Comisarul-şef Valentin Burlacu Fostul şef al IPJ Constanţa, audiat la Tribunal pe 27 martie

Fostul comandant al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, comisarul-şef Valentin Burlacu s-a aflat ieri la Tribunal, citat ca martor în procesul primarului din Năvodari, Nicolae Matei, pe care fostul comandant l-a denunţat pentru presupuse fapte de corupţie. Dornic să dea declaraţii în instanţă, Burlacu n-a apucat însă să fie audiat, pentru că procesul a fost amânat. Iar asta, pentru că judecătorul care are cazul în atenţie, magistratul Lucian Lică, nu a putut fi prezent în sala de judecată din motive medicale. Locul său a fost ţinut de magistratul Emilia Ganera, însă, potrivit legislaţiei în vigoare, dosarul a trebuit să fie amânat, pentru continuitatea completului de judecată. În aceste condiţii, după ce judecătorul a verificat identitatea martorilor citaţi pentru audiere, printre care şi fostul comandant al IPJ, instanţa a fost nevoită să acorde un alt termen, la data de 27 martie, ora 9.00. Fiind prezent în sală, Valentin Burlacu a primit termen în cunoştinţă, ceea ce înseamnă că va veni fără citaţie la înfăţişarea următoare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța Șicanare-n trafic, urmată de amenințare cu pistol, la Eforie Sud

19 Apr 2024 264

Acțiune cu radare în județul Constanța. Constatările polițiștilor

19 Apr 2024 236

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 541

Acțiune cu radare în județul Constanța. Iată ce au constatat polițiștii (FOTO)

17 Apr 2024 404

IPJ Constanța În nici 24 de ore, accidente cu șoferi băuți sau drogați

16 Apr 2024 451

​ Autoturism căutat de autoritățile portugheze, găsit în Tulcea

15 Apr 2024 440

Județul Tulcea ​Șofer prins la volan sub influența băuturilor alcoolice. Constatările polițiștilor

15 Apr 2024 403

Acțiuni de amploare efectuate de polițiștii de la transporturi! Au fost aplicate mai multe amenzi

14 Apr 2024 383

Acțiune împotriva pescuitului ilegal pe Dunăre Poliția Transporturilor Navale intervine într-o operațiune în zona Hârșova - Ghinărești (FOTO)

13 Apr 2024 513

Știri Constanța Teribilism pe DN2A! Un motociclist a fost prins cu o viteză enormă de politiști

13 Apr 2024 503

Județul Constanța Activități preventive desfășurate de polițiști. Iată în ce școli au fost

12 Apr 2024 456

​Acțiuni ale polițiștilor din județul Constanța. Iată câte amenzi au fost aplicate

12 Apr 2024 461

Scandal între doi bărbați, în Constanța! Unul dintre ei avea droguri asupra sa

12 Apr 2024 540

Constanța Persoană decedată găsită pe trotuar în zona Casa de Cultură (GALERIE FOTO + VIDEO)

12 Apr 2024 3232

Justiție Constanța Mugur Mitrana, primarul din 23 August, la judecată cu Poliția - „Mă întorceam de la munte și aveam 0,03% alcool în sânge. E o nebunie cu etilotestele astea!“

11 Apr 2024 788