Ce spune Poliția despre elevul care a intrat cu arma airsoft într-o școală din Constanța


La data de 11 mai a.c., în jurul orei 13.55, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 5 Poliție au fost sesizați, prin SNUAU 112, de directorul Școlii Generale nr. 33 Anghel Saligny Constanța, cu  privire la faptul că un minor, de 7 ani, elev al școlii respective, ar fi introdus, în incinta unității de învățământ, o armă.

Patrula mixtă deplasată la fața locului, formată din polițist și jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, a constatat că, la data de 10 mai a.c., în jurul orei 17.00, minorul ar fi introdus, în unitatea de învățământ, o armă cu lunetă de tip airsoft (neletală și nesupusă autorizării), aceasta fiind ridicată de un cadru didactic., a transmis IPJ Constanța. 



În cauză, cercetările sunt continuate de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului.

Totodată, se fac verificări sub aspectul comiterii unor fapte de natură contravențională, prevăzute de Legea 295/2004., a mai punctat sursa citată. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT Farul Constanța, în vizită la Școala Gimnazială nr. 33 „Anghel Saligny“, în programul „Învățăm să fim campioni“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 Nov 2023 1264

Universitatea Ovidius din Constanța a găzduit prima ediție a Școlii de vară „Actualități și perspective în ingineria navală, portuară și marină”

22 May 2023 1158

IPJ Constanța Dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului în cazul copilului care a venit cu arma la școală. Tatăl băiatului, amendat (VIDEO)

12 May 2023 1452

Inspectorul general al ISJ Constanța, prof. Sorin Mihai „Părintele copilului de 7 ani și-a dat acordul pentru consiliere individuală după incidentul cu arma“ (VIDEO)

12 May 2023 1727

Oficial de la IPJ Constanța Cu ce amendă s-a ales tatăl copilului care a intrat cu o armă în școală

11 May 2023 2143

Un elev de clasa I a intrat într-o școală din Constanța cu o armă airsoft! (VIDEO)

11 May 2023 3905

Contract de finanțare pentru Școala Gimnazială nr.33 „Anghel Saligny”. Ce lucrări se vor executa în perioada următoare (GALERIE FOTO)

16 Feb 2023 1392

Cine a câștigat contractul de elaborare documentație pentru creșterea eficienței energetice a imobilului școlii Anghel Saligny din Constanța?

10 Jan 2023 1420

Post vacant la Școala Gimnazială nr. 33 „Anghel Saligny” Constanța

19 Jan 2020 2532

Daruri pentru copiii din comuna Cumpăna de la elevii Școlii Gimnaziale nr. 33 „Anghel Saligny“ (galerie foto)

14 Dec 2018 2226

Şcoala Gimnazială Nr. 33 „Anghel Saligny“, Constanţa scoate la concurs un post vacant. Ce condiții trebuie îndeplinite

13 May 2018 2606

Școala Gimnazială nr. 33 ”Anghel Saligny” din Constanța organizează concurs. Ce post este vacant

19 Dec 2017 3187

Concurs judeţean în Constanța„De la Sfântul Andrei, la Sfântul Nicolae”, ediţia a VI-a

30 Nov 2014 2469