Constanța LIVE TEXT. Se semnează contractele de delegare de gestiune a serviciului public de transport judeţean de persoane (GALERIE FOTO)

Mihai Lupu, președinte CJC Joi, 08 septembrie 2022, în Sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ Constanța, are loc o conferinţă de presă, pe tema delegării serviciului de transport public judeţean de persoane, prin curse regulate, în judeţul Constanţa.
 

În cadrul conferinţei, susţinută de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, vor fi semnate contractele de delegare de gestiune a serviciului, fiind prezentate, totodată, grupele de trasee, traseele, precum şi capacităţile de transport pe fiecare grupă în parte.

Alături de conducerea CJC, la conferinţă vor fi prezenţi şi reprezentanţii firmelor de transport contractate., anunță reprezentanții Consiliului Județean Constanța. 


Lotul 3 este anulat cu procese în instanță, nu s-a atribuit, fiind două loturi (3 și 7) neatribuite dintr-un total de 7. Ambele loturi neatribuite au fost contestate. Sunt procese pe rol. 

 Astăzi are loc semnarea contractelor pentru loturile atribuite.

Mihai Lupu, președinte CJC

Aceste loturi vor fi acoperite de contractele aflate în vigoare pana la finalizarea proceselor., anunță Mihai Lupu. 


La nivelul CJC va funcționa un departament care va monitoriza derularea acestor contracte, care are valabilitate 7 ani.

Mihai Lupu a mai spus ca licitația a fost una corectă și cine are îndoieli și dovezi să se adreseze instituțiilor abilitate.


Gihan Eserghep de la Metropolitan semnează contactele.

În privința tarifelor, președintele CJC spune că acestea vor fi cele din contracte și vor întra în vigoare la 3 luni după semnarea acestora.

Gihan Eserghep de la Metropolitan

Și reprezentantul Transevren, Evren Omer, semnează contractele.

reprezentantul Transevren, Evren Omer
 
 


În secțiunea Galerie foto a materialului puteți accesa imagini cu contractele mai sus menționate. 


Amintim că, consilierii judeţeni s-au reunit la data de 31 august 2022, în şedinţă ordinară, pentru a dezbate şi vota cele 25 de proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi.

Un proiect important, dezbătut și aprobat cu un număr de 20 voturi pentru, a fost cel cu privire la aprobarea tarifelor de călătorie și a abonamentelor pentru serviciul de transport public județean de persoane prin curse regulate în județul Constanța, pentru traseele aferente loturilor 1,2,4,5,6 și 8.

Aceste tarife rezultate vin în urma încheierii procedurii de licitație deschisă, privind încheierea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de transport public de persoane. 

În cadrul procedurii au fost ofertate, pe fiecare grupă de trasee, următoarele tarife medii (lei/km/loc) cu TVA inclus: grupa nr. 1 - 0,39 lei,  grupa nr. 2 - 0,19 lei, grupa nr. 4 - 0,37 lei, grupa nr. 5 - 0,14 lei, grupa nr. 6 - 0,17 lei, grupa nr. 8 - 0,27 lei.


În urma efectuării studiului de trafic şi de oportunitate, au fost stabilite opt grupe de trasee pentru care au fost demarate procedurile de licitaţie privind delegarea gestiunii serviciului de transport public judeţean de persoane. În urma încheierii licitaţiei publice, au fost atribuite contracte pentru şase din totalul de opt grupe de trasee, după cum urmează:


Grupa nr. 1, formată din 6 trasee ce tranzitează localităţile Mangalia, Negru Vodă, Viroaga, 2 Mai, Limanu, Vama Veche, Darabani, Vâlcele, 23 August, Moşneni, Dulceşti şi Pecineaga, a fost atribuită asocierii dintre firmele de transport NORDIANA NIS S.R.L. (lider), CONSTANT TRANS S.R.L. (asociat), SIMPA TRANS S.R.L.(asociat), GRUP ATYC S.R.L. (asociat). Această grupă va fi deservită de un număr total de vehicule active: 13 din care 5 vehicule cu capacitatea ≤ 22 locuri şi 8 vehicule cu capacitatea ≥ 23 locuri, precum şi un număr total de vehicule rezerve: 3 din care 1 vehicul cu capacitatea  ≤ 22 locuri şi 2 vehicule cu capacitatea ≥ 23 locuri.

Grupa nr. 2, formată din 5 trasee ce tranzitează localităţile Constanţa, Agigea, Eforie, Costineşti, Cumpăna, Mangalia şi Techirghiol, a fost atribuită asocierii dintre METROPOLITAN S.R.L. (lider), GRUP ATYC S.R.L. (asociat), NORDIANA NIS S.R.L. (asociat). Această grupă va fi deservită de un număr total de vehicule active: 28 din care 12 vehicule cu capacitatea ≤ 22 locuri şi 16 vehicule cu capacitatea ≥ 23 locuri, precum şi de un număr total de vehicule rezerve: 3 din care 2 vehicule cu capacitatea  ≤ 22 locuri şi 1 vehicul cu capacitatea ≥ 23 locuri.

Grupa nr. 3, formată din 6 trasee ce tranzitează localităţile Constanţa, Murfatlar, Poarta Albă, Cobadin, Fântâna Mare, Deleni, Dunăreni, Adamclisi, Viile, Dobromir, Oltina şi Ostrov, nu a fost încă atribuită, cele două oferte depuse în cadrul procedurii fiind neconforme şi, prin urmare, respinse de către comisia de evaluare. Există un proces pe rol în acest sens şi în funcţie de hotărârea judecătorească se va proceda la reevaluarea ofertelor sau la reluarea procedurii, după caz.

Grupa nr. 4, formată din 11 trasee ce tranzitează localităţile Hârşova, Ciobanu, Gârliciu, Ghindăreşti, Topalu, Horia, Cloşca, Constanţa, Târguşor, Râmnicu de Jos, Ovidiu, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Dorobanţu, Vulturu, Crucea, Rasova şi Dunăreni, a fost atribuită asocierii dintre TRANSEVREN S.R.L. (lider), DUMACRIS INST S.R.L.(asociat), TRANS MOVIAY S.R.L. (asociat), MENV-TRANSCOM S.R.L. (asociat),  MARCOTRANS S.R.L.(asociat), GIS TRANS RAPID S.R.L. (asociat). Această grupă va fi deservită de un număr total de 19 vehicule active, din care 15 vehicule cu capacitatea ≤ 22 locuri şi 4 vehicule cu capacitatea ≥ 23 locuri, precum şi de un număr total de 2 vehicule rezerve, cu o capacitate  ≤ 22 locuri.

Grupa nr. 5, formată din 6 trasee ce tranzitează localităţile Constanţa, Ovidiu, Nazarcea, Sibioara, Fântânele, Năvodari, Palazu Mic, Vulturu şi Gârliciu, a fost atribuită asocierii METROPOLITAN S.R.L. (lider) şi DORINȚA S.R.L. (asociat). Această grupă va fi deservită de un număr total de 16 vehicule active, din care 8 vehicule cu capacitatea ≤ 22 locuri şi 8 vehicule cu capacitatea ≥ 23 locuri, precum şi de un număr total de 2 vehicule rezerve, din care 1 vehicul cu capacitatea ≤ 22 locuri şi 1 vehicul cu capacitatea ≥ 23 locuri.

Grupa nr. 6, formată din 11 trasee ce tranzitează localităţile Constanţa, Medgidia, Cernavodă, Murfatlar, Ovidiu, Poarta Albă, Cuza Vodă, Ţibrinu, Peştera, Petroşani, Crucea, Băltăgeşti, Adamclisi, Carvăn şi Cobadin, a fost atribuită asocierii METROPOLITAN S.R.L. (lider), GRUP ATYC S.R.L. (asociat) şi FILBUS TRAVEL AGENCY S.R.L. (asociat). Această grupă va fi deservită de un număr total de 22 de vehicule active, din care 15 vehicule cu capacitatea ≤ 22 locuri şi 7 vehicule cu capacitatea ≥ 23 locuri, precum şi de un număr total de 2 vehicule rezerve: din care 1 vehicul cu capacitatea  ≤ 22 locuri şi 1 vehicul cu capacitatea ≥ 23 locuri.

Grupa nr. 7, formata din 5 trasee ce tranzitează localităţile Năvodari, Corbu, Vadu, Săcele, Cogealac şi Mihai Viteazu, nu a fost încă atribuită. Pentru această grupă s-au primit două oferte, una fiind declarată câştigătoare iar cea de-a doua, respinsă. Şi aici există un proces pe rol, după finalizarea căruia se va definitiva procedura de atribuire.

Grupa nr. 8, formata din 7 trasee ce tranzitează localităţile Constanţa, Mereni, Bărăganu, Potârnichea, Biruinţa, Topraisar, Mereni, Ciobăniţa, General Scărişoreanu, Chirnogeni, Amzacea, Dumbrăveni, Negru Vodă, Plopeni, Tufani, a fost atribuită asocierii TRANSEVREN S.R.L. (lider), DUMACRIS INST S.R.L. (asociat), TRANS TUR S.R.L. (asociat) şi GEGI S.R.L. (asociat). Această grupă va fi deservită de un număr total de 18 vehicule active, din care 14 vehicule cu capacitatea ≤ 22 locuri şi 4 vehicule cu capacitatea ≥ 23 locuri, precum şi de un număr total de 2 vehicule rezerve: din care 1 vehicul cu capacitatea  ≤ 22 locuri şi 1 vehicul cu capacitatea ≥ 23 locuri.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință de CJC Mihai Lupu forțează retragerea județului Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța. Care sunt celelalte proiecte? (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 363

Mihai Lupu și Felix Stroe, imortalizați într-o fotografie. Ambii țin în mână adeziunea semnată de preșdintele CJ Constanța pentru a intra în PSD

17 Apr 2024 936

Asociația de Dezvoltare Durabilă Constanța a lansat două licitații Președintele Mihai Lupu – „CJC va depune plângere penală“ - VIDEO

17 Apr 2024 452

Noi numiri în CA-urile spitalelor din subordinea Consiliului Județean Constanța, după revocarea lui Sorin Ciutureanu (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 495

Sorin Ciutureanu, revocat din Consiliile de Administrație ale spitalelor aflate în subordinea CJ Constanța (DOCUMENT)

16 Apr 2024 713

Mihai Lupu vrea să retragă Consiliul Județean Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă (DOCUMENT)

16 Apr 2024 723

Ședință CJ Constanța Sumă de peste patru milioane de euro alocată pentru reabilitarea Bibliotecii Județene. Este vizată creșterea eficienței energetice (DOCUMENT)

14 Apr 2024 479

Tribunalul Constanța amână dosarul în care Primăria Lumina cere insolvența Alboram SRL! Legături cu Mihai Lupu, preşedintele Consiliului Judeţean

12 Apr 2024 1914

„Rigoletto”, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

07 Apr 2024 517

Mihai Lupu va candida la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL

01 Apr 2024 928

Anăstase Caraiola, acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA Constanța! Condamnare

28 Mar 2024 867

Mihai Lupu, despre candidatura la Consiliul Județean Constanța- „Cu siguranță voi candida!“ (VIDEO)

27 Mar 2024 1692

Proiect pe masa consilierilor din Constanța Peste 55 de milioane de lei pentru modernizarea tronsonului de drum cuprins între Tuzla și Biruința (DOCUMENT)

26 Mar 2024 499

Ședință CJ Constanța Rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului Constanța pe 2024, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

25 Mar 2024 562

Două terenuri vor trece din proprietatea Primăriei Băneasa în domeniul public al UAT Județul Constanța. Iată de ce! (DOCUMENT)

24 Mar 2024 555