Constantenii isi protejeaza limba

Telefoanele publice, acoperite cu anticonceptionale

Cele mai multe dintre telefoanele publice din Constanta erau dotate ieri cu un accesoriu neobisnuit: receptoarele lor fusesera imbracate in prezervative * Alaturi erau lipite afise care amendau "legea limbii", promovata de senatorul George Pruteanu * Proiectul de lege dateaza din toamna lui 1997, cand Pruteanu era parlamentar de Constanta, "inrolat" sub culorile PNTCD, adica "in cardasie" cu majoritatea reprezentantilor actualei opozitii * Gardienii Publici au actionat ca la comanda, fiind singurii care au intervenit pentru scoaterea prezervativelor de pe receptoare * Nici un comando lingvistic, local, regional sau international nu si-a revendicat atentatul cu anticonceptionale la Legea Pruteanu

Luni dimineata, mai multe persoane au telefonat la redactie si ne-au spus ca telefoanele publice din oras aveau receptoarele imbracate cu prezervative, iar in cabine sau in apropierea aparatului era lipit un mic afis pe care se aflau fotografia senatorului George Pruteanu si o trimitere "la legea de protejare a limbii". Am plecat prin oras sa gasim telefoanele cosmetizate. Ne-am indreptat intai spre "posta mare", unde se afla un grup de vreo 20 de telefoane. Nici unul dintre ele nu mai avea, la ora 11.00, prezervativul buclucas pe receptor, dar peste tot ramasese afisul cu pricina. Acesta era o copie xerox de pe un fost afis electoral al lui George Pruteanu, care avea in centru fotografia lui. Sub poza, afisul fusese rupt si mai pastra, din nume, doar "George Prutea...". In continuarea numelui, fusese adaugat un NU, cu caractere mai mari, iar pe randul urmator, cuvantul votati, care era urmat de un numar de telefon mobil, probabil al senatorului. Prezenta afiselor in cabinele telefonice era justificata, probabil, de intentia ca cei care se afla acolo sa ii telefoneze senatorului si sa-si exprime opinia in privinta initiativei sale legislative. In partea de sus a afisului era scris: "Legea de protectie a limbii cauzeaza boicot", text intarit si de "Directiva Consiliului nr. 1/2002". Asocierea prezervativelor de pe receptoare cu textul din capul afisului, referitor la "legea de protejare a limbii", induce o viziune hilara, agresivitatea acestui demers critic fiind intarita de cuvantul "boicot" - un indemn voalat, catre constanteni, de a-si manifesta simtul civic si, probabil, de a transmite senatorului un semnal, ca legatura cu alegatorii trebuie pastrata si intre campaniile electorale. De altfel, un sondaj recent de pe Internet arata ca aproape 75% dintre romani resping forma actuala a "legii pentru folosirea limbii romane in locuri, institutii si relatii publice" - cum este numit actul normativ cunoscut si sub numele de "legea lui Pruteanu".

Hot line

Gardianul care pazeste parcarea din fata postei ne-a povestit ca a gasit dimineata prezervativele pe receptoarele tuturor telefoanelor din zona, precum si afisele cu pricina. "Veneau oamenii, incercau sa vorbeasca la telefon, vedeau prezervativele si apoi citeau mesajul. Tinerii se amuzau, dar unii batrani se inchinau cand vedeau prezervativele. Unii oameni le-au rupt in partea de sus, ca sa poata vorbi", ne-a declarat gardianul. Tot el a fost cel care a scos toate prezervativele de pe receptoare, iar apoi a telefonat la serviciul "deranjamente" al "Romtelecom", pentru a reclama situatia ciudata, dar nu a fost luat in serios de operatoarea care i-a raspuns la apel. El a primit o replica de genul: "Hai, domnule, lasa-te de glume!". Poate ca, totusi, oamenii de teren ai companiei de telefonie au observat ca receptoarele telefoanelor sunt "imbracate", caci nu am reusit sa gasim niciunde in centrul orasului prezervativele contestatare, ci numai afisele, care nu lipseau aproape de nicaieri. Umbland prin cartiere, am gasit insa mai multe telefoane care nu fusesera "curatate" inca. Aproape toti trecatorii cu care am stat de vorba, au inteles ca este vorba despre un protest la adresa propunerii de lege a lui Pruteanu si erau amuzati de forma acestuia.

Pruteanu arunca cu noroi

L-am sunat si noi pe George Pruteanu ca sa vedem ce parere are despre protestul inedit din Constanta. Dupa ce i-am relatat tot ce s-a intamplat si i-am descris "instalatia" montata pe telefoanele publice din Constanta, Pruteanu a incercat sa se arate stapan pe situatie, parea foarte deranjat de ceea ce auzea. De aceea, el a incercat sa explice evenimentul coborandu-l intr-o zona a derizoriului si stupiditatii: "Am auzit ceva despre niste hartiute lipite pe cabinele telefonice, sau asa ceva. Din descriere, pare a fi o actiune de un huliganism marlanesc, a unor prostanaci, care vorbesc despre lege pe baza zvonului public al dusmanilor ei, habar neavand ce prevede ea. Nici vorba de interzicerea unor cuvinte. Acestea sunt niste idiotenii care s-au scornit. In lege nu se pomeneste de asa ceva. Ea se refera numai la panourile publicitare. Asadar, nu am ce comenta, este o gluma proasta a unui tembel".

"Amarasteni" cu botnita

Partea cea mai obscura a acestei actiuni tine de initiatorii sai - afisele, prost executate, neoferind alte indicii decat textul muscator din titlu, cu "directiva Consiliului" (citat ironic al inscrisurilor "moralizatoare" de pe pachetele de tigari, de genul: "Fumatul cauzeaza cancer" sau "Tutunul dauneaza grav sanatatii"). Ar putea fi vorba de campania unui partid din opozitie, daca avem in vedere beneficiarii directi ai unui astfel de "atac" la imagine. Tot aici ar putea fi luate in calcul si costurile pe care le presupune o risipa atat de mare de prezervative, "concurentii" directi avand, iarasi, prima motivatie. Presupunerea iese, totusi, din schema daca mai credem ca-n Romania este posibila o oarecare corectitudine a jocului politic: proiectul de lege dateaza din toamna lui 1997, cand George Pruteanu (pe atunci parlamentar de Constanta) era "inrolat" sub culorile PNTCD, adica "in cardasie" cu majoritatea reprezentantilor actualei opozitii. Ar mai fi si ipoteza ca este vorba, pur si simplu, de o reactie a ceea ce ne-am invatat sa numim, pagubos si pompos, "societate civila", caz in care avem de-a face cu o premiera absoluta pentru constanteni. Desi e posibil ca raspunsul cel mai simplu sa fie cel mai corect: legea limbii (in special paragraful referitor la obligativitatea traducerii in limba romana a cuvintelor si expresiilor straine) a iritat atat de multa lume incat oricine s-a simtit amenintat de consecintele ei putea fi motivat sa actioneze. Astfel ar putea fi interpretat faptul ca actiunea nu poarta nici o "semnatura" si ca cel, sau cei care au initiat-o sunt interesati de rezultatul ei, iar nu de imagine. Tinand cont de foamea de vizibilitate a celor care se manifesta, de regula, la suprafata societatii consumiste, putem cataloga gestul ca onorabil, mai ales ca cei de jos, "amarastenii", cum ii numeste senatorul Pruteanu, sunt lipsiti de mijloace concrete de reactie la semnalele venite din straturile rarefiate ale puterii. Ar fi interesant de stiut cati constanteni s-au folosit (ori s-ar fi folosit) de oportunitatea de a-si exprima opinia intr-o convorbire directa cu senatorul si, mai ales, daca disponibilitatea acestuia de a dialoga este (ar fi fost) reala, ori doar "telegenica". In ce priveste "lasitatea" unei astfel de invitatii, am putea spune ca rezoneaza perfect cu modul in care glasul legii se strecoara in urechea poporului: pentru a interpreta corect aceasta actiune, trebuie sa stim, mai intai, daca poporul si senatorul, vladica si opinca, merg cu adevarat in aceeasi barca. Altfel, modul in care initiatorii boicotului inteleg sa "traduca" legea lui Pruteanu este ca ar trebui sa ne punem cate-un prezervativ pe limba. Ceea ce, din profil, ar semana cu o botnita.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vești proaste de la Simularea Evaluării Naționale la Constanța! Mai bine de jumătate din elevi au luat note sub 5 la matematică

23 Feb 2024 1014

Născută la Tulcea Victoria Gavrilescu și viața dedicată învățământului și teatrului dramatic

04 Feb 2024 733

IGSU caută firmă de consultanță pentru verificarea tehnică a documentelor. Sunt vizate sediile noi de la Mangalia și Constanța

22 Jan 2024 649

Născut la Constanța In memoriam teatrologul Ion Toboșaru

15 Dec 2023 954

Mega Image retrage un produs important de la raft! Este vorba de o cunoscută ciocolată

07 Nov 2023 2234

Deputatul Bogdan Huţucă, președintele PNL Constanța „Reușită pentru minoritatea română din Ucraina, limba română redevine limba oficială"!

19 Oct 2023 688

Premierul Marcel Ciolacu „Limba oficială pentru minoritatea română din Ucraina este începând de astăzi limba română“

18 Oct 2023 1087

Constanța Antrenorul Eddy Năstase s-a căsătorit. Elevii săi de la Academia Hagi i-au făcut o frumoasă surpriză (GALERIE FOTO)

08 Oct 2023 5889

Bacalaureat 2023 sesiunea de toamnă Ce subiecte au primit candidații la limba și literatura română

16 Aug 2023 976

Știri Constanța Peste 1100 de absolvenți ai claselor a XII-a/a XIII-a înscriși la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat - sesiunea august 2023

09 Aug 2023 1138

Născut la Tulcea In memoriam Ilie Danilov, scriitor, lingvist, profesor

01 Aug 2023 1379

Ligia Deca a semnat un nou ordin de ministru! „A fost o prioritate pentru mandatul meu“

31 Jul 2023 1155

Sondaj de opinie Credeţi că rezultatele slabe la Evaluarea Națională reflectă nivelul scăzut de pregătire al elevilor?Iată ce au ales respondenții

09 Jul 2023 1191

Baremul la proba de Limba română de la BAC 2023

26 Jun 2023 1258

Bacalaureat 2023. Iată subiectele de la Limba și Literatura română

26 Jun 2023 2202