Constanţa. Accident rutier pe strada Soveja. Două victime. Unul dintre şoferi, sub influenţa alcoolului (galerie foto)

Un accident rutier, în care au fost implicate două maşini, s-a petrecut azi-noapte în municipiul Constanţa, în sensul giratoriu din zona Eden.

În urma evenimentului rutier, două persoane au fost rănite.

La data de 21 august a.c., în jurul orei 03.30, un tânăr, în vârstă de 20 ani, a condus un autoturism pe strada Dionisie cel Mic din municipiul Constanţa, dinspre câmp către strada Soveja și, ajungând la intersecţia tip sens giratoriu cu strada Soveja, pe fondul nerespectării semnificaţiei indicatorului rutier Cedează Trecerea, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat, de 26 ani, pe strada Soveja, dinspre bulevardul Tomis către strada Baba Novac, acesta fiind sub influența băuturilor alcoolice, 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală uşoară a doi pasageri, de 16, respectiv 19 ani, pasageri în primul autoturism, este informarea poliţiştilor.

Pentru deplasarea de la locul accidentului a unuia dintre autoturismele implicate, a fost nevoie de o maşină de tractare.

Sursa foto: IPJ Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Ioana

27 Jul, 2019 15:41

Cel beat a intrat in autoturismul marca Audi. Mergea cu o viteza mult mai mare peste limita legala:) asa e cand esti beat si prost

Paul

21 Aug, 2018 08:49

Strazile Dionisie cel Mic si Soveja nu se intalnesc in nici un punct. Poate Barbu Stefanescu Delavrancea si Soveja,

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 468

Un copil a fost lovit de mașină în municipiul Constanța

25 Apr 2024 632

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 619

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 584

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 545

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 861

„Suntem cu 2 Mai puțini“ Manifest organizat în Piața Ovidiu din Constanța în memoria celor doi tineri uciși în tragicul accident de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 949

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 782

Accident rutier în Eforie Nord, județul Constanța. O mașină a ieșit de pe carosabil și a intrat în peretele unei case

20 Apr 2024 959

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la Sibioara

20 Apr 2024 972

UPDATE Accident rutier la Sibioara, județul Constanța. Una din victime a fost preluată de elicopterul SMURD (Galerie FOTO)

20 Apr 2024 2967

Știri Constanța Un șofer băut a provocat un accident rutier pe bulevardul Lăpușneanu. Trei mașini au fost avariate

20 Apr 2024 849

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 696

UPDATEAccident în dreptul Hanului Morilor, județul Constanța. O mașină a părăsit carosabilul

19 Apr 2024 705

Județul Constanța Familiile tinerilor uciși la 2 Mai au ajuns la locul accidentului (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 581