Cercetat alături de naşul fostului şef al IPJ Constanţa Cum şi-a ridicat Valentin Preda interdicţia pusă de procurorii DNA

Curtea Supremă de Justiţie a României a decis ridicarea interdicţiei de a părăsi capitala, măsură aplicată lui Valentin Preda, din Constanţa, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, de ofiţerii Direcţiei Naţionale Anticoruptie. Preda este cercetat de procurorii DNA pentru „complicitate la folosirea, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la asemenea informaţii în legătură cu fapte de corupţie şi infracţiunea de deţinere, în afara îndatoririlor de serviciu, a unui document ce constituie secret de stat”.

Pe data de 20 mai, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 3670/2/2013, având ca obiect „plângere împotriva ordonanţei procurorului privind măsurile preventive”, unde Răducu Valentin Preda a avut calitatea de petent. Pe data de 23 mai, magistraţii Curţii de Apel au admis plângerea formulată de Preda împotriva Ordonanţei emise la data de 17 mai de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA. Pe cale de consecinţă, magistraţii au revocat măsura obligării de a nu părăsi municipiul Bucureşti, dispusă prin ordonanţa mai sus precizată. Nemulţumiţi de această decizie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au atacat cu recurs revocarea măsurii preventive. Ieri, trei judecători constituiţi într-un Complet Special al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României au decis să respingă acţiunea formulată de ofiţerii Anticorupţie şi, pe cale de consecinţă, să menţină hotărârea Curţii de Apel Bucureşti din data 23 mai. Completul Special al Curţii Supreme care a decis ridicarea interdicţiei lui Răducu Valentin Preda a fost format din magistraţii Francisca Vasile, Iulian Ilie Dragomir şi Mirela Sorina Popescu. La data de 19 februarie, DNA a anunţat începerea urmăririi penale faţă de Dan Emil Manolachi, fost ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, acesta fiind naşul fostul şef al comisarului-şef Valentin Burlacu, fostul comandant al Poliţiei Judeţului Constanţa. În timp ce Manolachi este acuzat de „folosire, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la asemenea informaţii, infracţiunea de divulgare a secretului care periclitează siguranţa statului şi infracţiunea de favorizare a infractorului în legătură cu fapte de corupţie, colegul său de dosar, Valentin Preda, este bănuit de complicitate la folosirea, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la asemenea informaţii în legătură cu fapte de corupţie şi infracţiunea de deţinere, în afara îndatoririlor de serviciu, a unui document ce constituie secret de stat.
„Din Rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există indicii temeinice că, în perioada noiembrie 2012 - 18 februarie 2013, învinuitul Manolachi Dan Emil, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară angajat la Direcţia Naţională Anticorupţie, a transmis unor persoane neautorizate informaţii confidenţiale și date care constituie secrete de stat din dosare penale la care avea acces în virtutea atribuţiilor de serviciu, în acest fel zădărnicind cursul unor anchete penale aflate în instrumentare la DNA.
În acelaşi interval de timp, cu ajutorul lui Manolachi Dan Emil, învinuitul Preda Răducu-Valentin, secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, a beneficiat de o serie de informaţii confidenţiale şi secrete de stat conţinute în dosare penale aflate în instrumentare la DNA, pe care le-a valorificat în scop personal sau în folosul unor alte persoane din anturajul său”, conform DNA.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizie CNSC Software Imagination & Vision SRL a contestat o licitație organizată de Portul Constanța!

27 Mar 2024 355

Interviu online cu Erik Began, de la CSM Constanța „Atât antrenorii, cât și părinții mi-au spus să perseverez și să am încredere că voi reuși“

25 Mar 2024 1720

Loteria Română a lansat o platformă prin care pot fi achiziționate bilete la cele mai cunoscute jocuri

25 Mar 2024 595

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților, de acord cu înființarea unui pasaj rutier, la intersecția bulevardelor Tomis cu Aurel Vlaicu. Constănțean - „Ar fi bun un nou șantier rutier!“

24 Mar 2024 604

Ședință a Consiliului Politic Naţional al PNL. Ce subiecte se află pe ordinea de zi

24 Mar 2024 591

Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, declarații după perchezițiile DNA Constanța - „Am încredere în justiție. Am avut mereu!“

22 Mar 2024 514

Tulcea Cursuri gratuite de educație digitală pentru copii și adulți, în cadrul proiectului Siguranța Online

21 Mar 2024 350

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de cum arată pistele pentru biciclete din Constanța? „Doamne ferește, care piste??“, spun constănțenii în online

17 Mar 2024 571

Editorial Rețelele de socializare, terenuri fertile pentru dezinformare și propagandă, în contextul viitoarelor alegeri

15 Mar 2024 607

Biletele de valoare şi voucherele de vacanţă vor putea fi emise electronic, dar şi utilizate pentru plăţi online

13 Mar 2024 523

Imobiliare Constanța PUZ-ul pentru un teren din zona Tomis III din municipiul Constanța, lansat în consultare publică. Până când puteți trimite propuneri și observații? (DOCUMENT)

11 Mar 2024 841

Interviu online cu Sorin Mihai, inspector şcolar general „Cele două simulări organizate la nivelul județului Constanța au arătat că elevii sunt mai buni decât cei din țară“

11 Mar 2024 1440

Afaceri Constanța Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu a cumpărat servicii de digitalizare de la o firmă din județul Iași (DOCUMENTE)

03 Mar 2024 827

Înmatricularea vehiculelor se va putea realiza online, din acest an

03 Mar 2024 510

Achiziția pentru echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale pentru Spitalul de Boli Infecțioase a fost contestată. Ce verdict a primit General Electric Medical Systems România SRL?

02 Mar 2024 674