Conflict între colegi Un elev de 13 ani a fost înjunghiat de un coleg de 14 ani în pauza dintre ore. Anunțul Poliției

imagine cu rol ilustrativ, foto: ZIUA de Constanța
Un elev de 13 ani a ajuns la spital, cu răni la abdomen şi antebraţ, după ce a fost înjunghiat de un coleg de 14 ani în pauza dintre ore, la Şcoala Gimnazială din Movileni, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.

Potrivit sursei citate, Poliţia Municipiului Tecuci a fost sesizată, marţi, de directorul unei unităţi de învăţământ din comuna Movileni cu privire la faptul că, în pauza dintre orele de curs, un elev ar fi fost lovit de un altul cu un cuţit tip briceag.

"Poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Tecuci care au ajuns în scurt timp la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă şi au stabilit faptul că în pauza dintre orele de curs, a izbucnit un conflict spontan între doi elevi, de 13, respectiv 14 ani, din clasele a VII-a şi a VIII-a, ambii cu domiciliile în comuna Movileni", au precizat reprezentanţii IPJ Galaţi., citați de Agerpres.ro. 


În timpul conflictului dintre cei doi, elevul de 14 ani ar fi scos un briceag şi l-ar fi înjunghiat pe celălalt copil în abdomen şi în antebraţ. Minorul de 13 ani a fost a fost transportat la Spitalul de Copii din Galaţi, unde a rămas internat pentru a primi îngrijiri medicale.

În cauză a fost constituit dosar penal pentru lovire sau alte violenţe.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Elevii de Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” Constanţa și-au întâlnit colegii de proiect din țările partenere - Germania și Suedia. Despre ce au discutat

24 Feb 2022 1455