Colectiv încă doare Un an de când Serian Mavi, din Constanţa, îşi priveşte familia din cer

Săptămâna viitoare, se împlineşte un an de când Serian Mavi îşi priveşte familia din cer. Era frumoasă, avea 25 de ani şi toată viaţa înainte. Însă destinul i-a hărăzit o altă soartă.

Pe 30 octombrie 2015, Serian Mavi, din Constanţa, se afla, alături de o colegă, în Colectiv, unde trupa Goodbye to Gravity își lansa un nou album. Artificiile aprinse în timpul concertului au provocat un incendiu în urma căruia şi-au pierdut viaţa 64 de persoane.

În noaptea tragediei, tânăra a ajuns în stare critică la spitalul „Badgasar-Arseni“ din Bucureşti. După ce a fost supusă unei operaţii la o săptămână de la incendiu, medicii erau încrezători în șansele ei de supraviețuire, deşi plămânii și rinichii erau afectați.

„Vineri, am fost la ea, la Bucureşti, însă nu mi-a fost permis accesul, din considerente medicale. Tot vineri, a intrat în operație, în jurul orei 13.00. Aşteptam să deschidă ochii, însă în seara de sâmbătă, am primit tragicul mesaj”, declara atunci, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, purtătorul de cuvânt al Muftiatul Cultului Musulman din România.

Serian Mavi a pierdut lupta cu viaţa, lăsând în urmă familia ei, cuprinsă de o durere greu de descris în cuvinte.

Pe 9 noiembrie 2015, multe lacrimi au curs pe ultimul ei drum. Rudele şi prietenii au adus coroane de flori cu mesaje precum „Nu te vom uita niciodată” sau „Flori pentru o tinereţe pierdută”. Preşedintele României, Klaus Iohannis, a trimis şi el la cimitir o coronă de flori, prezentându-şi astfel condoleanţele.
 
Cei prezenţi - familie, rude, prieteni, colegi, cunoscuţi sau necunoscuţi - erau împietriţi de durere. Dincolo de durerea copleşitoare, în mintea tuturor, indiferent că vorbim de rude, prieteni sau simpli vecini, răsuna aceeaşi întrebare: de ce?


Sursa foto: ZIUA de Constanţa

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Constanța, orașul sensurilor unice... fără sens

22 Mar 2024 716

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 478

Teatrul de Stat Constanța cumpără Toyota Rav4 Hybrid AWD Dynamic!

07 Mar 2024 419

IPJ ClujEvaluarea activităților

01 Mar 2024 369

Este oficial! Club Sportiv Universitar Neptun Constanța, radiat!

25 Feb 2024 975

Garda de Mediu Județul Constanța, pe locul al doilea pe țară în activitatea de mediu pentru 2023

17 Feb 2024 615

IPJ Sibiu Evaluarea activității Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu în anul 2023

16 Feb 2024 346

#ConstanțaEsteBine Valul 2 de energie – partea întâi – ziua 10 4 februarie 2024 Zi de duminică, cu prezență și conexiune interioară profundă

04 Feb 2024 657

Ciolacu Rana lăsată de Holocaust în mentalul colectiv românesc poate fi tratată doar prin asumare onestă și promovarea adevărului istoric

27 Jan 2024 625

Federația SANITAS din România a demarat procedurile pentru declanșarea conflictului colectiv de muncă

09 Jan 2024 680

Mesajul președintelui României cu prilejul Anului Nou „Finalul de an este și o bună ocazie pentru a privi spre viitor cu optimism și încredere“ (VIDEO)

31 Dec 2023 981

Tradiții pentru ultima zi din an. Alimente specifice în noaptea de Revelion pentru a atrage norocul

31 Dec 2023 887

De la 1 ianuarie 2024 Volum colectiv al Sesiunii Internaționale de Comunicări Cultural-Științifice „Realism și alegorie în creația artistică” la Muzeul de Artă Constanța

20 Dec 2023 697

SANITAS declanșează conflictul colectiv de muncă după ce negocierile cu Guvernul României au eșuat

14 Dec 2023 605

UPDATE Protest spontan al grefierilor la Curtea de Apel Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Dec 2023 2366