Drepturi şi îndatoriri Ce trebuie să ştii dacă te „calcă“ „procurorii“ de la Antifraudă

În contextul actualelor discuţii generate de acţiunile Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), ZIUA de Constanţa prezintă câteva dintre obligaţiile inspectorilor Antifraudă, precum şi pe cele ale reprezentanţilor firmei controlate.
 
Potrivit datelor puse la dispoziţie de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), la orice acţiune de control participă cel puţin doi inspectori ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF). Fiecare inspector trebuie să prezinte legitimaţia de control, insigna de împuternicire şi ordinul permanent de serviciu şi să se înscrie în Registrul unic de control. „Inspectorilor Antifraudă fiscală trebuie să li se permită accesul în toate spaţiile în care se produc, se depozitează sau se comercializează bunuri şi servicii, în interiorul zonelor libere, în vecinătatea unităţilor vamale, în antrepozite fiscale şi în orice alte locuri unde se desfăşoară activităţi economice, pe timp de zi și de noapte. De asemenea, dacă este cazul, trebuie să se faciliteze prelevarea de probe, eşantioane, mostre etc.“, conform Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Până la trei ani de închisoare

Reprezentanţii firmelor controlate sunt obligaţi să pună la dispoziţia inspectorilor DGAF toate documentele solicitate, iar refuzul constituie infracţiune şi se pedepseşte cu până la trei ani de închisoare. „Pentru protejarea împotriva înstrăinării sau deteriorării documentelor supuse controlului, inspectorii Antifraudă pot decide reţinerea acestora, în baza unui proces-verbal de ridicare de înscrisuri. Sunteţi obligaţi să furnizaţi explicaţii scrise la solicitarea inspectorilor Antifraudă şi să vă prezentaţi cu înscrisurile solicitate la data şi ora prevăzute în invitaţiile primite. Inspectorii Antifraudă pot sigila depozite, incinte, mijloace de transport, pot dispune instituirea de măsuri asigurătorii asupra activelor patrimoniale“, se precizează în documentele oficiale. ANAF mai arată că, „în cazul în care identifică abateri pentru care legea prevede sancţiuni contravenţionale, inspectorii Antifraudă fiscală încheie procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor“.

 Cu documentele la judecată

„De asemenea, inspectorii DGAF pot dispune confiscarea bunurilor a căror fabricaţie, depozitare, transport sau desfacere este ilicită, precum şi veniturile realizate din activităţi comerciale sau prestări de servicii nelegale. În termen de 15 zile calendaristice de la data comunicării actului constatator, puteţi face plângere împotriva sa. În acest caz, plângerea, însoţită de o copie a respectivului proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, trebuie depusă la judecătoria în circumscripţia căreia a fost constatată contravenţia. Rezultatele controalelor Antifraudă se consemnează în procese-verbale, iar în situaţia în care sunt constatate împrejurări privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal sau vamal, sunt sesizate organele de urmărire penală“, conform ANAF.

Acordaţi prioritate „ANAF - Antifraudă“

Nu este de trecut faptul că „inspectorii Antifraudă fiscală verifică respectarea reglementărilor legale privind circulaţia persoanelor şi mărfurilor în porturi, gări, autogări, aeroporturi, pe căi ferate şi fluviale şi pe drumurile publice, iar conducătorii mijloacelor de transport sunt obligaţi să oprească la semnalele personalului DGAF, care poartă uniformă cu înscrisuri oficiale sau vestă roşie reflectorizantă“.
 
„Important: Acordaţi prioritate în trafic autovehiculelor inscripţionate «ANAF - Antifraudă», care au în funcţiune semnalele luminoase de culoare albastră şi semnalele sonore specifice. (...) În cazul în care este identificat un transport care prezintă un grad de risc fiscal ridicat, transportatorul/beneficiarul este notificat că are obligaţia de a descărca mărfurile doar în prezenţa inspectorilor Antifraudă fiscală. De asemenea, se poate dispune sigilarea mijlocului de transport, acesta urmând a fi desigilat la destinaţie sau în punctul de ieşire din ţară, dacă este un transport care tranzitează teritoriul României“, potrivit ANAF.

 Citeşte şi 

OUG nr. 91 din 23.12.2014
Ordonanţa care „închide“ afacerile micilor întreprinzători

 
Mihai Tararache
„Fiecare control va însemna pentru agentul economic sezonier, cel mai probabil o moarte subită“

 
Vacanţa de 1 Mai pe litoral, compromisă?
Nicolae Bucovală - „Aducem turişti străini, iar Antifrauda închide unităţile“ (galerie foto)


 
 
 
 

 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doi inspectori ANAF Constanța, acuzați de luare de mită, au făcut înțelegeri cu procurorii Anticorupție (document)

15 Nov 2021 4631

Acțiune națională de control antifraudă fiscală în „luna cadourilor”

29 Nov 2016 2538

Fiscul va controla şi comerţul electronic

01 Nov 2016 2225

New în 2016 Care sunt noile reguli în vigoare pentru controalele Fiscului la companii

06 Jan 2016 2907

Urmărit penal pentru trafic de influență UPDATE - Şeful Antifraudă a demisionat

10 Sep 2015 2159

„Vine controlul să-şi ia omorul“ - Clubul Kudos Beach, închis Inspectorii Antifraudă, controale la mare printre huiduieli, fluierături şi semne obscene (video)

04 May 2015 2830

Cafenelele de fiţe, la puricat Portul Tomis, luat cu asalt de inspectorii Antifraudă în această seară

02 May 2015 3064

Antifrauda mai dă o lovitură la Constanţa Restaurantul Mesopotamia, închis pentru 30 de zile (galerie foto)

02 Apr 2015 3743

PRECIZĂRI

31 Mar 2015 1409

Modul în care opinia publică este informată defectuos în legătură cu acțiunile de control desfășurate de Direcția Antifraudă, în această perioadă, în vederea întăririi disciplinei fiscale

31 Mar 2015 1297

Cu frica-n sân din pricina inspectorilor ANAF Deschiderea sezonului estival înseamnă şi deschiderea sezonului de amenzi în Mamaia?

06 May 2014 4181