Concurs cu tematica rutiera pentru elevi

Elevii din noua scoli din Constanta si Navodari au participat ieri la un concurs cu tematica rutiera. Organizat de Inspectoratul de Politie a Judetului Constanta, concursul a avut loc la Clubul Elevilor, participantii fiind membri ai Cercului de Educatie Rutiera. Politistii sustin ca asemenea concursuri se impun a fi organizate in randul elevilor, pentru ca, intr-o mare masura, victimele accidentelor rutiere sunt copii. Statisticile confirma ca cei mici cad victime fie din cauza neatentiei in traversare, fie pentru ca nu sunt atent supravegheati de parinti. Politistii au prezentat un material cu tematica rutiera, adaptat elevilor de clasa a patra, iar cate un reprezentant al fiecarei scoli a sustinut un test cu tematica rutiera. Castigatorii au fost recompensati cu diplome si carti, iar copiii care fac parte din patrule, au fost dotati cu veste si bastoane reflectorizante. In acelasi timp, cate un politist va merge la scoli, si cu ajutorul patrulelor din respectiva unitate de invatamant, vor organiza traversari controlate. Acestea se vor derula cu precadere la inceputul orelor de curs, cand se vor forma grupuri mai mari de copii care vor traversa dupa ce masinile vor fi oprite in trafic. Oamenii legii mai spun ca asemenea actiuni au dat roade si pana acum, insa din cauza numarului mare de accidente rutiere inregistrate in ultima perioada si soldate cu victime in randul copiilor, se vor lua masuri suplimentare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Șofer condamnat la închisoare după ce a fugit de la locul accidentului. Ce pedeapsă a primit bărbatul

18 Apr 2024 460

Județul Constanța Accident rutier în Medgidia!

18 Apr 2024 530

Știri Constanța Un șofer fără permis și sub influența substanțelor interzise a intrat cu mașina îm gardul unei case la Nisipari (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 394

Declarații cutremurătoare! Una dintre supraviețuitoarele tragediei de la 2 Mai povestește chinul prin care a trecut! (VIDEO)

18 Apr 2024 939

IGPR InfotraficTrafic deviat pe A1

18 Apr 2024 216

Județul Constanța Familiile tinerilor uciși la 2 Mai au ajuns la locul accidentului (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 488

Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai Declarații cutremurătoare ale părinților tinerilor uciși în urma impactului (VIDEO)

18 Apr 2024 531

Cutremurător Tatăl lui Sebi și-a făcut un tatuaj, în memoria fiului său (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 999

Imagini de la Judecătoria Mangalia. UPDATE. Astăzi, termen nou în dosarul lui Vlad Pascu (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 570

Accident rutier la prima pasarelă dinspre Constanța către Valu lui Traian. Un pieton a fost rănit (FOTO)

18 Apr 2024 1229

Accident rutier în localitatea Izvoarele, județul Tulcea

17 Apr 2024 465

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 394

TULCEA Accident rutier în localitatea Izvoarele! O persoană a fost rănită

17 Apr 2024 367

IGPR InfotraficJudețul Prahova-Trafic blocat pe DN 1B

17 Apr 2024 238

IGPR InfotraficJudețul Cluj - Trafic oprit pe centura Vâlcele-Apahida

17 Apr 2024 229