Chiru, Babuş, Armeanu, Darie şi alţii, cu arma la ochi sau pe umăr Vezi lista celor mai cunoscuţi vânători ai Constanţei

cap_8.jpgUna dintre puţinele femei care figurau pe lista AJVPS este Viginia Uzun, şefa Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local

O pasiune care nu este pentru oricine, vânătoarea are suficienţi fani la malul mării. Potrivit unui document al Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportividin Constanţa, mai vechi ce-i drept, printre cei care au făcut, la un moment dat, parte din rândurile vânătorilor sunt atât politicieni, afacerişti, dar şi avocaţi cu „greutate". Astfel, lista celor înscrişi în AJVPS Constanţa cuprindea nume precum Armeanu Apostol, GigiChristianChiru, Claudiu Iorga Palaz, Florin Cârstocea, Viginia Uzun, Mihăiţă Vasea, Gabriel Relu Vasea etc. Facem precizarea că actul Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi ar putea să conţină date neactualizate.

Avocatul Sorin Calafus, prezent şi el pe lista AJVPS Constanţa, ne-a declarat că este vânător de 15 ani, dar nu a ucis niciun animal. „Cum este să fiu vânător? Păi a fi vânător, pentru mine, înseamnă să nu «împuşti» nimic şi să hiperbolizezi toată acţiunea. Sunt vânător de 15 ani, dar pentru mine vânătoarea este un pretext, pentru a ieşi cu prietenii şi a petrece timp în aer liber, în aer curat. Nu am omorât nimic în 15 ani şi nu pentru că nu aş fi nimerit ţinta, ci pentru că nu am vrut. Am două arme de vânătoare, dintre care una este un BOC. (...) Dintre aşa-zisele poveşti vânătoreşti, ţin minte că, la un moment dat, în urmă cu aproximativ patru ani, mă aflam cu prietenii la o vânătoare de căprioare în zona Dobrogei, în Deltă. După un timp, am confundat animalul şi am ajuns pe tărâmul peştilor, apoi pe cel al gâştelor şi în cele din urmă am plecat cu iepurele acasă, după ce am mâncat un porc mistreţ. Eu sunt doar vânător sportiv, nu profesionist. Sunt diferenţe între cele două categorii, iar eu nu alerg după trofee, ca profesioniştii, ci îmi plac ieşirile în natură", ne-a mai povestit Calafus. Pe lângă Sorin Calafus, în documentul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportividin Constanţa mai apare Aurel Amzaru, fost candidat pentru colegiul 10 al Partidului Popular şi al Protecţiei Sociale, fost preşedinte al Asociaţiei Pescarilor la Marea Neagră, vărul avocatuluiApostol Armeanu, fost prodecan al Baroului Constanţa, fostul comandant de navă şi, totodată, afaceristul Apostol Armeanu, cei doi purtând acelaşi nume şi Radu Babuş, directorul Regiei Autonome de Exploatare a Domeniului Public şi Privat Constanţa şi preşedintele organizaţiei TSD Constanţa. Lista vânătorilor mai continuă cu Aurel Bandraburu, candidat al PNŢCD pentru Consiliul Judeţean Constanţa, Marcel Bouroş, candidat la primăria din Constanţa şi Florin Cârstocea, posesorul unei averi impresionante de câteva zeci de milioane de euro. Contactat telefonic, Cârstocea, care dezvoltă patru parcuri de eoliene în judeţul Constanţa, ne-a spus că preferă pescuitul în locul vânătorii. GigiChristianChiru, fost inspector şef al Inspectoratului Judeţean în Construcţii, liderul PDL, candidat pentru Primăria Constanţa, a fost, timp de şase luni, printre vânătorii cu acte în regulă. „Am o puşcă de vânătoare şi un pistol. Nu am mai fost la vânătoare de câţiva ani. Nu am vânat nimic. Mi-am dat seama că eu, de fapt, iubesc animalele", a mai adăugat Chiru.

Inculpat în dosarul retrocedărilor

Un alt fost vânător este şi Claudiu Iorga Palaz, fostul prefect, actual candidat pentru Primăria Constanţa. Acesta ne-a spus că nu a mai participat la o vânătoare de aproape zece ani. Pe lista AJVPS Constanţa se mai află preşedintelePDLTechirghiol, Constandin Florea, avocatul Liviu Cristescu, care a fost vânător timp de aproape trei ani, Gheorghe Bujduveanu - patronul hotel Richmond Mamaia, Mircea Găinuşă - fost şef al Serviciului de Pază şi Protecţie Constanţa şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Cristian Darie. Victor Dombrovschi, controversatul partener de afaceri al italienilor specializaţi în afaceri cu gunoaie, Georgică Giurgiucanu, inculpat în dosarul retrocedărilor de la Constanţa, în care este judecat şi primarul municipiului, Radu Mazăre, dar şi mai mulţi şefi din administraţia publică locală şi Arion Tuică - fost sef interimar al Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa sunt alţi pasionaţi de vânătoare şi pescuit. Sau au fost. Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi îi mai prezintă, pe lista la care facem referire, ca fiind „activi" pe Liviu Tilich, avocat în Baroul Constanţa, comisarul Ionel Gurlui, fost angajat al Serviciului de Investigare a Fraudelor, Anton Hiropedi, fostul lider al comunităţii elene din Constanţa, Gheorghe Fechete - patron Arconi Star SRL, Ioan Froander - profesor universitar - fost consilier local PSD şi Manole Gheorghiu, patron Karaoke Caffe.

Din toate mediile

Luaţi în colimator de procurori, Cătălin Livadariu, Ion şi Stelian Livadariu sunt alţi iubitori de vânătoare şi pescuit, ei fiind urmaţi de Mircea Marcu, fost director al Portului, Memiş Baiazid, cel care deţine, printre altele şi cantina de la IPJ Constanţa, şi Dan Mugurel Raica, medic ginecolog, cumnatul lui Eugen Bogatu, fostul şef al Direcţiei Domenii Portuare din CNAPMC, inculpat în dosarul Portul. Alţi pasionaţi de vânătoare şi pescuit mai sunt: Eduard Stelian Martin, deputat PSD, Nicolae Moga şi Răzvan Adrian Moga (tată şi fiu), Anastasiu Dănuţ Moisoiu, consilier local, Mihai Perifan, partener de afaceri cu Ramona Banias, soţia senatorului Mircea Banias, actual preşedinte PC Constanţa, şi Traian Petrescu, evaluator de mediu, fost şef Agenţia pentru Protecţia Mediului. Nu îl putem omite de Mihai Claudiu Tusac, primarul din Mangalia, pe Jorj Unciuleanu, fostul şef al Portului Constanţa, pe fraţii Mihaiţă şi Relu Gabriel Vasea, pe Dorel Vlad, fostul director general al SC Mamaia SA, şi nici pe Adrian Vonica, fost director al staţiunii Costineşti.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 572

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 806

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 838

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 573

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 738

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 637

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 834

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1475

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 692

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 508

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 740

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1280

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 449

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 1064

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1089