Constanța Un șofer a fost depistat de mai multe ori în trafic conducând un autoturism deși nu avea permis. Ce măsuri au luat instanța

Un bărbat care nu deține permis de conducere pentru nicoo categorie auto a fostr depistat de mai multe ori în câteva zile conducând fără permis în municipiul Constanța. 

Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, iar instanța a dispus ulterior cercetarea acestuia sub control judiciar. 

Potrivit IPJ Constanța, la data de 8 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 32 de ani, bănuit de săvârșirea a 3 infracțiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

De asemenea, la data de 3 iunie a.c., în jurul orei 20.05, acesta a fost identificat, de polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe bulevardul Tomis, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs.

Totodată, la data de 6 iunie a.c., în jurul orei 18.10, bărbatul a fost identificat, de polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 Poliție, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe un sector de drum destinat aprovizionării teraselor de pe Plaja Modern, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs.

„Ulterior, la data de 8 iunie a.c., în jurul orei 00.35, bărbatul a fost identificat, de polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 Poliție, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe un drum de pe Plaja Modern, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs.
Bărbatul a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
În cursul zilei de astăzi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanțaa dispus, față de acesta, măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Citește și: 

Un șofer cu permisul suspendat a intrat cu mașina pe un sector de drum de pe Plaja Modern

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Inconștiență în traficul din Mamaia! Bărbat beat și fără permis depistat de polițiști

03 Sep 2023 527

Trei șoferi beți, unul drogat și un minor prinși la volan de polițiștii din Constanța

29 Aug 2023 504

Constanța Șofer fără permis care conducea în Lumina, oprit de poliție după o cursă de mai mulți kilometri

25 Aug 2023 813

Știri Constanța Un șofer a condus sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Cât timp va petrece după gratii

11 Aug 2023 587

Șofer depistat de două ori în trafic în Constanța, fără a deține permis de conducere

09 Jul 2023 641

Concucător auto fără permis urmărit în trafic de polițiștii rutieri. Suspectul, oprit în apropierea localității Ovidiu

27 Jun 2023 1189

Județul Constanța Pericol în trafic! Șoferi fără permis depistați la volan. Unul dintre aceștia era și băut

18 May 2023 986

Constanța Tânără de 21 de ani, depistată în trafic fără permis de conducere, reținută de polițiști

16 May 2023 1188

Constanța Șofer beat și fără permis, reținut pentru 24 de ore. Ce alcoolemie a indicat aparatul etilotest

07 May 2023 937

Șofer fără permis depistat în trafic pe un drum din județul Constanța

06 May 2023 935

Conducător auto fără permis implicat într-un accident rutier la Năvodari

02 May 2023 833

Oficial de la IPJ Constanța Urmărire în trafic urmată de accident rutier la Constanța! Personajul principal, un șofer drogat de 22 ani, cu permisul suspendat din 2020 pentru conducere sub influența drogurilor (VIDEO)

13 Oct 2022 3316

Pericol pe drumurile din județul Constanța. Șoferi băuți și fără permis, depistați de polițiști

30 May 2022 1228

Constanța. Peste 20 de șoferi au rămas fără permis în acest weekend

02 May 2022 1103

Controale în județul Constanța. Doi șoferi s-au ales cu dosar penal

27 Apr 2022 1349