Ceremonii în unitățile militare din Constanța de Ziua Eroilor (galerie foto)

Eroii nu mor niciodată! Aceastea au fost cuvintele care au stat ieri pe buzele și în minte tuturor militarilor români.
 
Și în cinstea lor, în unitățile militare din județul Constanța, au avut loc o serie de manifestări omagiale.
 
Astfel la sediul Brigăzii 9 Mecanizată ,,Mărăşeşti” a avut loc o ceremonie militară prilejuită de sărbătorirea celor două evenimente importante pentru comunitatea militară: Înălţarea Domnului-mare sărbătoare creştină, precum şi pomenirea eroilor neamului care, prin sacrificiul lor, au făcut posibilă dobândirea şi păstrarea independenţei naţionale, a unităţii statale, apărarea suveranităţii naţionale, menţinerea ordinii de drept şi a siguranţei naţionale.

Cuvântul profesorului Costin Scurtu, directorul Muzeului Naţional  Ferdinand I-Filiala Constanţa, a readus în memoria celor prezenți istoria conflictelor din zona Dobrogei şi i-a îndemnat la cinstirea militarilor căzuţi la datorie şi comemorarea glorioaselor acte de eroism naţional.

Ceremonia a fost încheiată cu depunderea unei coroane de flori la macheta monumentului istoric ,,Mausoleul de la Mărăşeşti”.
 
Totodată, seful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral dr. Alexandru Mîrșu, a participat la ceremonia militară și religioasă organizată cu prilejul sfințirii troiței ridicate în curtea Batalionului de Sprijin al Forțelor Navale.
 
Militarii unității din Constanța au înălțat această troiță în memoria înaintașilor noștri care, de-a lungul timpului, și-au sacrificat viața pentru a apăra Patria și neamul românesc, iar slujba de sfințire a fost realizată în aceeași dată cu Sărbătoarea Înălțării Domnului și cu cea a Zilei Eroilor.

Tot ieri, în semn de respect, Rechinii albi au ridicat de la sol dronele de supraveghere din dotare pentru a fi mai aproape de eroii care s-au jertfit pentru libertatea, apărarea şi întregirea neamului românesc.
 

Sursa foto: Facebook/ Brigada 9 Mecanizată ,,Mărăşeşti”+ ForteleNavaleRomane

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Eroii nu mor niciodată! Au trecut zece ani de la moartea a doi militari din Forţele Navale căzuţi în Afganistan. Unul era din judeţul Constanţa

22 Sep 2023 1106

Eroii nu mor niciodată! Se împlinesc șapte ani de când doi militari au fost uciși în Afganistan

07 May 2023 972

Eroii nu mor niciodată! Sublocotenentul Bogdan Valerian Hâncu a căzut la datorie în urmă cu 17 ani

27 Apr 2023 1048

Eroii nu mor niciodată! Cine este eroul pe care îl pomenim azi, căzut la datorie în Afganistan

03 Apr 2023 1500

Mort în Afganistan. Cine este eroul Armatei Române pe care îl pomenim astăzi

30 Mar 2023 1011

In memoriam A murit la trei zile după atacul asupra TAB-ului în care se afla. A fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militară" în grad de Cavaler, cu însemn de război.

14 Nov 2022 1553

Eroii nu mor niciodată! Acum 12 ani, sublocotenenţii (pm) Cristian-Petru Filip şi Marius Florin Sfecheş au căzut la datorie în Afganistan (GALERIE FOTO)

01 Oct 2022 998

Eroii nu mor niciodată! Au trecut nouă ani. Doi militari din Forţele Navale căzuţi în Afganistan. Unul era din judeţul Constanţa

22 Sep 2022 1307

Eroii nu mor niciodată! Pe 17 septembrie 1996, România a pierdut primul militar în Teatrele de Operaţii

17 Sep 2022 1296

Eroii nu mor niciodată In memoriam Ionel Gheorghiță Drăgușanu. Au trecut 16 ani de la decesul militarului constănțean

20 Jun 2022 1179

In memoriam. Căzut la datorie. 14 ani de la atacul asupra transportorului în care se afla. Un militar cu experienţă în Legiunea Străină

13 Jun 2022 1229

Eroii nu mor niciodată Au trecut 12 ani de când sublocotenentul (pm) Valerică Leu a căzut la datorie în Afganistan (GALERIE FOTO)

12 May 2022 1187

Eroii nu mor niciodată! Se împlinesc șase ani de când doi militari au fost uciși în Afganistan

07 May 2022 1101

MApN Eroii nu mor niciodată! Se împlinesc 13 ani de la moartea maiorului (pm) Iuliu-Vasile Unguraş

07 Apr 2022 1516

Eroii nu mor niciodată! 13 ani de la sacrificiul suprem al maiorului erou (pm) Tiberius-Marcel Petre

03 Apr 2022 2151