Cinci ani de la un eveniment spectaculos care ar fi putut îndolia Constanța (FOTO+VIDEO)


Un accident deosebit de grav a avut loc la data de 18 martie 2018 la Constanța, în zona podului IPMC.

Este vorba despre două vagoane cisternă aflate în compunerea unui tren de marfă au deraiat, iar bucăți din suspensii au fost împrăștiate inclusiv pe bulevardul IC Brătianu, traversat de Podul IPMC. 

Totul s-ar fi putut transforma într-o reală tragedie. 

Afectată în urma accidentului a fost și structura podului IPMC, care a fost deteriorat pe o porțiune destul de mare. 


Iată ce măsuri s-au luat atunci 

Pentru a împiedica producerea unor accidente rutiere a fost luată măsura închiderii circulației rutiere pe bulevardul IC Brătianu, sub podul IPMC. 

Potrivit CFR SA, în jurul orei 12.05, două vagoane din compunerea unui tren de marfă, care aparţine operatorului privat TEHNOTRANS, au deraiat la intrare în staţia Constanţa Mărfuri, staţie aflată pe secţia neinteroperabilă Palas - Cap Midia, care este administrata de gestionarul privat de infrastructura GFR.
 

Pe secţia Palas - Cap Midia nu circulă trenuri de călători, astfel că nu a fost afectată circulația trenurilor de călători. 
 
De asemenea, CFR SA, preciza că administratorul infrastructurii feroviare publice, asigura suportul tehnic necesar operaţiunilor de intervenţie, cu utilaj de mare tonaj pentru ridicarea şi repunerea pe şină a celor două vagoane. Vagoanele deraiate erau goale.


Citește și: 
 
Alertă! Pericol de explozie la Constanţa! Un tren cu vagoane cisternă a deraiat în zona podului de la IPMC! (galerie foto + video)


La un pas de tragedie! Trenul de marfă deraiat care trebuia să ajungă în Portul Constanța, tamponat din spate de trenul de călători care circula pe ruta Arad- București Nord

O tragedie feroviară recentă a fost la un pas de a se produce în România. 

La data de 13 martie, un apel la 112 anunța un accident feroviar, un tren de călători care a deraiat în județul Teleorman, între Roșiorii de Vede si Măldăeni.

Potrivit IGSU, astfel, pentru gestionarea eficientă a evenimentului, a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea echipajelor operative, inclusiv a celor medicale la fața locului.

„Odată ajunse, forțele de intervenție au constatat că accidentul feroviar nu se confirma. Trenul circula pe ruta Arad- București Nord și s-a oprit brusc. 

Mai multe persoane au fost evaluate la fața locului de echipajele medicale, 3 victime fiind transportate la spital.

Călătorii au fost transportați cu 2 microbuze ISU către gara din Roșiorii de Vede“ - au mai precizat reprezentanții IGSU.



Catastrofă de proporții în Grecia 

Și vorbind despre catastrofe feroviare actuale externe, una s-a produs în Grecia. 

Este vorba despre tragedia care s-a produs în noaptea de 28 februarie, când un tren de pasageri a intrat în coliziune frontală cu un tren de marfă la nord de oraşul Larisa, ucigând 57 de persoane, majoritatea studenţi.

Hellenic Train, compania privată care operează căile ferate în Grecia, a anunţat că va despăgubi fiecare familie a celor 57 de pasageri decedaţi în accidentul de tren din 28 februarie cu o "plată în avans" de 42.000 de euro.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Accident rutier mortal pe bulevardul Aurel Vlaicu, zona Hornbach! Un tânăr a murit (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Feb 2024 11225

Constanța Accident rutier cu două autoturisme, pe bulevardul Aurel Vlaicu (GALERIE FOTO)

09 Aug 2023 1755

Societatea care realizeaza lucrări în zona de sub podul IPMC, verificată de Garda de Mediu Constanța! Ce amenzi au aplicat (FOTO)

14 Jul 2023 1282

Investiții în Constanța Un magazin Dedeman ar urma să fie edificat în municipiu. Terenul, în pregătire (GALERIE FOTO)

31 May 2023 12507

Persoană rănită într-un accident rutier pe podul IPMC din municipiul Constanța

15 Dec 2022 1573

UPDATE O persoană rănită într-un accident în zona podului IPMC din municipiul Constanța

01 Sep 2022 1966

Constanța. Accident rutier în zona podului IPMC. Șoferul a lovit un stâlp (GALERIE FOTO și VIDEO)

13 Jun 2022 3185

Accident rutier pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța. Un autotren a spulberat un stâlp de electricitate (galerie foto+video)

30 Sep 2021 5347

Pompierii în alertă! Incendiu sub podul IPMC din Constanța

06 Mar 2021 2226

Constanța. O mașină a căzut de pe podul IPMC (galerie foto+video)

03 Mar 2021 11551

În perioada următoare, o nouă trecere de pietoni va fi amenajată pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța

25 Jan 2021 1397

Atenţie, şoferi! Se circulă bară la bară la intrarea în Constanţa (video)

23 Nov 2020 4449

Constanța Persoană, găsită decedată sub podul IPMC

11 Nov 2020 5528

Constanța Accident rutier pe podul IPMC. Două autoturisme implicate

09 Nov 2020 2396

Un autoturism a luat foc pe podul IPMC din Constanța

10 Jun 2020 1722