Chestorul de poliţie Constantin Glugă, singur la comanda IPJ Constanța, după punerea la dispoziție a comisarului şef Mircea Vizitiu

Comisar şef de poliţie Mircea-Relu Vizitiu
 
  • Comisarul şef de poliţie Mircea-Relu Vizitiu este adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului Județean de Poliție Constanța din februarie 2015.
 
 
Chestorul de poliţie Constantin Adrian Glugă, inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, a rămas singur la comanda inspectoratului! Și asta după ce comisarul şef de poliţie Mircea-Relu Vizitiu, adjunct al inspectorului șef, a fost pus la dispoziție, ca urmare a unei decizii a Inspectoratului General al Poliției Române.
 
Punerea la dispoziție s-a făcut, potrivit unor surse, săptămâna trecută, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penală față de comisarul şef de poliţie Mircea-Relu Vizitiu.
 
Facem precizarea că am încercat să obținem un punct de vedere de la comisarul şef de poliţie Mircea-Relu Vizitiu, însă demersul nostru nu a fost posibil. În cazul în care comisarul şef de poliţie Mircea-Relu Vizitiu va dori totuşi să transmită un punct de vedere, acesta va fi publicat în cel mai scurt timp.     
 
Potrivit ct.politiaromana.ro, comisarul şef de poliţie Mircea-Relu Vizitiu este adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului Județean de Poliție Constanța din februarie 2015.
 
Experiența profesională
 
26.03.2014 - 10.02.2015 - șef al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila
 
04.10.2012 - 26.03.2014 - împuternicit sef inspectorat la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila

 
15.12.2005 - 04.10.2012 -  șef Sectia 3 din cadrul Poliției municipiului Constanța
 

02.02.2004 - 15.12.2005 -  adjunct Sectia 3 din cadrul Politiei municipiului Constanța
 
01.03.2001 - 02.02.2004 - ofițer în cadrul Serviciului Judiciar, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța
 
12.07.1997 - 01.03.2001 - ofițer în cadrul Serviciului Judiciar, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și 
 
Oficial de la IGPR!
Se caută adjunct pentru chestorul de poliţie Constantin Adrian Glugă, inspector șef al IPJ Constanța

 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Soția fostului comandant al Inspectoratului Județean de Poliție nu-l mai consiliază pe Vergil Chițac (DOCUMENT)

18 Jan 2024 6049

Surse Chestorul Constantin Glugă, fostul șef al IPJ Constanța, și comisarii șefi Nicolae Simion și Marin Dincă se pensionează!

20 Dec 2023 2392

LIVE TEXT Șeful Poliției Române, la Constanța! Este prezentată Mădălina Sorina Vlangăr, prima femeie care va conduce IPJ Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Aug 2023 2982

Ministrul Afacerilor Interne Comisar șef Mădălina-Sorina Vlangăr, noul șef interimar al IPJ Constanța (VIDEO)

28 Aug 2023 6223

Șeful Poliției Rutiere Constanța, adjunctul IPJ Constanța și șefii de la Poliția Mangalia și Vama Veche, demiși din funcție după tragedia rutieră de la 2 mai (VIDEO)

23 Aug 2023 4548

Anchetă internă la IPJ Constanța după tragedia rutieră de la 2 Mai! Ce spune chestorul Constantin Glugă (VIDEO)

21 Aug 2023 2527

Știri din Constanța Soția comandantului Inspectoratului de Poliție, consilier onorific al primarului Vergil Chițac (DOCUMENT)

01 Aug 2023 5655

Poliția Română a scos la concurs funcţia de adjunct al șefului IPJ Constanța

01 Jul 2023 1888

Inspectorul șef al IPJ Constanța, chestor Constantin-Adrian Glugă, se căsătorește

13 Apr 2023 8524

Poliția Română, anunț important! Este vizat IPJ Constanța

28 Mar 2023 4222

Oficial de la IGPR! Se caută adjunct pentru chestorul de poliţie Constantin Adrian Glugă, inspector șef al IPJ Constanța

23 Mar 2022 3781

Chestorul Glugă a prezentat activitatea polițiștilor din Constanța! Ce infracțiuni au crescut (DOCUMENT+VIDEO)

12 Feb 2022 2818

Sărbătoare la IPJ Constanța! Este ziua de naștere a chestorului Constantin-Adrian Glugă

12 Jan 2022 4422

#Dobrogea143 Constantin Adrian Glugă, inspector-șef al IPJ Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

16 Nov 2021 2165

Chestorul Constantin Adrian Glugă a câştigat concursul pentru ocuparea funcţiei de inspector şef al IPJ Constanţa

24 Aug 2021 4485