Crimă în Constanţa! Ce vor analiza mâine judecătorii

Trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru omor, un bărbat de 58 de ani, din Constanţa, cere să fie eliberat.
 
Decizia va fi luată mâine de judecătorii Curţii de Apel Constanţa.
 
Conform magistraţilor, în seara zilei de 21 octombrie, în curtea locuinţei lui, în cursul unui conflict spontan, inculpatul a ucis-o pe victima R.I., în vârstă de 62 de ani, prieten de-al său şi partener de pescuit amator de 40 de ani, pe care a lovit-o în mod repetat cu pumnii şi o coadă de mătură din lemn pe toată suprafaţa corpului, preponderent în regiunile capului şi toracico-abdominală, astfel încât i-a provocat grave leziuni, incompatibile cu viaţa.
 
Datele de anchetă au învederat că, după ce au consumat împreună băuturi alcoolice, inculpatul ar fi fost acuzat de victimă că i-ar fi furat o mulinetă, iar acesta s-a enervat, mai ales că ar fi fost înjurat şi de mamă, şi a ripostat violent. După ce victima a rămas la sol nemişcată, inculpatul şi-a anunţat un vecin, căruia i-a povestit că o omorâse pe victimă, iar vecinul respectiv a sesizat autorităţile judiciare şi ambulanţa.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi trimiterea în judecată reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Crimă la Mangalia! Prima condamnare - 15 ani şi 3 luni

10 Apr 2024 857

Scene demne de „Final destination“, la Cogealac! Judecătorii din Constanța au dictat 70 de ani de închisoare. Pedepse definitive (VIDEO)

03 Apr 2024 1090

UPDATE Șocant în Constanța! O femeie agresată de un bărbat în cartierul Tomis Nord (FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 2741

UPDATE Moarte suspectă înainte de Crăciun la Constanța! Bărbat găsit decedat în zona CET (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 3983

Crimă, în județul Tulcea, descoperită după înmormântarea victimei! Suspectul principal, condamnat definitiv la Constanța

18 Dec 2023 1827

Închisoare pe viață, la Constanța, după crima din Medeea! Cererea de revizuire, respinsă

15 Dec 2023 8940

Omor calificat la Tulcea! Rechizitoriu demn de filmele cu detectivi. Sentință definitivă la Constanța. Daune reduse la jumătate

14 Nov 2023 2446

Tragedie la Murfatlar! Judecătorii mai au nevoie de timp pentru pronunțare

12 Nov 2023 1427

Constănțean condamnat la închisoare pe viață cere rejudecarea dosarului! Când va avea loc pronunțarea

12 Nov 2023 920

Crimă într-un hotel din Mangalia! Procurorii se pregătesc să închidă ancheta

03 Nov 2023 1394

Crimă într-un hotel din Mangalia Avocatul Cristian Ion – „Loredana regretă enorm!“ (VIDEO)

30 Oct 2023 1803

Crimă în baza sportivă Tenis Club Mamaia! Începe procesul

19 Oct 2023 919

Crimă la Mangalia! Avocatul Cristian Ion face noi declarații. Sunt gata expertizele (VIDEO)

17 Oct 2023 4402

Crimă într-un hotel din Mangalia! „Loredana a început să aibă coșmaruri și se roagă să fie iertată!“ (VIDEO)

02 Oct 2023 3755

Premieră în justiția din Constanța! Prima condamnare definitivă pentru o crimă fără cadavru!

01 Oct 2023 1901