Imagini de la eveniment Constanța. Gemeni născuţi...în locuri diferite. Mama nu știa că așteaptă doi copii. Care este starea micuților

Imagine de la eveniment, foto: ISU Dobrogea
  • Sunt gemeni, născuţi în urma cu puţin timp însă în locaţii diferite.
  • Primul dintre gemeni s-a născut în drum spre spital, în ambulanţa SMURD Palas iar cel de-al doilea, la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei”, Constanţa.
  • Mama nu ştia că are gemeni iar surprinderea colegilor noştri a fost la fel de mare ca cea a medicului care a preluat pacienta, ştiind că născuse deja.


Un apel la numărul unic de urgenţă 112 i-a mobilizat pe colegii de pe ambulanţa SMURD a Detaşamentului de Pompieri Constanţa-Palas. Părea o intervenţie obişnuită pentru ei: o femeie însărcinată, cu dureri şi contracţii.



Au ajuns la solicitare, au evaluat pacienta şi au decis să o transporte la Spitalul de Urgenţă. Pe drum, contracţiile au fost din ce în ce mai puternice iar salvatorii au fost puşi în faţa faptului împlinit: nu mai era timp. Copilul urma să vină pe lume. Cu emoție, Ștefan, Nicu, Marian și Cristina au asistat mămica la naștere. În ambulanță.

 


„Evident că am avut mari emoţii. Toţi avem experienţă de ani de zile, dar niciodată nu am avut un asemenea caz. Am văzut multe în toţi aceşti ani, dar, se pare, în meseria aceasta mereu te confrunţi cu o situaţie nouă. Nicio intervenţie nu seamănă cu alta, nicio intervenţie nu este una de rutină”, spune plt.maj. Ştefan Gărgăianu.


Nu au lăsat emoţiile să pună stăpânire pe ei. Bebeluşul – o fetiţă, a venit pe lume în ambulanţa SMURD. Perfect sănătoasă şi foarte frumoasă. Are în jur de trei kilograme. Colegii noştri le-au transportat pe amândouă – mama şi fiica – la Spitalul de Urgenţă. Copilul a fost dus pe Secţia Neonatologie, iar mama, la Ginecologie, pentru consult.


La scurt timp însă, echipajul SMURD, care aştepta cu nerăbdare să vadă dacă ambele sunt bine, a fost anunţat că mama avea, de fapt, gemeni iar cel de-al doilea copil s-a născut la spital, spre surpinderea pompierilor militari, dar mai ales a medicului care ştia că aceasta deja născuse.


Pe mama şi pe gemenii ei îi aşteaptă acasă încă patru copii.


Felicitări echipajului SMURD: plt.maj. Ştefan Gărgăianu, plt.maj. Nicolae Romaneţ, plt. Marian Cristian Leca şi voluntarului SMURD Cristina Tudorache., transmite ISU Dobrogea. 
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cum se face, în România, recunoaşterea paternităţii copilului din afara căsătoriei?

02 Apr 2024 539

O naștere ca-n filme! Trei pompieri au ajutat la venirea pe lume a unui micuț, în zona Munților Buzăului

19 Mar 2024 516

Farul Constanța Astăzi, 17 martie 2024, e ziua de naștere a lui Ștefan Petcu. Fostul mare fotbalist a ajuns la 67 de ani

17 Mar 2024 1445

Fostul primar al municipiului Constanța, Decebal Făgădău, la ceas aniversar! Ce mesaj a transmis

14 Mar 2024 1548

Box Constanța Medaliatul olimpic Ionuț Gheorghe, la 40 de ani. Astăzi, 29 februarie 2024, e ziua sa. Născut în an bisect!

29 Feb 2024 1430

Calendar ortodox, 24 februarie 2024. Ce sărbătoare este astăzi pentru creștinii ortodocși

24 Feb 2024 3486

Superliga 2023/2024. FCSB - Farul Constanța Hagi - „Trebuie să credem în ce facem și să avem curaj“ (VIDEO)

03 Feb 2024 2724

Fotoreportaj Constanța Datorită vremii însorite, o familie din Brăila a venit la Vama Veche pentru aniversarea împlinirii vârstei de 59 de ani (FOTO+VIDEO)

03 Feb 2024 971

5 ianuarie 2024 Denis Alibec, la 33 de ani. „Ziua în care te-ai născut a fost cea mai fericită din viața mea!“

05 Jan 2024 2059

BNR lansează o monedă argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Vladimir Ghika

27 Dec 2023 613

IGSU Echipa salvatorilor din Sibiu face minuni pentru o proaspătă mămică și fetița ei

16 Dec 2023 630

Celebrul interpret de colinde, Ștefan Hrușcă, a împlinit 66 de ani

08 Dec 2023 982

Fostul primar, Decebal Făgădău, tătic pentru a treia oară Maria s-a născut pe 2 decembrie!

03 Dec 2023 3832

MAI Documentele de stare civilă vor putea fi procurate în sistem online

02 Nov 2023 841

Centenarul Republicii Turcia. 29 octombrie 1923 - reper în nașterea unui modern stat eurasiatic

30 Oct 2023 970