Condamnat pentru ca si-a omorat mama

Nicolae Cosa, barbatul de 41 de ani, din Nicolae Balcescu, trimis in judecata pentru ca si-a ucis mama, a fost condamnat la 18 ani de inchisoare si cinci de interzicere a unor drepturi. Judecatorii au respins cererea de schimbare a incadrarii juridice pe care a formulat-o aparatorul din oficiu al barbatului. Avocatul solicitase schimbarea din omor calificat in lovituri cauzatoare de moarte, invocand faptul ca Nicolae Cosa nu a intentionat sa-si ucida mama, ci a vrut doar sa-i aplice o corectie. De altfel, dat fiind faptul ca "atunci a avut o cadere nervoasa, din cauza starii avansate de ebrietate in care se afla mama lui", avocatul a cerut achitarea lui Cosa. Desigur, judecatorii nici macar nu au luat in calcul aceasta posibilitate. Pe de alta parte, barbatul a fost obligat si la plata sumei de 1100 de lei, cu titlul de cheltuieli judiciare catre stat. Desi cei trei martori audiati la termenul trecut au afirmat ca Nicolae Cosa nu este un om rau, singura lui meteahna fiind viciul bauturii, magistratii nu s-au lasat impresionati de marturiile lor. Olimpia Cirpa Veche, vecina celor doi, a declarat ca avea cunostinta de faptul ca Nicolae si mama lui obisnuiau sa bea si sa se certe. Constantin Mija, unchiul barbatului, a precizat ca, inainte de a fi comisa crima, Ioana Cosa s-ar fi plans ca fiul ei o bate, o injura si o ameninta sa-i dea banii de pensie. Graitor este faptul ca singurul lucru pe care Nicolae Cosa a gasit de cuviinta sa il precizeze in ultimul cuvant a fost ca unchiul si vecina Olimpia au dat declaratii false in fata instantei. Potrivit actului de inculpare, Cosa ar fi ucis-o in bataie pe mama lui, Ioana Cosa, de 66 de ani. Potrivit anchetatorilor, femeia ar fi fost batuta in casa, iar apoi trupul sau a fost carat pe terenul viran din spatele gospodariei in care aceasta locuia impreuna cu fiul sau. In seara fatidica din noiembrie, vecinii spun ca au auzit pana tarziu strigate venind din locuinta celor doi. Prin sentinta judecatorilor, s-ar putea aprecia ca s-au indeplinit intocmai vorbele Mariei Mosor, sora lui Nicolae Cosa: "Daca este vinovat, sa fie condamnat, sa-si ispaseasca pedeapsa, ca doar si-a facut-o cu mana lui". Sentinta judecatorilor poate fi atacata in apel, la Curtea de Apel Constanta.

Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CFR SA printr-o firmă din Constanța, răspuns negativ privind intrarea în legalitate a unei construcții

08 Jan 2023 2269

Vești bune din Italia 10 dintre românii daţi dispăruţi în urma cutremurului au fost găsiţi în viaţă

28 Aug 2016 2896

Voceaconstantei.roCamerele Implantabile, un confort pentru pacienții aflați sub tratament chimioterapic

21 Jul 2016 3109

Poliţiştii constănţeni au desfăşurat activităţi de informare a turiştilor din Vama Veche

07 Jul 2016 3367

Sticla de Aqua Carpatica dispare

23 Jun 2016 4315

Voceaconstantei.ro Hirudoterapia, terapia cu ajutorul lipitorilor

24 Apr 2016 4858

UPDATE 5- Robert Popa, copilul dat dispărut de aseară, a recunoscut că și-a petrecut noaptea la un coleg

26 Nov 2015 4473

Propunere legislativă pentru respectarea utilizării limbii române ca limbă oficială a statului român

31 Aug 2015 2222

Andreea Marta, condamnată în dosarul prostituatelor de lux

21 Jul 2015 5216

Romania Comunista sau ultima din CEE

10 Jun 2015 2209

Astrocafe.ro Horoscopul săptămânal - 27.10.2014 – 02.11.2014

27 Oct 2014 3928

Avionul Air Algerie, disparut de pe radare, s-a prabusit. La brodul navei se afla si un roman

24 Jul 2014 3621

Inspectoratul de Poliţie Al Judeţului Constanţa - buletin de presă

26 Jun 2014 2996

Buletin de presa IPJ

05 May 2014 2862

Centrul natura Strategie tratament

26 Apr 2014 12478