Cercetaţi pentru evaziune fiscală

În această perioadă, care precede sărbătorile de iarnă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din Constanţa au acţionat şi vor acţiona pentru a combate evaziunea fiscală în domeniul comerţului cu carne, legume, fructe, băuturi alcoolice şi în domeniul comerţului cu obiecte provenite din import.

Astfel, poliţiştii au organizat un număr de 9 acţiuni, în cadrul cărora au fost verificate peste 30 de societăţi comerciale, fiind constatate 4 infracţiuni de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de peste 60.000 de lei şi au fost aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 35.000 de lei. De asemenea, au fost confiscate 272 de kilograme de carne, legume şi fructe, cu o valoare totală de 2.150 de lei.
Cu ocazia verificărilor efectuate la două societăţi comerciale, poliţiştii au constatat că administratorii acestora au omis înregistrarea în parte a veniturilor obţinute din vânzarea de băuturi alcoolice, respectiv nu au înregistrat în contabilitate produsele achiziţionate, aducând un prejudiciu statului de peste 60.000 de lei. Persoanele în cauză sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea cu numărul 241/2005.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții în mai multe județe, printre care și Constanța într-un dosar de obținere ilegală de fonduri (GALERIE FOTO)

05 Mar 2024 726

Deparazitarea câinilor l-a trimis după gratii

10 May 2016 1481

UPDATE William Brânză, săltat de DIICOT

14 May 2015 2802

Rechizitoriu Trimitere în judecată Marius Laurenţiu Iordache, subcomisar al Poliţiei Transporturi Constanţa (document)

20 Jan 2015 3487

Dați pe mâna ofițerilor Serviciului de Investigare a Fraudelor

15 Dec 2014 2129

Comunicat DIICOT - 12 noiembrie 2014

12 Nov 2014 1291

DNA Constanţa se opune liberării condiţionate a fostului poliţist Priboianu

03 Nov 2014 1651

Adrian Ionuţ Priboianu a fost pus în libertate

26 Sep 2014 2127

Administratori ajunşi în atenţia legii Poliţiştii de la Fraude au descins la mai multe firme din Constanţa

04 Aug 2014 1575

Administrator cercetat de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din Constanţa

08 Jun 2014 1632