Constanteanul ucis in Spania, fara sanse de repatriere

osman.jpgAşa cum prezentam în ediţia de ieri, revenim cu amănunte în ceea ce priveşte cazul constănţeanului Asan Osman, ucis în Aviles, Spania, pe data de 17 iunie 2010.

Familia constănţeanului cerea ajutorul financiar tuturor celor interesaţi să ofere sprijin pentru repatrierea trupului neînsufleţit al constănţeanului, prin intermediul unui anunţ afişat pe un stâlp. Asan Osman şi fiul patronului clubului Penelope, unde românul lucra ca bodyguard, au fost împuşcaţi de către patronul unui club rival. Conform noilor informaţii de care dispunem, se pare că respectiva crimă s-a desfăşurat în felul următor: bodyguard-ul şi fiul patronului au fost chemaţi prin telefon în faţa clubului, loc în care cei doi au fost împuşcaţi de către Moises F.M., criminalul fiind încarcerat în prezent. Concubina constănţeanului este în Spania şi a încercat să facă tot posibilul pentru ca trupul lui Asan Osman să fie trimis în România. În primă instanţă, conform spuselor surorii decedatului, Vildar Osman, concubina, Nicoleta Catrinar, a cerut ajutorul Ambasadei României la Madrid. „Diplomaţii i-au spus că nu au cu ce să o ajute dacă nu face rost de suma de 7.000 de euro, bani necesari pentru taxele de repatriere. A trecut destul de mult timp de când a murit şi a fost deja îngropat, alături de persoanele cu identitate necunoscută. Acum ne va fi mult mai greu să-l aducem acasă", a declarat Vildar Osman. Restul familiei, care a rămas în Amzacea, a urmat un alt „traseu" pentru a face rost de suma necesară repatrierii. „Am mers la Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, filiala Constanţa pentru a cere ajutorul, însă nu am reuşit să iau legătura cu Nihat Osman. I-am cerut sprijinul şi lui Metin Cerchez, dar acesta mi-a spus că nu se mai ocupă de asemenea cazuri. Cei de la Primăria Constanţa mi-au spus că nu este de competenţa lor şi să merg la Primăria Amzacea. Apoi, am apelat la muftiul Iusuf Muurat, care, la rândul lui, mi-a explicat că nu are fonduri. Într-un final voi mai face o încercare la Fundaţia Taiba - Centrul Cultural Islamul Azi. Nu mai am nicio speranţă de a primi vreun ajutor financiar", a mai susţinut Vildar Osman.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

ALUIOAN

30 Jun, 2010 00:27

Yusuf Murat nu are de unde sa plateasca datoriile la camatarii din lumea interlopa ,datorii ce le-a facut pentru cumpararea voturilor de la asa zisii membri SHURA ISLAM .25 x 1500 de euro ,atata aplatit MUrat un vot . Restul calculelor facetile DUMNEAVOASTRA.

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 21 iulie 2021

22 Jul 2021 2378

Osman Asan rămâne după gratii L-ar fi lovit cu maşina pe cel care l-ar fi accidentat în trecut

03 Mar 2016 1677

Asan Osman, arestat preventiv Ar fi dat cu mașina intenționat peste cel care l-ar fi accidentat

05 Feb 2016 2287

EXCLUSIV Un recidivist din Năvodari ar fi dat cu mașina intenționat peste cel care l-a accidentat acum doi ani

04 Feb 2016 2343