Constanța Polițiștii au confiscat 150 kg de articole pirotehnice (GALERIE FOTO)

  • Poliţiştii constănțeni desfăşoară, în această perioadă, activităţi pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice.


În cursul zilei de ieri, polițiștii de la arme, explozivi și substanțe periculoase au identificat 150 de kilograme de articole pirotehnice, deținute în mod ilegal.


În cauză a fost întocmit dosar penal. La data de 2 decembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au identificat, în municipiul Constanța, 2 bărbați, de 21, respectiv 29 de ani, care dețineau și ofereau spre vânzare articole pirotehnice de diferite mărci și categorii, nefiind autorizați în acest sens, materialele fiind depozitate într-un autoturism.


Polițiștii au ridicat, în vederea indisponibilizării, 150 de kilograme de articole pirotehnice (petarde și baterii de jocuri de artificii din categoriile P1, P2, F2 și F3), deținute fără autorizație.


În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.


Articolele pirotehnice de divertisment din categoriile 1 (de exemplu: steluțe, lumânari scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc, sateliți) pot fi puse la dispoziția publicului cu vârsta peste 16 ani, iar cele din categoriile articolelor pirotehnice 2, 3 și 4, precum și a celor din categoriile articolelor pirotehnice de scenă (T2) și P2 sunt interzise în ceea ce privește deținerea, utilizarea și vânzarea către publicul larg.


Articolele pirotehnice de scenă din categoria T1 și alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispoziție pe piață numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.


Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și a mediului.


Se interzice folosirea articolelor pirotehnice în următoarele condiții: - Între orele 24.00-06.00, cu excepția evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;
  • La o distanță mai mică de 50 de metri de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 de metri față de cele cu peste 4 niveluri;
  • La o distanță mai mică de 500 m de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze;
  • La o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
  • În locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
  • Pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane;
  • La o distanță mai mică de 500 m de păduri.


Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:
  • Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept;
  • Comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate de către pirotehnicieni. 

Sursă foto: IPJ Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Comuna Dobromir investește peste 60.000 de euro, bani europeni, în dotări școlare (DOCUMENT)

17 Apr 2024 353

Articole vestimentare și încălțăminte susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 2 milioane de lei, descoperite de polițiștii de frontieră din Constanța (FOTO)

05 Apr 2024 401

Expoziție dedicată „Zilei Cărții și Dreptului de autor” la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța. Care este tematica acesteia (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 379

Captură în PTF Negru Vodă, județul Constanța! Ce au găsit polițiștii de frontieră într-un autoturism sosit din Turcia (GALERIE FOTO)

20 Mar 2024 500

Licitații publice Constanța Direcția Generală de Asistență Socială Constanța cumpără rechizite și articole de papetărie (DOCUMENT)

13 Mar 2024 698

În județul Constanța Parfumuri și îmbrăcăminte contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în PTF Vama Veche și Ostrov

07 Mar 2024 501

În județul Constanța Articole de îmbrăcăminte contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la PTF Vama Veche

04 Mar 2024 504

Cumpărări directe Constanța Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica“, achiziție de gazon sintetic și de articole sportive (DOCUMENT)

26 Feb 2024 877

ITM“Acțiune de control la operatorii de articole pirotehnice”

21 Feb 2024 357

ITM Constanța. Control la operatorii de articole pirotehnice!

21 Feb 2024 533

Licitații Constanța Unitatea Militară 01556 Mangalia cumpără servicii de spălat, călcat, apretat articole textile

19 Feb 2024 614

Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 1 milion de lei, descoperite în Portul Constanța și în PTF Ostrov

17 Feb 2024 627

Constanța Bunuri contrafăcute în valoare de peste 130.000 lei, confiscate de polițiștii de frontieră de la PTF Vama Veche (FOTO)

11 Feb 2024 666

Cumpărare directă Iris Trend SRL, contract cu o unitate militară din Constanța pentru servicii de spălătorie articole textile (DOCUMENT)

31 Jan 2024 777

Poliția de Frontieră Captură impresionantă la intrare în țară! Ce au găsit polițiștii de frontieră (GALERIE FOTO)

29 Jan 2024 638