Cine este kiter-ul mort ieri, în mare, la Neptun, sub ochii iubitei. Ce spun prietenii. Bănuieli privind decesul

  • Un bărbat de 36 de ani, care făcea kitesurfing, la Neptun, a murit ieri după-amiază, în zona La Steaguri, după ce a pierdut controlul kite-ului și a căzut în apă.

Acesta era însoțit și de prietena sa care, disperată, a încercat să facă totul pentru a-l salva.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, Andreea Iliescu, este vorba despre un bărbat, de 36 de ani, din județul Ilfov, care făcea kitesurfing, iar la un moment dat a pierdut controlul kite-ului și a căzut în apă. Din nefericire, a fost constatat decesul. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

„Lumea noasta iubitoare de apa a avut vant din belsug, dar totusi a fost o zi trista . Colegul nostru kiter, Viorel Plesa, a platit tributul suprem in valuri la Mangalia. Nu a fost accident, posibil un atac de cord. Vant bun oriunde vei naviga ridere!”, scrie pe contul său de Facebook Ion Dumitrescu, unul din preietenii celui decedat.


Mesajul său este însoțit de zeci de mesaje de condoleanțe ale celor care l-au cunoscut dar și ale multora care înțeleg durerea prin care trec apropieții celui dispărut.
 
Trebuie făcută precizarea că acesta este primul înec din acest sezon estival de la Neptun.

Potrivit ISU Constanța, un echipaj SMURD și unul de la Ambulanță au intervenit vineri după-amiaza pentru salvarea unei persoane scoase din mare, inconștientă, în Neptun.

Din nefericire, a fost constatat decesul. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Echipajele medicale au aplicat manevre de resuscitare, însă fără succes, și au declarat decesul tânărului.

Despre keitesurfing
 

Kitesurfing sau kiteboarding este un sport de apă de suprafață combină aspecte ale wakeboarding, windsurfing, navigare, zborul cu parapantă, și gimnastică într-un sport extrem, potrivit wikipedia.

Un kitesurfer sau kiteboarder beneficiază de puterea vântului, controlabil zmeu putere pentru a fi propulsate în apă pe un kiteboard similar cu un wakeboard sau mai mic placă de surf, cu sau fără picior-curele sau legaturi.


Termenii kiteboarding și Kitesurfing sunt interschimbabile, deși kiteboarding poate, de asemenea, referire la zmeu pe câmp deschis (landboarding) sau zmeu pe zăpadă (snowboarding zmeu)confoem sursei citate.

PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Capturi video+Facebook/Ion Dumitrescu

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

OMD Mamaia Sporturile nautice, atracția sezonului de toamnă la Constanța

25 Sep 2023 734

Concurs destinat practicanților de kitesurfing, în stațiunea Mamaia

24 Sep 2023 753

Județul Constanța. Bărbat salvat din apele mării, la Eforie Nord

04 Jun 2022 1551

Hotelul lui Mazăre, din Madagascar, în top 10 Destinații de lux din zonă

04 Dec 2021 4355

Salvatorii în alertă Județul Constanța. Persoană în larg, în zona Crobu!

04 Jul 2021 2155

Încurajaţi de vântul propice, amatorii de sporturi extreme au ieşit la kitesurfing la Mamaia (galerie foto)

01 Apr 2018 1946

UPDATE Intervenție dramatică. Amator de kitesurfing în dificultate, în larg, la Mamaia. Ambarcațiune de la ISU Dobrogea la eveniment

17 Mar 2018 3145

Sute de participanţi la ediţia inaugurală a Festivalului Național al Sporturilor Nautice și pe Plajă

15 Sep 2016 2408

A vrut să facă kitesurfing, dar vântul l-a trântit la pământ. În cădere s-a rănit și a ajuns la spital!

17 Jun 2016 1682

Spectacol pe valurile Mării Negre. Ce poate fi mai frumos? (galerie foto+video)

24 May 2016 2873

De data aceasta, fără Radu Mazăre Kitesurfing în nordul staţiunii Mamaia

06 Jun 2015 2372

Radu Mazăre, costumat în împăratul Cezar în videoclipul pentru imnul staţiunii Mamaia

13 May 2014 2055