Constanța Accident rutier în zona Far. Trei victime. Două autoturisme implicate (video)


 
  • Accident rutier în zona Far din municipiul Constanța.
 În urmă cu câteva momente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină în zona Far din municipiul Constanța.

Din primele informații este vorba despre un accident rutier produs pe bulevardul 1 Mai.
 
În urma impactului, au rezultat trei victime conștiente și neîncarcereate. În evenimentul rutier sunt implicate două autoturisme.
                                                  
La locul accidentului au fost trimise echipaje medicale de prim ajutor precum și echipaje ale Poliției Rutiere Constanța pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele în care a avut loc evenimentul. Intervenția se află în desfășurare.

Medicul Diana Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă al judeţului Constanţa spune că este vorba despre trei victime conștiente, cu traumă minoră. Din cele trei victime, o singură victimă a fost transportată la spital.

Oficial de la IPJ Constanța

Astăzi, în jurul orei 17.10, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe bulevardul 1 Mai din municipiul Constanța.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între două autoturisme, unul condus de un bărbat, de 72 de ani, iar celalalt de un bărbat, de 23 de ani.


În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei pasagere din cel de-al doilea autoturism, în vârstă de 23 de ani.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală., a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, Andreea Iliescu.



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Demonstrație în memoria victimelor accidentului de la 2 Mai, la Judecătoria Constanța

16 Apr 2024 163

Județul Tulcea Accident între o autoutilitară și un autoturism. Duba de marfă s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 301

Știri Constanța Un pompier aflat în timpul liber a sărit în ajutorul bărbatului rămas captiv în urma accidentului de la Castelu (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 804

Tribunalul Constanța decide marți libertatea lui Vlad Matei Pascu, din București, acuzat de producerea tragediei de la 2 Mai!

15 Apr 2024 668

Accident rutier între localitățile Jurilovca și Babadag, județul Tulcea. O persoană, rănită

15 Apr 2024 429

UPDATE. Județul Constanța Trafic rutier oprit în localitatea Castelu în urma unui accident rutier (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1459

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 2B

15 Apr 2024 270

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 1H

15 Apr 2024 228

ISU IalomițaDetașamentul de pompieri Urziceni a intervenit la un accident rutier, produs în localitatea Cotorca,

15 Apr 2024 330

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 56 A

15 Apr 2024 230

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier în intersecția de la Costinești! Trafic îngreunat în zonă (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1888

UPDATE Accident rutier în municipiul Constanța. Trei victime sunt implicate

14 Apr 2024 1144

Protest în Piața Victoriei faţă de modul în care se derulează procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, județul Constanța

14 Apr 2024 493

Accident rutier noaptea trecută în Stațiunea Mamaia! O mașină a intrat într-un gard de beton

14 Apr 2024 682

Accident rutier în Constanța. Două mașini parcate lovite de un șofer băut

13 Apr 2024 902