Cei care au participat la cursa ilegală de pe autostrada A4 au fost identificați



Referitor la cursa neautorizată desfășurată pe Autostrada A4, în seara de 19 ianuarie a.c., IPJ Constanța comunică faptul că, în urma cercetărilor efectuate de polițiști din cadrul Biroului de Poliție A2, personale care au participat la eveniment au fost identificate. 

Este vorba despre 2 bărbați, de 27, respectiv 40 de ani, conducători ai autoturismelor în cauză, ambii din județul Constanța.

Totodată, organizatorul evenimentului și bărbatul care a transmis live imaginile pe o rețea de socializare au fost identificați. 

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevazute de art. 339, alin. 2, în ceea ce-i privește pe conducătorii auto sus-menționați și art. 339, alin. 3., C.P., în ceea ce-i privește pe organizator și pe cel care a realizat filmarea, urmând ca în funcție de concluziile rezultate să se propună soluții legale, adaugă reprezentanții IPJ Constanța.

„Precizăm faptul că pentru toate persoanele implicate au fost reținute, în vederea anulării, permisele de conducere”, declară aceștia.

Cercetările continuă în vederea audierii tuturor persoanelor implicate.

Sursa foto: Facebook

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CNIAR Atenție, șoferi! Trafic cu restricții pe autostrada A2 București - Constanța în perioada următoare

19 Apr 2024 376

Atenție șoferi! Traficul rutier va fi închis pe A2, București – Constanța în această noapte

18 Apr 2024 666

IGPR InfotraficTrafic deviat pe A1

18 Apr 2024 223

IGPR InfotraficTrafic deviat pe A2

18 Apr 2024 232

În această noapte, circulația rutieră va fi închisă pe Autostrada A2 București – Constanța! Iată în ce interval orar

18 Apr 2024 428

Atenție, șoferi! Traficul rutier va fi închis pe A2, București – Constanța

17 Apr 2024 755

În atenția șoferilor Circulație restricționată, pe autostrada A2 București – Constanța, din cauza unor lucrări

16 Apr 2024 375

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A1 Deva-Nădlac

16 Apr 2024 227

Mașină în flăcări, pe A4, spre Ovidiu, județul Constanța (FOTO+VIDEO)

14 Apr 2024 1518

IGPR InfotraficTrafic restrictionat pentru efectuarea unor lucrări

10 Apr 2024 256

Centrul Infotrafic Atenție, șoferi! Restricții de circulația pe autostrada A2 București - Constanța

10 Apr 2024 450

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe A1

09 Apr 2024 248

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

08 Apr 2024 238

UPDATE Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de ceață! Se circulă în condiții de vizibilitate scăzută pe Autostrada A2 București-Constanța

08 Apr 2024 398

Centrul Infotrafic Iată cum se circulă la această oră pe Autostrada A2 București-Constanța

07 Apr 2024 386