Cine este bărbatul asasinat în stil mafiot lângă Bucureşti. Menajera i-a anunţat dispariţia

Foto Observator news
  • Cadavrul găsit în portbagajul unei maşini incendiate acum două zile in Măgurele ar fi, spun surse Observator,  al unui italian cu afaceri în judeţul Giurgiu. Menajera lui ar fi anunţat ca nu s-a mai întors acasă de câteva zile.

Totuşi, ancheta e foarte dificilă. Probele sunt extrem de puţine, iar anchetatorii încă nu au, oficial, un cerc de suspecţi. 

La două zile de la descoperirea macabră de pe câmpul din Măgurele apar şi primele ipoteze. Victima ar fi un cetăţean italian  care avea afaceri în judeţul Giurgiu. De altfel maşina incendiată era de provenienţă românească dar înmatriculată în Italia.

Anchetatorii iau în calcul toate variantele: de la o crimă pasională la o neînţelegere în afaceri. Ce e cert însă e că autorii au ales cu atenţie locul crimei, în aşa fel încât să nu ridice suspiciuni.

Misterul din spatele morţii bărbatului

Bogdan Dinu, reporter Observator: Anvelope arse, resturi de caroserii auto, foarte multe deşeuri incendiate pe câmpul din spatele caselor. Un lucru cu care oamenii care locuiesc în zonă erau obişnuiţi. Iar anchetatorii cred că şi autorii crimei ştiau acest lucru şi ar fi profitat de el. 

Reporter: Se ard pe aici deşeuri de obicei?

Localnic: Pe aici prin zonă se ardeau. Acum jumătate de an erau pâlcuri-pâlcuri. Dau foc la gunoaie din astea de...  

Potrivit surselor Observator, menajera afaceristului italian ar fi sunat la 112 ca să anunţe dispariţia acestuia. Poliţiştii analizează imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă. La 4.30 dimineaţa au fost surprinşi doi oameni, un bărbat şi o femeie, care ar veni dinspre câmpul unde a fost incendiat autoturismul. Până acum, cei doi nu au fost identificaţi. Nici vecinii nu îi recunosc. 


Reporter: Ştiţi pe cineva pe aici prin zonă cu fustă până în pământ? ...care să plece la 5 dimineaţa?

Localnic: Nu. Toţi merg cu maşinile pe aici. Nu cred că sunt de aici. 

Specialiştii cred că felul în care maşina a fost incendiată ar putea ascunde indicii importante.

Viorel Raicu, fost şef DAESP: Cantitatea de combustibil... probabil a fost folosită cea din rezervorul autoturismului. E clar că cei care au făcut-o nu sunt specializaţi pentru faptul că au folosit incendierea autoturismului, nicidecum nu au folosit o altă substanţă. 

Raportul medicilor legişti nu a fost încă finalizat, aşa că nu se ştie dacă victima a fost omorâtă înainte sau a ars de vie în portbagajul maşinii. Până acum s-a stabilit însă că avea  o lovitură puternică la cap. 



Sursa Observator News

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rechizitoriu pentru cunoscutul bancher Gheţea Radu Graţian! Trimis în judecată, la Constanța, pentru ucidere din culpă! (VIDEO+DOCUMENT)

24 Mar 2024 830

VIDEO Procurorii din Mangalia cer strămutarea dosarului privind tragedia de la 2 Mai! Ce spune avocatul Adrian Cuculis

22 Mar 2024 931

Dosarul tragediei de la 2 Mai Avocatul din oficiu al lui Vlad Matei Pascu, explicații pe înțelesul tuturor despre cererea de strămutare

20 Mar 2024 1527

Cunoscutul bancher Gheţea Radu Graţian, trimis în judecată, la Constanța, pentru ucidere din culpă! (VIDEO)

18 Mar 2024 1731

Judecătoria Mangalia, termen nou azi în dosarul tragediei de la 2 Mai! Matei Vlad Pascu, judecat pentru moartea a doi tineri (VIDEO)

13 Mar 2024 796

Tribunalul Constanța, decizie definitivă în cazul lui Matei Vlad Pascu! Tânărul ceruse arest la domiciliu

22 Feb 2024 1402

Matei Vlad Pascu, acuzat de tragedia de la 2 Mai, cere, din nou, să fie eliberat din arest!

21 Feb 2024 1065

Oficial de la IPJ Constanța! Cine este tânărul găsit înecat în Lacul Siutghiol

16 Feb 2024 1708

Chimpex SA, cu sediul în Portul Constanța, acuzată de ucidere din culpă! Judecătorii au încuviințat două expertize vitale

10 Feb 2024 8246

Proces atipic de ucidere din culpă Tragedie la Tulcea, soluționată definitiv la Constanța! Judecătorii spun că victima a „contribuit“ la propriul deces

28 Jan 2024 1815

Matei Vlad Pascu, acuzat de tragedia de la 2 Mai, cere să fie pus în libertate!

25 Jan 2024 1268

În Prahova Un pacient al Spitalului de Psihiatrie din Câmpina s-a spânzurat. A fost deschis dosar penal

20 Jan 2024 710

Bărbat dispărut, găsit decedat în apropiere de Cernavodă

10 Jan 2024 820

O femeie și fiul său, găsiți decedați în locuința lor din Timișoara! Polițiștii fac cercetări

09 Jan 2024 734

Descoperire macabră în Gorj Bărbat de 38 de ani, găsit mort într-un canal

04 Jan 2024 845