Constanța. Accidente trase la indigo la Balada-Nej. Pe o parte și pe alta a bulevardului. Mașini distruse. 4 victime din care 2 copii (galerie foto+video)

Ieri, prima parte a zilei, a fost una grea pentru polițiștii de la Rutiera Constanța.
 
Nu pentru că ar fi fost prea mult de lucru dar au cam fost ocupați, cel puțin de dimineață , până la prânz numai în față la restaurantul Balada Nej și în fața chioșcurilor de flori de peste drum cam toată ziua.

Pentru că acolo au avut loc două evenimente rutiere, cu implicarea a cinci mașini, neoficial se spune că ar fi fost șase, în urmă cărora au rezultat mașini avariate, oameni răniți, dintre care doi copii.

Trebuie spus că ambele accidente au avut loc cam unul în continuarea celuilalt.

Primul, potrivit unui comunicat oficial al Poliției Rutiere Constanța, conform sesizării şi a primelor cercetări, a avut loc în jurul orei 10.00.

Astfel conform documentului întocmit după eveniment un bărbat, de 30 ani, din Constanta, a condus un autoturism pe bulevardul 1 Decembrie 1918, din municipiu, iar la intersecția cu strada I.L. Caragiale a intrat în coliziune față spate cu un autoturism condus de un bărbat, de 57 de ani,din Constanța.

Evenimentul a avut loc pe fondul nepăstrării unei distanțe  de siguranță, motiv pentru care a intrat în coliziune față/spate cu un  autoturism, condus de un bărbat, de 57 de ani,din Constanța.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a doi pasageri din al doilea autoturism, o femeie, de 50 de ani, respectiv un minor, de 11 ani.
 

Tot ieri, în jurul orei 12.34, o femeie, de 52 de ani, a condus un autoturism pe bulevardul 1 Decembrie 1918 (banda 5), dinspre gară către Trocadero.

În intersecție cu strada I.L.Caragiale, tot pe fondul nepăstrării unei distanțe de siguranță, a intrat in coliziune față spate cu un autoturism, condus de un bărbat, de 37 de ani, care circula în aceeași direcție de mers.


Ulterior, conducătorul primului autoturism, după o manevră de mers către  înapoi și încercând să-și continue deplasarea către înainte, a intrat in coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat, de 48 de ani.

În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală ușoară a  doi pasageri, de 42 de ani, respectiv 7 ani, ambii din al doilea autoturism. În cauză, a fost întocmit dosar penal.

Sursa foto: ZIUA de Constanța


 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1045

Șoferiță beată, implicată într-un accident rutier pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din Constanța. Ce alcoolemie avea femeia

06 Apr 2024 1016

Constanța Atenție șoferi! Nu funcționează semafoarele din intersecția de la Casa de Cultură (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 505

Accident rutier, în Constanța. O victimă este rănită (FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 2675

UPDATE. Constanța Accident pe bulevardul 1 Decembrie 1918, zona Lidl ICIL (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Oct 2023 4502

Știri Constanța Taxi căzut într-o groapă pe bulevardul Ferdinand din Constanța (FOTO)

29 Sep 2023 3942

UPDATE Accident rutier grav în Constanța. O victimă încarcerată. 3 autoturisme implicate (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Mar 2023 12744

Oficial, de la IPJ O tânără taximetristă, accident cu o autospecială a Secției 4 de Poliţie Constanţa (FOTO+VIDEO)

06 Jun 2022 2406

Constanța Cum s-a petrecut accidentul în care a fost implicată o autospecială de poliție. Cine se afla la volan

04 Jun 2022 2524

UPDATE Mașină de Poliție, implicată într-un accident rutier în Constanța! O persoană a ajuns la spital (GALERIE FOTO +VIDEO)

04 Jun 2022 8498

Constanța. Fost președinte de partid, implicat în accidentul rutier din zona Icil (GALERIE FOTO+VIDEO)

27 May 2022 3824

Județul Neamț Tânăr de 24 de ani decedat într-un grav accident rutier. Alte două persoane au fost rănite (GALERIE FOTO)

11 Mar 2022 2429

Constanța. O persoană a fost accidentată pe bulevardul 1 Decembrie 1918

13 Feb 2022 2048

IPJ Galați Buletin informativ - 09.12.2021

09 Dec 2021 982

IPJ Galați Buletin informativ - 29.06.2021

29 Jun 2021 701