Constanța. Tentativă de suicid în zona Soveja. Echipajele de intervenție, la fața locului (video)

  • Tentativă de suicid în municipiul Constanța, imagini puteți vedea în secțiunea Galerie foto a materialului.
În urmă cu puțin timp, o tentativă de suicid a avut loc în municipiul Constanța, zona Soveja.

Echipaleje de prim ajutor și poliția se află la fața locului. Din primele informații, este vorba despre o femeie în vârstă de 44 de ani, care a vrut să se arunce de la etaj.

A fost convinsă să renunțe la tentativa de suicid. Aceasta a fost transportată la spital.

 Oficial de la IPJ Constanța

La data de 23 februarie a.c., în jurul orei 17.30, polițiști din cadrul Secției 2 au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie s-ar afla la balconul de la etajul 2 al locuinței și amenință că se va arunca în gol.

În scurt timp, la fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 2, precum și un negociator din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al I. P. J. Constanța.

Polițiștii constănțeni, cu sprijinul reprezentanților I. S. U. Constanța, au desfășurat activități pentru determinarea persoanei în cauză să intre în locuință, aceasta fiind convinsă să renunțe la gestul său.

Femeia, de 44 de ani, a fost transportată la Spitalul Clinic Județean Constanța pentru investigații., transmite Cristina Gavriloaie, purtătorul de cuvând al IPJ Constanța.



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Erou în uniformă. Un polițist a salvat viața unui bărbat aflat în pragul suicidului

04 Jan 2024 649

UPDATE Intervenție de urgență pe Podul rutier de la Agigea! O persoană ar fi amenințat că se aruncă de pe pod (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Nov 2023 3325

Intervenție în Olt Un bărbat amenință că se sinucide! Totul pe fondul unor discuții contradictorii cu un membru al familiei

26 Oct 2023 847

Caz șocant în județul Argeș! Un bărbat și-a luat fetița în brațe și amenința că se aruncă în gol

25 Aug 2023 826

Alertă de suicid la Bacău! Viaţa unui bărbat a fost salvată de poliţişti

25 Aug 2023 934

Tentativă de suicid! Bărbat din Coșești, găsit spânzurat în curte

24 Aug 2023 893

Tentativă de suicid pe podul de la Brăila. Circulația a fost blocată

23 Aug 2023 970

Tentativă de suicid la Iași! Un bărbat amenința că va folosi cuțitul asupra sa

26 Jul 2023 834

Oficial de la IPJ Constanța Conflict spontan, într-un camping din stațiunea Vama Veche! S-a lăsat cu împușcături și amenințări cu suicidul (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Jul 2023 5508

Tentativă de suicid pe strada Ștefăniță Vodă din Constanța! (FOTO+VIDEO)

27 May 2023 5751

București! Posibilă tentativă de sinucidere la metrou

26 Dec 2022 1329

Grupul de consilieri locali de la PSD au depus un proiect pentru sprijinirea persoanelor diagnosticate cu depresie

04 Nov 2022 1088

UPDATE. Incident grav într-o stație de metrou din București O femeie a murit, după ce a fost găsită între șinele de metrou

10 Jul 2022 1493

Tânără de 21 de ani din județul Galați, reținută pentru crimă

25 May 2022 1404

Constănțeanca Alexandra Stan, într-o confesiune dureroasă. „E clar că astea nu-s gânduri din lumină, de la Dumnezeu, bune“ (VIDEO)

20 May 2022 1865