunt suspectate că fac parte dintr-un presupus grup infracţional organizat specializat în săvârşirea de infracţiuni din sfera macro-criminalităţii economico-financiare. Vineri, DIICOT Constanţa a prezentat Tribunalului Constanţa cinci persoane (doi inspectori fiscali şi trei afacerişti) cu propunere de arestare preventivă, însă judecătorii au decis punerea acestora în libertate, fără a le impune vreo măsură preventivă.
 
Vineri seara, Tribunalul Constanţa a respins ca neîntemeiată propunerea de arestare preventivă formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Serviciul Teritorial Constanţa privind luarea faţă de inculpaţii Lilian Ştefan, Filip-Ion Pop, Nusret Yucetaş, Mioara Gache şi Nicoleta Mitrică a măsurii arestării preventive. Potrivit minutei judecătoreşti, Tribunalul a respins ca nefondată cererea formulată de inculpaţi privind luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. După cum arătam şi în ediţia trecută, Mioara Gache şi Nicoleta Mitrică sunt angajate la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa. Conform propriei declaraţii de avere, document completat pe data de 3 iunie, Mioara Gache, inspector superior, deţine, din 2002, împreună cu soţul, un teren în Constanţa, în suprafaţă de 211,66 de metri pătraţi. Asta în timp ce, potrivit declaraţiei de avere din 2011, soţul Mioarei Gache a moştenit un teren în suprafaţă de un hectar, fără a se preciza adresa sau zona. Mai departe, Mioara Gache are, tot împreună cu soţul, o casă în Constanţa, dobândită (prin vânzare-cumpărare) în 2002 şi două maşini (un VW fabricat în 2006 şi un BMW fabricat în 2008), ambele dobândite prin contracte de vânzare-cumpărare.

Conform declaraţiei de avere, pe data de 25 ianuarie 2012, Mioara Gache i-a vândut un autoturism lui Iosif Boldijar contra sumei de 14.000 de euro. Coincidenţă sau nu, numele lui Iosif Boldijar, din Cluj, apare într-un scandal din aprilie 2012, creat de mai multe persoane care, potrivit EVZ.ro, l-au curentat cu un pistol cu electroşocuri pe Iosif Boldijar, tatăl lui Andrei Boldijar, vânzător de maşini. Revenind la declaraţia de avere a Mioarei Gache, potrivit documentului, la data de 26 septembrie femeia a vândut o altă maşină unui anume Vlad Pătraşcu pentru suma de 30.000 de lei. Mioara Gache are acţiuni/părţi sociale în SC Dobrogea SA (număr de titluri/cotă de participare - 2310), dar şi într-o altă unitate care pare să fie (din cauza scrisului greu descifrabil) SC Pamira Trans (număr de titluri/cotă de participare - 20), valoare totală la zi „200”. Mioara Gache a mai notat şi un venit al soţului de 44.360 de lei de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar. De la DGFP Constanţa, Mioara Gache are un venit anual de 38.018 de lei, în timp ce soţul ei, Cristian Gache, a luat de la Dobrogea Grup „25.021”, cel mai probabil lei. Conform propriei declaraţii, Mioara Gache nu are interese.
 
Fără interese
 
Nicoleta Mitrică, inspector superior la DGFP Constanţa, a notat în declaraţia sa de avere, document completat la data de 3 iunie, că deţine, din 2007, o parte dintr-un teren intravilan în suprafaţă de circa 400 de metri pătraţi, teren situat în Constanţa. Din anul 2002, Nicoleta Mitrică deţine un apartament în Constanţa, în suprafaţă de 40 de metri pătraţi, iar din 2009 şi o parte dintr-un spaţiu comercial, în Constanţa, în suprafaţă de 441,45 de metri pătraţi. Nicoleta Mitrică conduce un Hyundai, auto fabricat în 2011. De la DGFP Constanţa, Nicoleta Mitrică primeşte suma de 36.174 de lei. Asta în timp ce soţul a luat 20.059 lei, ca administrator al SC Med Muncii SRL, dar şi 43.674 din activităţi independente. Nicoleta Mitrică a mai consemnat suma de „3.600”, bani obţinuţi din cedarea folosinţei bunurilor. Conform declaraţiei, Nicoleta Mitrică nu are interese.
 
Percheziţii domiciliare
 
Revenind la dosarul instrumentat de DIICOT, organele de anchetă susţin că „membrii grupării, cetăţeni români, turci şi moldoveni, au înregistrat în evidenţele contabile ale unui număr de patru societăţi comerciale pe care le controlau vânzări succesive de utilaje industriale, atestând în mod fictiv exportul acestora în Republica Moldova şi solicitând rambursarea TVA-ului aferent acestor operaţiuni”. „Sumele de bani rezultate din operaţiunile fictive ajungeau în conturile unei societăţi comerciale intermediare controlate de către învinuiţi şi erau retrase în numerar de către membrii grupării. Procurorii DIICOT efectuează în această cauză un număr de 8 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Constanţa, la locuinţele învinuiţilor şi la sediile societăţilor comerciale. Prejudiciul total cauzat bugetului de stat este estimat la suma de aproximativ 1.000.000 de euro”, se preciza într-un comunicat remis zilele trecute de DIICOT.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 375

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 659

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 589

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 646

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 627

DIICOT Constanța, una dintre cele mai puternice structuri anti-mafia din țară! Bilanț 2023 - mii de dosare de trafic de droguri, bunuri de peste 180.000 de euro indisponibilizate și două achitări (DOCUMENT)

02 Apr 2024 840

Surse Polițist cercetat de DIICOT Constanța, plasat sub control judiciar! (MINUTĂ)

02 Apr 2024 1002

Știri Constanța Bărbat arestat pentru trafic internațional de droguri. Iată ce au constatat politștii

29 Mar 2024 544

Patru persoane arestate de Tribunalul Constanța, la cererea procurorilor DIICOT! (MINUTĂ)

28 Mar 2024 1398

DIICOT acuză – trafic de droguri la Constanța! Iată cine sunt cei 10 cercetați de procurori

26 Mar 2024 1436

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1912

DIICOT acuzații oficiale Trafic de droguri de mare risc la Constanța

19 Mar 2024 661

Constanța! 9 persoane reținute de DIICOT! Oficial (FOTO+VIDEO)

15 Mar 2024 5525

Milioane de dolari în criptomonede Mascații din Constanța au participat la un mega dosar DIICOT! Oficial (VIDEO)

10 Mar 2024 3040

Aproape 95.000 de euro K1 Tot SRL, din București, va face curățenie în sediile CERONAV din Constanța și Galați! (DOCUMENT)

09 Mar 2024 750