Constanța Un șofer băut a căzut cu mașina în canalul din zona Pescărie (galerie foto + video)

În jurul orei 16.05, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a intervenit pe bulevardul Mamaia din municipiu, la intrare în stațiune, în zona Pescărie. 

Aici, un conducător auto, în vârstă de 57 de ani, a căzut cu autovehiculul în canal.

La fața locului s-au deplasat două echipaje de poliție.

„Este vorba despre o autoaccidentare, fara victime. Conducatorul auto se afla singur in autoturism. A fost testat cu aparatul etilotest. A rezultat o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Este transportat la spital pentru recoltarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că bărbatul în cauză are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pentru perioada în curs.”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, Andreea Iliescu.

„Un echipaj al Poliției Locale Constanța a intervenit pentru acordarea primului ajutor conducatorului unui autovehicul care a parasit partea carosabila și a căzut în canal în zona Pescărie.
S-au luat primele măsuri până la sosirea Poliției Rutiere care a efectuat cercetarea la fața locului și testarea cu etilotestul a conducătorului auto”, a declarat Poliția Locală Constanța.

Sursă foto: IPJ Constanța + Poliția Locală Constanța


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Activități preventive ale polițiștilor în grădinițe, școli și licee

23 Apr 2024 285

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 482

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 470

Au început să dispară stâlpișorii din Peninsula Constanța! Procesul cu Poliția pe aviz, ajuns la Curtea de Apel (FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 599

IPJ Constanța Infracțiuni rutiere, constatate de polițiști

23 Apr 2024 330

IPJ Constanța Lecții de educație rutieră, susținută de polițiști elevilor din Mangalia

23 Apr 2024 260

Șofer fără permis depistat în trafic în satul Dunărea, județul Constanța! Suspectul, reținut

23 Apr 2024 327

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 741

IPJ Constanța Pentru bărbatul implicat în scandalul de la Eforie Nord, Judecătoria Constanța a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile

22 Apr 2024 465

Peste 1 600 de amenzi aplicate de polițiști în cadrul acțiunii ROADPOL

22 Apr 2024 333

Județul Constanța Urmărire ca în filme, în Mihail Kogălniceanu - A condus fără permis, a fugit de poliție, a abandonat autoturismul, a fost prins și încarcerat pentru 24 de ore

22 Apr 2024 693

Știri Constanța Depistat în trafic pe DN 39, în comuna Agigea, conducând un autoturism neînmatriculat

21 Apr 2024 572

Tânăr cu comportament suspect, depistat în Gara CFR Constanța! Ce au găsit polițiștii asupra bărbatului

21 Apr 2024 432

Surpriză în timpul unui control al polițiștilor IPJ Constanța! Ce au constatat la verificarea unui autoturism oprit în trafic

21 Apr 2024 498

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 712