Tragedia nopţii în România Trei morţi. O femeie şi doi copii. Alte trei persoane se zbat între viaţă şi moarte

 
O mare nenorocire a fost anunţată în această noapte, puţin după ora 00.00, la Craiova, pe strada Drumul Apelor: şase persoane au fost găsite într-o încăpere, inconştiente, intoxicate cu fumul de la generatorul electric.

Tania Vîlceanu, purtătorul de cuvânt al ISU Dolj a declarat pentru ZIUA de Constanţa că „la faţa locului intrevin două autospeciale pentru transport victime multiple, o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă a SAJ Dolj”.

Toţi se aflau într-o cameră, a unui imobil, cu tot cu generatorul de curent, mai spune Vîlceanu.

Anunţul a fost făcut, la telefonul de urgenţă 112,  de un vecin care s-a dus până la ei.

Pentru trei persoane s-au început, imediat, procedurile de resuscitare, una a fost transportată la UPU Craiova de ambulanţa de la SAJ, iar alte două au fost transportate imediat la Spitalul Judeţean de Urgenţă.
 

În urmă cu puţin timp s-a constatat decesul a trei persoane: doi copii şi o tânără.

Copiii decedaţi au unul aproximativ 9-10 ani, un altul 14-15ani, iar femeia aproximativ 25 ani.


Vâlceanu mai spune că la spital au fost transportate două femei şi un bărbat.

UPDATE: La spital a fost transportate trei persoane.

- o femeie  aprox 54 ani 
- o femeie aprox 15 ani 
- un barbat peste 50 ani.

La faţa locului au rămas trei persoane: doi copii de aproximativ 10 ani şi 15 ani şi o persoană de sex feminin de aproximativ 25 ani. Ultimelor trei persoane li s-au aplicat manevre de resuscitare, din păcate nerăspunzând acestora, fiind declarat decesul.

Totodată, un martor ocular ne-a transmis că "o singură persoană este mai în vârstă în rest toţi sunt copii cu vârste între 9 şi 17 ani".

Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alertă! Incendiu puternic la un bloc de locuințe din Craiova

07 Sep 2023 738

ISU Iași Competiţia naţională de descarcerare şi de acordare a primului ajutor calificat

04 Sep 2023 977

Oficial de la DNA! Viorel Lungu, de la ITM, și Daniel Alin Gîrgel, de la ISU, trimiși în judecată

09 Jun 2023 1669

IGPR InfotraficJudețul Dolj-Trafic restricționat pe DN 55

21 Apr 2023 536

A intervenit elicopterul Smurd Accident rutier grav! Mai multe victime, printre care o fetiță rănită grav

20 Mar 2023 1356

Furtunile au distrus Craiova. Copaci căzuți pe carosabil și acoperișuri smulse de vânt (VIDEO)

02 Jul 2022 1693

Craiova Incendiu la ghena unui bloc-turn. Locatarii s-au autoevacuat. Anunțul ISU Dolj

23 Nov 2021 1343

Un marinar dispărut de la bordul unui şlep este căutat de scafandri în Dunăre (VIDEO)

06 Nov 2021 2477

La un pas de tragedie. Copil aflat în pericol. Pompierii au intrat pe geamul unui apartament de la etajul patru

14 Aug 2021 2142

Tragedie în drum spre bunici Accident rutier grav în județul Dolj. Un copil a murit, iar alți doi au fost răniți grav

16 Jun 2021 1267

Incendiu provocat de un pacient la Spitalul de Psihiatrie din Craiova

08 Mar 2021 1190

Incendiu în Băilești. Au murit doi copii și un adult

23 Sep 2020 1645

Bărbatul contaminat cu coronavirus a ajuns la Spitalul „Matei Balș” din Capitală. Care este starea acestuia

27 Feb 2020 2566

Accident rutier grav în județul Dolj. Nouă victime. Medicii resuscitează doi copii

13 Jan 2020 2643

Persoană înecată cu carne, salvată de un echipaj al ISU Dolj

01 Jan 2020 1781