Cei trei care au speriat Tuzla au fost duși în arest



Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Eforie au identificat 3 tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, bănuiți de comiterea faptei.

La data de 16 martie a.c., în jurul orei 23.40, aceștia ar fi pătruns în locuința unei femei, de 69 de ani, din comuna Tuzla, de unde ar fi sustras, prin întrebuințarea de violență și amenințări, un telefon mobil și 250 de lei.

În urma probatoriului administrat în cauză, polițiștii au reținut în sarcina acestora săvârșirea altor două infracțiuni de furt calificat, fapte comise în perioada 16-19 martie a.c., în localitatea Tuzla, respectiv orașul Eforie, cauzând persoanelor vătămate un prejudiciu în valoare de aproximativ 3.000 de lei.

Totodată, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au reținut în sarcina unuia dintre tineri comiterea infracțiunii de furt calificat, faptă comisă în perioada 29 octombrie - 4 noiembrie 2020.

Polițiștii l-au reținut pe bază de ordonanță pe unul dintre tineri pentru 24 de ore.

Precizăm faptul că, în prezent, ceilalți doi se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Constanța, pe numele lor fiind emisă măsura arestării preventive pentru 30 de zile în altă cauză.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Bărbat de 44 ani, găsit spânzurat într-o anexă a unei case din Conacu!

15 Apr 2024 987

Primăria Tuzla, județul Constanța, organizează licitația pentru achiziția de mobilier școlar și echipamente digitale

14 Apr 2024 372

Primăria comunei Tuzla, județul Constanța, achiziționează servicii de salvare acvatică

13 Apr 2024 450

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu în Techirghiol!

12 Apr 2024 528

Localitățile Tuzla și Vadu Oii din județul Constanța, fără energie electrică vineri

11 Apr 2024 549

Primăria Tuzla, județul Constanța, contract pentru efectuarea de audit energetic! Iată cine se va ocupa

11 Apr 2024 402

UPDATE Licitații publice. Proiectarea și execuția pentru modernizarea DJ393 și DJ391, lansate în licitație de ADD. Ce spune Consiliul Județean Constanța!

10 Apr 2024 844

Știri Constanța Accident rutier pe strada Cerealelor din localitatea Tuzla

09 Apr 2024 654

UPDATE Accident rutier în Eforie Sud, județul Constanța. O mașină a intrat în copac (Galerie FOTO+VIDEO)

07 Apr 2024 1658

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 24-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

07 Apr 2024 1800

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 944

UPDATE. Surse Ambarcațiunea găsită pe mare în zona Tuzla, detonată în Poligonul Capu Midia! Bubuitură puternică auzită în municipiul Constanța! (VIDEO)

05 Apr 2024 4322

Știri Constanța Dana 79 din Port, închisă, în urma unor anchete ale autorităților din cadrul SRI (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 10519

Oficial de la IPJ Constanța despre barca găsită răsturnată în mare în dreptul comunei Tuzla

04 Apr 2024 1681

Proiect pe masa consilierilor din Constanța Peste 55 de milioane de lei pentru modernizarea tronsonului de drum cuprins între Tuzla și Biruința (DOCUMENT)

26 Mar 2024 494