Constănțeanul mort în partida de vânătoare din Vrancea era fiul șefului Poliției Locale din Agigea. Când are loc înmormântarea


Tragedie în familia șefului Poliției Locale Agigea, Traian Bureța! Conform surselor noastre, fiul său, în vârstă de doar 36 de ani, este bărbatul care a murit după ce s-ar fi împuşcat accidental, în abdomen, în timp ce se afla la o partidă de vânătoare, în județul Vrancea.

Înmormântarea va avea loc mâine, 8 noiembrie, la Năvodari, unde locuia tânărul. Tatăl său este șeful poliției locale din Agigea.

Potrivit IPJ Vrancea incidentul a avut loc la Andreiaşu de jos. 

"Sâmbătă, 5 noiembrie, în jurul orei 12.30, am fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că în satul Andreiaşu de Jos, în timpul unei partide de vânătoare, un bărbat în vârstă de 36 de ani s-ar fi împuşcat din greşeală, în zona abdomenului. În prezent, bărbatului i se efectuează manevre de resuscitare, la faţa locului", au precizat reprezentanții IPJ Vrancea.

Din nefericire, bărbatul nu a răspuns la protocolul de resuscitare, cadrele medicale declarându-l decedat.

Totodată, Primăria Agigea, prin primar Cristian Cîrjaliu a transmis un mesaj de condoleanțe pentru familia lucrătorului din UAT Agigea.

„Îmi pare nespus de rău de aflarea veștii morții tânărului. Toată echipa Primăriei Agigea este alături de Bureța Traian, lucrător în cadrul primăriei. Dumnezeu să îl odihnească în pace”, a spus edilul Cristian Cîrjaliu

UPDATE - Bărbatul a fost împușcat de un alt participant


„Din verificările efectuate până în prezent rezultă că unul dintre participanţii la activitate l-ar fi împuşcat accidental pe bărbatul în cauză. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept şi braconaj cinegetic", a precizat IPJ Vrancea.

Neoficial, cel care participa la vânătoare și a tras cu arma nu se regăsea pe autorizația de vânătoare, participând fără drept. Conform surselor noastre, cel care a tras este tot din Constanța.

Citește și:

UPDATE:
Bărbat din Constanța, decedat după ce a fost împușcat accidental în timpul unei partide de vânătoare

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai multe transporturi agabaritice vor circula pe drumuri din țară! Unul va porni de la Agigea, județul Constanța

24 Apr 2024 207

Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe ruta Călărași – Agigea RORO PTF

24 Apr 2024 289

Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe ruta Agigea - Ploiești

23 Apr 2024 299

O lucrare programată de RAJA SA în județul Constanța, va fi replanificată. Ce localități erau vizate

23 Apr 2024 2345

Firme Constanța O nouă societate, deschisă în localitatea Agigea. Iată cine o conduce

22 Apr 2024 498

Centrul INFOTRAFIC 15 transporturi agabaritice, astăzi. Unul vizează Agigea!

22 Apr 2024 325

RAJA Constanța Apa, oprită în Lazu, Agigea și Eforie Nord!

22 Apr 2024 495

Atenție șoferi! Două transporturi agabaritice se vor deplasa pe traseul Agigea RORO PTF-București IMGB

22 Apr 2024 353

Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe drumurile din județul Constanța

21 Apr 2024 484

Știri Constanța Depistat în trafic pe DN 39, în comuna Agigea, conducând un autoturism neînmatriculat

21 Apr 2024 579

Ședință CJ Constanța Câți bani vor fi alocați pentru reabilitarea corpului C1 a Unității de Asistență Medico-Socială Agigea (DOCUMENT)

21 Apr 2024 437

RAJA Constanța anunță întreruperea furnizării apei în Lazu, Agigea și Eforie Nord!

21 Apr 2024 3052

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 761

Un transport agabaritic va circula pe ruta Agigea RORO PTF - București IMGB

20 Apr 2024 363

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt

20 Apr 2024 615