Cocaină, Xanax, marijuana, canabis Percheziţii în Constanţa la traficanţii de droguri. Numele celor arestaţi preventiv

 

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT din Constanţa au ridicat 2,5 kilograme de materie vegetală susceptibilă a avea efecte psihoactive, 500 de grame de marijuana şi peste 40 de comprimate de Xanax, cocaină şi MDMA, precum şi seminţe de canabis, în urma a 24 de percheziţii.
 
Astfel, duminică, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate din Constanţa au efectuat 24 de percheziţii domiciliare în judeţul Constanţa, în scopul destructurării unor grupări infracţionale organizate specializate în trafic de droguri, formate din 22 de persoane.
 
La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul serviciilor de combatere a criminalităţii organizate porturi maritime Constanţa şi Tulcea, luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, precum şi jandarmi.
 
Cei în cauză sunt bănuiţi că au acţionat de la începutul anului 2016, constituindu-se în două reţele de distribuţie a drogurilor de risc şi de mare risc, respectiv a substanţelor susceptibile a avea proprietăţi psihoactive.
 
„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2016, în repetate rânduri şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpaţii au efectuat fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive, respectiv au comercializat mai multor persoane din municipiul şi judeţul Constanţa substanţe etnobotanice“, susţin procurorii DIICOT.
 
În urma percheziţiilor, au fost ridicate aproape 2,5 kilograme de materie vegetală susceptibilă a avea efecte psihoactive, 500 de grame de marijuana şi peste 40 de comprimate de Xanax, cocaină şi MDMA, precum şi seminţe de canabis.
 
De asemenea, au fost ridicate peste 3.000 de plicuri autosigilante, cântare electronice, grindere, un pistol cu încărcător, şase cartuşe cu bile, două cartuşe pentru armă letală, deţinute ilegal, telefoane mobile, medii de stocare, precum şi 40.825 de lei şi 490 de euro.
 

În urma administrării probatoriului, nouă persoane au fost reţinute, iar ulterior arestate preventiv pentru 30 de zile. Aceştia sunt Vlad-Ştefan Mariean, Alexandru Cristian Vasile, Vasile Agapie,  Fabian Ovidiu Hristu, Dănuţ Marian Matei, Stan Emilian Căplescu, Adrian Cristian Stănică, Florin Adrian Baicu şi Florin Antonescu.
 
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 562

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 549

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 745

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 507

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 504

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 486

Percheziții în județul Constanța! Vizați, suspecții de furt de carburant din rezervoarele TIR-urilor parcate (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1266

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 612

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 611

Investigația Parchetului European pentru remorchere! Cristian Antohi, directorul Tehnorex International, care a livrat vasele – „Toate probele au fost superioare Caietului de sarcini“ (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 959

Oficial Parchetul European, ample percheziții în Constanța și Galați. Ar fi vizați angajați ai ANR și ai Administrației Dunării

27 Mar 2024 1072

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 684

Falși polițiști trimiși în judecată la Constanța! Percheziție „la mișto“

25 Mar 2024 663

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1764

Procurorii DNA la sediul CJ Averea și interesele lui Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași! (DOCUMENT)

21 Mar 2024 7258