Colet suspect în gară! Sute de trenuri verificate

În perioada 20 – 27 aprilie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R., polițiștii de la transporturi au efectuat controale în 341 de stații de cale ferată şi au patrulat în 468 de trenuri de călători.

În urma verificărilor, au fost depistate 5 persoane date în urmărire națională și 7 minori lipsiți de supraveghere care au fost predați familiilor sau internați în centrele de plasament. Au fost depistate și 2 persoane care dețineau substanţe halucinogene.

Polițiștii au întocmit 27 de dosare penale, în principal pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, evaziune fiscală, furt, agresiuni fizice, braconaj piscicol, pescuit ilegal, precum și infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Au fost confiscate 2 ambarcațiuni tip lotcă, o setcă, 2 vintire, 1 prostovol și 5 plase monofilament cu o lungime totală de 320 de metri, precum și 47 de kilograme de pește.

De asemenea, la data de 26 aprilie a.c., polițiștii de la transporturi din Prahova, împreună cu luptători de la acțiuni speciale și criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au desfășurat un ,,exercițiu tactic pentru detonarea unui colet suspect ce conține materiale explozive”, activitate care s-a desfășurat în stația C.F. Ploiești Sud.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stația Berceni, evacuată din cauza unui colet suspect

28 Feb 2017 1840